Foraj Sonde Videle (FOJE) a semnat un contract în valoare de 249,77 milioane lei cu Romgaz, pentru lucrările de creștere a capacității zilnice de extracție a gazelor naturale în depozitul Bilciurești (județul Dâmbovița). Proiectul este cofinanțat din fonduri europene și va mări capacitatea de extracție la 20 de milioane mc/zi. Lucrările vor începe în 2025 și vor dura 32 de luni, contribuind la securitatea energetică a României și la dezvoltarea locală prin crearea de locuri de muncă. Acesta face parte din Coridorul prioritar 6 al interconexiunilor de gaz din Europa Centrală și de Est. (bvb.ro)
Potrivit șefului Trezoreriei statului, noile emisiuni de titluri de stat Fidelis, care ar urma să înceapă pe data de 9 decembrie, vor avea următoarele caracteristici:
Lei:
Euro:
Investitorii interesați vor putea subscrie și prin intermediul Goldring.
Bursa de la București a revenit pe scădere ieri, pe fondul incertitudinii ridicate care continuă să domine piața. Rulajul total de ieri a fost de 135 milioane lei, ușor sub media acestui an, de 141 milioane lei. În topul rulajelor s-au aflat acțiunile Băncii Transilvania (TLV), cu schimburi de 34,5 milioane lei, cotația înregistrând o scădere cu peste 2%. Această evoluție ar putea să continue până vom afla deznodământul alegerilor prezidențiale. (date bvb.ro)
Bursa din Coreea de Sud a deschis în scădere cu 2% în această dimineață, după ce ieri, președintele Yoon Suk Yeol a impus legea marțială, pe fondul tensiunilor interne și a temerilor privind potențiale influențe din partea Coreei de Nord. Sud-coreenii au început imediat să protesteze, ceea ce a dus, în câteva ore, la decizia președintelui de a ridica legea marțială. Banca Centrală a Coreei de Sud va avea astăzi o ședință de urgență, în care vor discuta măsuri care să ducă la stabilizarea pieței financiare. (cnbc.com)
Salesforce (CRM) a înregistrat rezultate financiare peste așteptări pentru trimestrul al treilea al anului fiscal 2025, cu venituri de 8,72 miliarde de dolari, depășind estimările de 8,66 miliarde. Profitul ajustat pe acțiune a fost de 2,06 dolari, semnificativ peste previziunea de 1,83 dolari. Compania a oferit o prognoză optimistă pentru trimestrul al patrulea, anticipând venituri între 8,8 și 8,9 miliarde de dolari. Performanța solidă a fost atribuită extinderii bazei de clienți și optimizării costurilor, ceea ce a determinat o creștere a acțiunilor cu 10% în sesiunea after-hours. (cnbc.com)
Guvernul francez va fi supus azi unui vot de neîncredere, susținut în special de partidul de extremă dreaptă, condus de Marine Le Pen. Președintele Macron a transmis un mesaj către membrii Parlamentului, prin care le cere să lase ambițiile personale deoparte, pentru a nu arunca țara într-un haos politic. (bloomberg.com)
BVB: FOJE
Extern: CRM, principalii indici
BET | 16.060,28 | -2.35% |
BETPlus | 2.378,96 | -2.40% |
BET-TR | 35.415,72 | -2.36% |
BET-XT | 1.382,99 | -2.41% |
BET-FI | 58.033,56 | -3.07% |
BET-NG | 1.159,51 | -1.95% |
BET AeRO | 838,77 | -3.06% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
TLV | 26.0500 | -2.25% | 34.559.480 |
SNP | 0.7000 | -2.78% | 16.296.024 |
H2O | 118.4000 | -0.92% | 15.325.724 |
SNG | 5.0200 | -0.59% | 15.282.252 |
BRD | 17.6200 | -1.12% | 4.729.807 |
FP | 0.2900 | -5.60% | 3.755.694 |
SFG | 36.1000 | -5.25% | 3.207.017 |
M | 5.4700 | -2.50% | 2.304.924 |
SNN | 38.9500 | -2.38% | 2.230.804 |
TGN | 21.0000 | -3.67% | 2.164.563 |
Dow Jones | 44.705,53 | -0.14% |
S&P 500 | 6.049,88 | 0.11% |
NASDAQ | 19.480,91 | 0.6% |
VIX | 13,30 | -0.6% |
DAX | 20.016,75 | 0.35% |
CAC 40 | 7.255,42 | 0.15% |
FTSE MIB IDX | 26.835,31 | 0.26% |
AEX Amsterdam | 887,65 | 0.8% |
WSE WIG | 80.875,49 | -0.73% |
Shanghai | 3.378,81 | 0.37% |
Nikkei 225 | 39.248,86 | 1.27% |
S&P/ASX 200 | 8.495,20 | 0.56% |
SUA 10Y | 4.233% |
SUA 5Y | 4.109% |
SUA 2Y | 4.169% |
Canada 10Y | 3.116% |
Germania 10Y | 2.0550% |
Franța 10Y | 2.895% |
Japonia 10Y | 1.043% |
Hong Kong 10Y | 3.248% |
RO 10YR | 7.380% |
RO 5YR | 7.020% |
RO 2YR | 6.450% |
România | 6.5% |
SUA | 4.5%-4.75% |
UE | 3.25% |
Japonia | 0.25% |
China | 3.45% |
Aur | 2,670.76 | 0.11% |
Argint | 31.495 | 0.01% |
Petrol Brent | 73.83 | 0.29% |
Cupru | 4.2003 | 0.08% |
EUR/RON | 4.9773 | 0.00% |
USD/RON | 4.7330 | -0.05% |
GBP/RON | 6.0022 | 0.03% |
EUR/USD | 1.0513 | 0.04% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.
This will close in 0 seconds