< Înapoi la Analize Tehnice

Analize tehnice

NVDA

Data: 07.04.2025

Nvidia Corporation



Nvidia Corporation este o corporație americană specializată în fabricarea de unități de procesare grafică (GPU-uri), chipset-uri, precum și software multimedia aferente. Compania operează prin următoarele segmente principale de afaceri: Compute & Networking și Graphics. Segmentul Compute & Networking  include platforma sa de procesare accelerată, destinată centrelor de date, produse și soluții pentru AI auto și vehicule autonome. Segmentul Graphics include GeForce GPU pentru piețele de jocuri și computere personale, Quadro/RTX GPU pentru stațiile grafice ale întreprinderilor și GPU virtuale. Compania a fost fondată în 1993 și are sediul în Santa Clara, California, US. 

O defalcare a veniturilor companiei pe segmente de afaceri este prezentată în graficul următor.

Compania a raportat rezultatele financiare pentru trimestrul 4 din 2025 (anul fiscal s-a încheiat la sfârșitul lunii ianuarie 2025), ușor peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 0,89$ (față de estimările de 0,85$), în creștere cu 72% în raport cu profitul net pe acțiune pentru trimestrul 4 din 2024. Firma a distribuit către acționari un dividend brut pe acțiune de 0,01$ pentru trimestrul 4 din 2025, egal cu cel pentru trimestrul 3 din 2025.

Acțiunea Nvidia este listată pe bursa de acțiuni NASDAQ, sub simbolul bursier NVDA. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 2,3 trilioane $, iar prețul acțiunii a scăzut de la maximele de la începutul lui ianuarie 2025 și până în prezent cu circa 38%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,96, ceea ce indică faptul că prețul este, teoretic, cu 96% mai volatil decât piața.

Perspectivă pe termen mediu

Poziție

Target Price

Perc. to Target

Stop loss

Short

80$

15%

114$

De la maximele de la începutul lui ianuarie 2025, prețurile acțiunii Nvidia au scăzut de la un nivel de rezistență situat deasupra norului Ichimoku, nivel situat la circa 155$. Ele se îndreaptă spre marginea inferioară a norului, confirmând că trendul ascendent anterior se poate schimba. Prețurile încă nu au căzut sub norul Ichimoku. Trendul bearish trebuie confirmat, pe măsură ce norul deplasat înainte a devenit mai subțire, dar nu s-a schimbat și este încă colorat în verde. 

Indicatorul ROC - Rate of Change (linia violet), ce arată modificarea procentuală a prețurilor, este negativ. De la sfârșitul lui ianuarie 2025, linia ROC a căzut sub nivelul zero și se îndreaptă spre un nivel supra-vândut (nivelul -40), fapt ce indică o presiune la vânzare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat un semnal de vânzare la începutul lui decembrie 2024, pe măsură ce s-a intersectat și a trecut sub semnalul său (linia roșie), bine deasupra nivelului zero. Linia indicatorului are un trend descendent spre un nivel supra-vândut (nivelul -5), fapt ce indică o presiune la vânzare. 

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Nvidia are o mișcare descendentă de la maximele de la începutul lui ianuarie 2025.

Perspectivă pe termen scurt

Poziție

Target Price

Perc. to Target

Stop loss

Short

80$

15%

114$

Graficul zilnic al Nvidia arată că prețurile se află într-un trend descendent de la începutul lui ianuarie 2025. Ele nu au reușit să spargă un nivel de rezistență situat la circa 155$. Prețurile au deschis o nouă bulă descendentă la începutul lunii aprilie 2025, situându-se ușor sub curba inferioară a benzilor Bollinger BB. Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 zile stă să intersecteze și să cadă sub cea pe 200 zile la începutul lui aprilie 2025. Prețurile se tranzacționează sub mediile mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bearish”.

Sistemul de indicatori DMI - Directional Movement Index a susținut scăderea prețurilor acțiunii Nvidia (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis un semnal la sfârșitul lunii februarie 2025, ce arată o direcție descendentă a prețului acțiunii, pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut sub –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Trendul este unul puternic, pe măsură ce linia ADX a depășit acum nivelul 40.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Nvidia este reflectată în indicele puterii relative - RS în raport cu indicele Nasdaq-100 (a se vedea panoul de jos). Linia RS are o mișcare descendentă de la un nivel de rezistență și pare să testeze din nou un nivel de suport (de culoare verde), confirmând mișcarea prețurilor. Dacă prețurile își vor continua mișcarea descendentă, atunci linia RS va cădea sub nivelul de suport.

Concluzie:

Pe termen scurt și mediu este posibil să vedem o continuare a trendului descendent al prețului acestei acțiuni și atingerea unor noi minime, văzute ultima dată în aprilie 2024.

Dan Turmacu, CFTe



VEZI ȘI:


COR

Data: 14.04.2025

Cencora, Inc

Citește articolul >

CME

Data: 31.03.2025

CME Group Inc.

Citește articolul >

ICE

Data: 24.03.2025

Intercontinental Exchange, Inc.

Citește articolul >

GLD

Data: 17.03.2025

SPDR Gold Shares

Citește articolul >

Newsletter

Abonează-te la Trendul Zilei. Râmâi în contact cu tot ceea ce contează.

CFD-urile sunt instrumente complexe şi au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. Între 74-89% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacţionează CFD-uri. Ar trebui să luaţi în considerare dacă înţelegeţi modul în care funcţionează CFD-urile şi dacă vă puteţi permite să vă asumaţi riscul ridicat de a vă pierde banii.


Tranzacțiile cu instrumente financiare implică anumite riscuri specifice care pot include, dar nu se limitează la, schimbările prețurilor din piață, incertitudinea privind dividendele, randamentele și/sau profiturile, precum și variațiile cursului de schimb valutar. Pentru instrumentele financiare denominate într-o altă monedă decât cea a țării de rezidență a investitorului, randamentul poate crește sau poate scădea în funcție de schimbările valutare. De asemenea, este important de reținut că performanța anterioară nu este un indicator solid al performanței viitoare. Goldring nu oferă servicii de investiții clienților din Afganistan, Barbados, Burkina Faso, Insulele Cayman, Republica Democrată Congo, Republica Populară Democrată Coreeană, Gibraltar, Haiti, Iran, Jamaica, Iordania, Mali, Mozambic, Myanmar, Nigeria, Panama, Filipine, Senegal, Africa de Sud, Sudanul de Sud, Siria, Tanzania, Trindad și Tobgo, Uganda, Emiratele Arabe Unite, Vanuatu și Yemen.