Piața de capital este termenul general folosit pentru a desemna piața în cadrul căreia sunt vândute și cumpărate instrumente financiare. Această piață include toate entitățile și operațiunile care susțin aceste procese.
Numele mai uzual al pieței de capital este bursa. În România acesta se numește Bursa de Valori București, iar în SUA New York Stock Exchange și Nasdaq sunt cele mai importante și cele mai populare. Atunci când se are în vedere emiterea valorilor mobiliare sau achiziționarea acestora, piața de capital se împarte în piață primară și secundară.
Piața de capital primară
Este acel segment unde se emit valori mobiliare și se realizează distribuirea lor primară, adică vânzarea pentru prima dată. Pe această piață, mobilizarea fondurilor are loc prin prospect, prin plasament privat sau prin drepturi de subscriere. În cadrul pieței primare, valorile mobiliare circulă numai prin ofertă publică.
Piața de capital secundară
Este acel segment unde se tranzacționează valori mobiliare emise și puse în circulație. Operațiunile se desfășoară în anumite condiții și doar prin intermediul firmelor de brokeraj, denumite legal societăți de servicii de investiții financiare (SSIF), precum Goldring. Acestea sunt autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care asigură un climat investițional sănătos și sigur.
Participanții la piața de capital din România sunt:
- Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)
- Banca Națională a României
- Operatori de piață
- Depozitarul Central
- Fondul de compensare a investitorilor
- Emitenți
- Organisme de plasament colectiv
- Societăți de Servicii de Investiții financiare – SSIF
- Consultanță de investiții
- Organisme de formare profesională
Pe piața de capital poți tranzacționa următoarele instrumente financiare:
- Acțiuni
- Obligațiuni
- Titluri de stat
- ETF-uri
- Instrumente financiare derivate
Principalele riscuri ale participanților la piața de capital sunt:
- riscul de piață, care se referă la modificarea nefavorabilă a prețului sau a valorii activului;
- riscul de lichiditate survine atunci când piața nu are capacitatea de a tranzacționa orice cantitate de activ fără a avea un impact negativ asupra prețului activului;
- riscul de contrapartidă apare atunci când unul dintre partenerii din tranzacție s-ar putea să nu-și onoreze obligațiile contractuale;
- riscul politic și de țară se referă la stabilitatea economică și socială a țării;
- riscul ratei de schimb valutar se referă la evoluția cursului de schimb;
- riscul de hedging se manifestă atunci când nu se reușește o protecție satisfăcătoare pentru expunerea la risc;
- riscul ratei dobânzii. Modificările ratei dobânzilor au un impact direct asupra sumelor de plătit sau de primit;
- riscul operațional este riscul care se referă funcționarea unei întreprinderi sau a unei afaceri.
Chiar dacă piața de capital are fluctuații pe termen lung, aceasta oferă randamente superioare multor clase de active. Indicele S&P 500, care urmărește cele mai mari 500 de companii din SUA, a oferit un randament mediu anual de 9,04% în perioada 1871-2019. Indicele BET, însumând cei mai mari emitenți prezenți pe bursa locală, a avut un randament mediu anual, în perioada 1997-2020, de 14,8% în lei, iar, având în vedere deprecierea RON vs USD, randamentul în USD a fost de 8,8%.
Investițiile în piața de capital au o multitudine de avantaje. Una din ele este că prin intermediul instrumentelor oferite spre tranzacționare îți poți crea un portofoliu diversificat. Un alt avantaj al pieței de capital este lichiditatea, instrumentele deținute se pot monetiza cu ușurință. Și poate cel mai important avantaj pentru un investitor sunt randamentele oferite. Între 1919 și 2019, randamentul mediu anual al pieței bursiere din SUA a fost de aproximativ 9,4%, ceea ce înseamnă că 100 USD investiți în 1919 ar fi valorat peste 552.000 USD în 2019.
Cum devii investitor?
Dacă vrei să te familiarizezi mai întâi cu piețele de capital fără să-ți riști banii, o poți face testând un Cont Demo. Nu uita să te abonezi la Newsletterul Goldring pentru a fi la curent cu ultimele informații din piață, rapoarte de analiză și articole de educație financiară.