MedLife (M) a anunţat vineri la bursă că a preluat integral acţionariatul companiei Ghencea Medical Center din Bucureşti, completând pachetul de acțiuni deținute cu încă 10 procente, fără a menţiona valoarea achiziţiei. Din 2010 până în prezent, grupul MedLife a finalizat 26 de achiziții, fiind operatorul medical din România cu cea mai mare expertiză pe acest segment de activitate. Acţiunile companiei se tranzacţionează în creştere cu 12,9% faţă de începutul anului, pe fondul unui rulaj de 73,4 milioane de lei. Spre comparaţie, indicele principal BET are minus 11% în aceeaşi perioadă. (zf.ro)
Erste Group Bank (EBS), acţionarul majoritar al BCR, a doua cea mai mare bancă din România, va propune acţionarilor în şedinţa din 10 noiembrie 2020 repartizarea a 0,75 euro pe acţiune sub formă de dividende, echivalentul unui randament de 4,3%. Remunerarea investitorilor cu acest dividend este însă condiţionată de ridicarea recomandării din partea Băncii Centrale Europene ca băncile să nu plătească dividende în perioada de criză. Plata dividendelor este programată pentru data de 15 februarie 2021, cu condiţia ca la 8 februarie 2021 să fie îndeplinite toate condiţiile, se arată într-un anunţ publicat de Erste Bank la bursă. (zf.ro)
Antibiotice Iaşi (ATB) a câştigat licitaţia organizată de Comisia Europeană pentru produsul AmoxiPlus (amoxicilină/acid clavulanic – pulbere sterilă injectabilă) şi va livra, la solicitarea ţărilor europene, 2,75 milioane de flacoane, într-un interval de 12 luni, potrivit unui comunicat. Amoxicilina cu acid clavulanic, alături de piperaciclina cu tazobactam, reprezintă principalele produse recomandate de Organizația Mondială a Sănătății în tratamentul antiinfecțios. “Am adjudecat licitația cu un preț de bun simț, de 1.19 euro/flacon, oferind țărilor europene accesul la acest produs. Amoxicilina cu clavulanat este unul dintre cele mai valoroase medicamente pentru combaterea infecțiilor bacteriene și nu numai” a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași. (financialintelligence.ro)
Ant Group a câștigat aprobarea autorității de reglementare chineză a valorilor mobiliare pentru IPO-ul din Hong Kong, a confirmat CNBC. Gigantul fintech, care este deținut în proporție de 33% de Alibaba (BABA) și controlat de miliardarul Jack Ma, încearcă să se listeze pe bursele din Shanghai și Hong Kong, plănuind să atragă 35 de miliarde de dolari. Firma chineză gestionează aplicația de plăți mobile Alipay, populară în China, care are peste 700 de milioane de utilizatori activi lunar. De asemenea, are diverse alte produse financiare, de la asigurări la gestionarea averii. (cnbc.com)
Alibaba Group Holdings (BABA) a declarat luni că va investi 3,6 miliarde de dolari pentru a-și spori participația la operatorul de hipermarketuri Sun Art Retail Group, câștigând astfel teren pe piața de retail din China, aflată în plină expansiune. Alibaba a mai adăugat faptul că Peter Huang va fi numit președinte al Sun Art pe lângă rolul său actual de director executiv. (cnbc.com)
Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) consideră că, în urma modificărilor aduse de constructor, avioanele Boeing (BA) 737 Max sunt acum sigure și anticipează că zborurile ar putea fi reluate până la finele acestui an, a declarat directorul agenției, Patrick Ky, pentru Bloomberg. Aeronavele 737 Max sunt ținute la sol din martie 2019 în urma unor prăbușiri soldate cu decesul a 346 de persoane. (profit.ro)
BVB:
M, EBS, ATB
Extern:
BABA, BA – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring
Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.
BET | 8,874.99 | 1.11% |
BET-XT | 791.40 | 1.08% |
BET-FI | 40,179.03 | 1.45% |
BET-NG | 649.64 | 0.83% |
BET Plus | 1,328.54 | 1.13% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | % DIN VALOAREA TOTALĂ |
SNG | 27.9500 | -0.36% | 31.75% |
TLV | 2.0800 | 1.46% | 14.83% |
TGN | 280.0000 | 2.56% | 12.60% |
BRD | 12.1200 | 0.33% | 10.28% |
TRP | 0.3950 | 1.54% | 5.87% |
FP | 1.3250 | 1.92% | 5.13% |
EL | 11.0500 | 1.84% | 4.44% |
EBS | 85.0400 | 0.31% | 2.58% |
SNP | 0.3260 | 0.88% | 2.03% |
TEL | 23.0000 | -1.23% | 1.44% |
DOW 30 | 28,606.31 | 0.39% |
VIX | 27.41 | 1.63% |
S&P 500 | 3,483.81 | 0.01% |
NASDAQ | 11,671.56 | -0.36% |
DAX | 12,908.99 | 1.62% |
WIG20 | 1,655.36 | 1.71% |
BUX | 33,225.15 | 0.50% |
NIKKEI | 23,666.00 | 1.09% |
SHANGHAI | 3,317.38 | -0.57% |
SUA 10Y | 0.716% |
SUA 5Y | 0.301% |
SUA 2Y | 0.141% |
Canada 10Y | 0.580% |
Germania 10Y | -0.580% |
Franța 10Y | -0.316% |
Japonia 10Y | 0.026% |
Hong Kong 10Y | 0.480% |
RO 10-YR | 3.305% |
RO 5-YR | 3.220% |
RO 2-YR | 2.960% |
România | 1.50% |
SUA | 0.00%-0.25% |
UE | 0.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 4.35% |
Aur | 1,913.75 | 0.39% |
Argint | 1,913.75 | 1.64% |
Petrol Brent | 42.75 | -0.42% |
Cupru | 3.0650 | 0.14% |
EUR/RON | 4.8731 RON | 0.08% |
USD/RON | 4.1615 RON | 0.14% |
GBP/RON | 5.3845 RON | 0.29% |
EUR/USD | 1.1708 USD | -0.07% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.
This will close in 0 seconds