Piața locală continuă cu volatilitate ridicată, în contextul alegerilor. După ce piața a scăzut puternic în ședința de vineri, ședința de tranzacționare de luni a început cu creșteri importante, cu aprecieri de aproximativ 3% ale indicelui de referință, care s-au atenuat pe măsură ce optimismul inițial s-a disipat. Indicele reprezentativ al Bursei de Valori București a încheiat ședința cu un avans de 0,63%, cele mai tranzacționate acțiuni fiind cele ale Băncii Transilvania, OMV Petrom și Romgaz, toate înregistrând creșteri de aproximativ 1%. (bvb.ro)
Astăzi este ex-date în cadrul majorării de capital social a Safetch Innovations (SAFE), în urma căreia acționarii vor încasa 1,39 de acțiuni gratuite pentru fiecare acțiune deținută. Scopul majorării de capital este ca Societatea să își consolideze relația cu acționarii săi, iar aceștia să beneficieze de succesul majorărilor de capital social efectuate în trecut, precum și de rezultatul raportat al anilor anteriori. Astfel, prețul de referință pentru ședința de tranzacționare de astăzi va fi 0,9660 RON/acțiune. (Raport BVB)
Acționarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat în cadrul Adunării Generale a Acționarilor delistarea GDR-urilor tranzacționate la Bursa de la Londra, dar și reducerea capitalului social al companiei, prin anularea a aproximativ 355 mil. de acțiuni proprii, achiziționate în oferta publică de cumpărare. De asemenea, acționarii au aprobat și derularea unei noi oferte de cumpărare, în cursul anului 2025, pentru un număr maxim de 320 mil. de acțiuni. (Raport BVB)
Președintele ales al SUA, Donald Trump, s-a angajat să blocheze achiziția planificată de compania japoneză Nippon Steel a U.S. Steel. Nippon Steel, al patrulea mare producător mondial de oțel, a ajuns la un acord pentru achiziționarea U.S. Steel în decembrie anul trecut. Cu toate acestea, acordul s-a confruntat cu opoziția United Steelworkers, un sindicat important, precum și a președintelui SUA, Joe Biden, care a promis că U.S. Steel va rămâne proprietate americană. (CNBC.com)
Piețele financiare din Franța vor fi atent monitorizate marți, după ce prim-ministrul Michel Barnier a recurs la puteri constituționale speciale pentru a adopta o lege bugetară contestată fără un vot parlamentar. Partidele de opoziție, atât de stânga, cât și de dreapta, au declarat că vor susține un vot de neîncredere pentru a face să cadă guvernul minoritar al lui Barnier. Votul ar putea avea loc miercuri. (Investing.com)
JPMorgan anticipează un declin al prețurilor metalelor de bază, la începutul anului 2025, din cauza posibilelor tarife SUA pe produsele chinezești, dar vede o recuperare în formă de “V” începând din trimestrul al doilea. Aurul este prognozat să atingă 3.000$/uncie, iar argintul 38$/uncie până în 2025, susținute de stabilizarea piețelor. Aceștia menționează că un astfel de scenariu este dependent de stimulii din economia chineză și de evaluările din piețe. (Investing.com)
BVB: TLV, SNP, SNG, SAFE, FP
Extern: cotațiile aurului, principalii indici
BET | 16.447,31 | 0.63% |
BETPlus | 2.437,41 | 0.70% |
BET-TR | 36.270,27 | 0.63% |
BET-XT | 1.417,18 | 0.63% |
BET-FI | 59.870,66 | 0.57% |
BET-NG | 1.182,61 | 0.57% |
BET AeRO | 865,29 | -0.55% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
TLV | 26.6500 | 0.95% | 20.676.553 |
SNP | 0.7200 | 0.98% | 7.282.740 |
SNG | 5.0500 | 1.10% | 4.234.289 |
ONE | 0.4100 | -0.12% | 3.204.286 |
H2O | 119.5000 | 0.08% | 2.989.072 |
ATB | 2.6400 | 4.76% | 2.014.274 |
SNN | 39.9000 | -0.50% | 1.969.887 |
FP | 0.3072 | 0.07% | 1.809.271 |
BRD | 17.8200 | -0.89% | 1.549.573 |
DBK | 80.8900 | 2.81% | 800.879 |
Dow Jones | 44.782,00 | -0.32% |
S&P 500 | 6.047,15 | 0.12% |
NASDAQ | 19.403,95 | 0.77% |
VIX | 13,34 | -5.55% |
DAX | 19.933,62 | 1.74% |
CAC 40 | 7.236,89 | 1.24% |
FTSE MIB IDX | 26.835,31 | 0.26% |
AEX Amsterdam | 887,65 | 0.8% |
WSE WIG | 81.072,76 | 1.67% |
Shanghai | 3.363,98 | 1.06% |
Nikkei 225 | 38.513,02 | 0.77% |
S&P/ASX 200 | 8.447,90 | 0.14% |
SUA 10Y | 4.210% |
SUA 5Y | 4.104% |
SUA 2Y | 4.188% |
Canada 10Y | 3.081% |
Germania 10Y | 2.0335% |
Franța 10Y | 2.915% |
Japonia 10Y | 1.072% |
Hong Kong 10Y | 3.228% |
RO 10YR | 7.320% |
RO 5YR | 7.040% |
RO 2YR | 6.410% |
România | 6.5% |
SUA | 4.5%-4.75% |
UE | 3.25% |
Japonia | 0.25% |
China | 3.45% |
Aur | 2,671.15 | 0.48% |
Argint | 31.363 | 1.62% |
Petrol Brent | 72.14 | 0.43% |
Cupru | 4.1505 | 0.25% |
EUR/RON | 4.9774 | 0.00% |
USD/RON | 4.7450 | 0.08% |
GBP/RON | 6.0013 | 0.05% |
EUR/USD | 1.0491 | -0.06% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.
This will close in 0 seconds