fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 22.02.2021

Evenimente Interne

Impact Developer & Contractor (IMP) încheie anul 2020 cu venituri din proprietățile imobiliare de 206,6 mil. de lei, în creștere cu 31,9% față de 2019. Cu toate acestea, creșterea costurilor mai accelerată decât a veniturilor a influențat rezultatul din exploatare, care a scăzut cu 25,4% de la un an la altul. De asemenea, profitul net a scăzut cu 52,1%, până la 73,98 mil. lei, pe fondul unor câștiguri din investiții imobiliare mai mici decât cele realizate cu un an în urmă. „Într-un an marcat de pandemie, compania a tranzacționat un total de 369 de apartamente (31.191 mp suprafață construită), dintre care 205 în ansamblul rezidențial Greenfield Băneasa și 164 în proiectul Luxuria Residence.”, se arată în comunicatul companiei. În plus, conform aceluiași comunicat, compania a încheiat anul cu 198 de precontracte de vânzare-cumpărare și rezervări în valoare de 24 mil. de euro, dintre care jumătate urmează să fie transformate în venituri în primul semestru al acestui an. Calculat la rezultatul net recent publicat, respectiv la prețul de tranzacționare de vineri, compania are un PER (Raport Preț – Profit pe acțiune) de 8,81. (comunicat bvb.ro)

 

Romcab (MCAB) a solicitat Autorității de Supraveghere Financiară revenirea la tranzacționare, după confirmarea planului de reorganizare în instanță, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Instanța a confirmat, în 18 februarie, planul de reorganizare al Romcab. Decizia este executorie, iar sentința poate fi apelată în 7 zile de la comunicare. De asemenea, compania a anunțat că administratorul special va ține o videoconferință pe platforma Zoom cu părțile interesate în 26 februarie, orele 11-13. (financialintelligence.ro)

 

Ministerul Finanţelor lucrează în prezent cu un sindicat de intermediere format din BRD, BCR, Banca Transilvania şi BT Capital Partners, pentru lansarea la început de martie 2021 a primei emisiuni de titluri de stat Fidelis din acest an. De asemenea, se mai comunică faptul că „Ministerul Finanţelor intenţionează să realizeze emisiuni cu o frecvenţă trimestrială prin Programul Fidelis, luând în considerare formarea unei cereri relevante din partea investitorilor“. (zf.ro)

 

Astăzi vor fi publicate rezultatele financiare preliminare ale Transgaz (TGN), începând cu ora 18.

Evenimente Externe

China ar dori ca SUA să elimine tarifele și sancțiunile asupra companiilor și să „abandoneze suprimarea irațională a progresului tehnologic al Chinei, astfel încât să creeze condițiile necesare pentru o cooperare între China și SUA”, a declarat ministrul chinez de externe Wang Yi. Acesta vorbea în cadrul unui forum în Beijing cu tematica: Aducerea relației dintre China și SUA înapoi pe drumul cel bun. Gigantul chinez Huawei este una dintre cele mai proeminente companii care au suferit din cauza sancțiunilor americane, coborând de pe prima poziție a furnizorilor de smartphone-uri până pe poziția a șasea anul trecut ca urmare a sancțiunilor. (cnbc.com)

 

Tesla (TSLA) a realizat profituri “pe hârtie” de aproximativ 1 mld. de dolari din investițiile sale în bitcoin, potrivit estimărilor lui Daniel Ives, analist în cadrul Wedbush Securities. Luna aceasta, Tesla a precizat că a cumpărat bitcoin în valoare de 1,5 mld. de dolari. (cnbc.com)

 

Bursa de Valori de la Istanbul se așteaptă la un an record în ceea ce privește IPO-urile (Ofertele Publice Inițiale). Anul trecut, la Borsa Istanbul au avut loc opt listări, care au atras un total de 1,1 miliarde de lire turceşti (158 mil. de dolari). Luna aceasta, şeful Asociaţiei Pieţelor de Capital din Turcia declară că sunt în derulare procedurile de listare pentru zece companii, majoritatea din energie, imobiliare şi sectorul alimentar. (bursa.ro)

In Focus

BVB:
IMP, MCAB

Extern:

TSLA – simbol care poate fi tranzacționat prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET10,345.95-0.68%
BET-XT919.62-0.73%
BET-FI45,787.03-0.46%
BET-NG761.31-1.56%
BET Plus1,546.63-0.66%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
SNP0.3765-1.70%16.48%
TLV2.2200-0.89%10.80%
SNN22.3000-2.19%4.03%
BRD14.36000.42%3.91%
FP1.60500.31%3.80%
TRP0.5380-1.47%2.49%
SNG31.8500-2.30%1.87%
M9.9000-1.00%1.61%
TGN303.0000-1.30%1.12%
SFG15.5000-1.90%0.84%

 


Extern
DOW 3031,494.320.00%
VIX22.05-1.96%
S&P 5003,906.71-0.19%
NASDAQ13,874.460.07%
DAX13,993.230.77%
WIG201,985.310.23%
BUX44,069.310.05%
NIKKEI30,156.030.46%
SHANGHAI3,653.74-1.16%

Obligațiuni
SUA 10Y1.389%
SUA 5Y0.613%
SUA 2Y0.109%
Canada 10Y1.209%
Germania 10Y-0.309%
Franța 10Y-0.060%
Japonia 10Y0.114%
Hong Kong 10Y1.241%
RO 10-YR3.200%
RO 5-YR2.375%
RO 2-YR1.960%

 


Dobânda de referință
România1.25%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,789.000.65%
Argint27.5250.99%
Petrol Brent62.951.30%
Cupru4.16802.48%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8724 RON0.11%
USD/RON4.0205 RON0.05%
GBP/RON5.6331 RON0.07%
EUR/USD1.2119 USD0.02%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA