fbpx

GOLDRING SA


LULU

Lululemon
  12.06.2020
PozițieStop LossTarget price
LONG250$400$

lulu

 

LONG 12.06.2020

 

Analiză cu perspectivă pe termen mediu

Graficul săptămânal al acțiunii Lululemon Athletica Inc. (simbol bursier: LULU, listată pe bursa de acțiuni NASDAQ) arată că prețurile au crescut cu aproape 150% de la minimul atins la mijlocul lunii martie 2020 și au spart un nivel de rezistență, constituit din maximele anterioare lunii februarie 2020, de circa 265$. La începutul lunii iunie 2020, acestea se tranzacționau la prețul de circa 325$/acțiune.

Compania cu sediul central în Vancouver, Canada, vinde o varietate de haine sportive, atât în magazinele proprii, cât și online.

Prețurile s-au mărit de la un nivel de suport, situat ușor sub marginea inferioară a norului Ichimoku, începând cu mijlocul lunii martie 2020. Lagging line (linia violet) a crescut, de asemenea. Semnalul este convingător, norul deplasat înainte fiind colorat în verde. Prețurile se află într-un nou raliu, deasupra norului Ichimoku, ceea ce este ”bullish”.

ROC (linia violet), ce indică modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la minimul atins în martie 2020, linia indicatorului are o mișcare ascendentă, trecând deasupra unui nivel „supra-cumpărat” (nivelul 50.0). Apropierea de un nivel „foarte supra-cumpărat” (nivelul 100.0) indică o epuizare a mișcării ascendente a prețurilor. Dacă linia ROC va rămâne în continuare în zona supra-cumpărată (peste nivelul 50.0), se va menține o presiune la cumpărare.

MACD (linia albastră) a generat ultimul semnal de cumpărare la începutul lunii mai 2020, intersectându-se și trecând deasupra semnalului său (linia roșie), respectiv deasupra nivelului zero. Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă de la minimul înregistrat la sfârșitul lunii martie 2020 și a trecut deasupra unui nivel „foarte supra-cumpărat” (nivelul 20.0). Menținerea liniei MACD în zona supra-cumpărată (peste nivelul 10.0) va indica o persistență a presiunii la cumpărare.

În general, de la minimele atinse în mai & iunie 2017, acțiunea Lululemon a avut un trend ascendent, motiv pentru care investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare. Se recomandă ca investitorii sa cumpere această acțiune numai dacă prețurile acțiunii se tranzacționează şi se mențin peste nivelul de 315$.

 

Dan Turmacu, CFTe

Senior Analist Tehnic,

Piețe Financiare

 

PozițieStop LossTarget price
LONG250$400$

lulu

 

LONG 12.06.2020

 

Analiză cu perspectivă pe termen scurt

Lululemon a raportat rezultatele financiare pe T1 din 2020 (trimestrul se termină la sfârșitul lui aprilie 2020), ușor sub așteptările analiștilor. Profitul net pe acțiune a fost la nivelul de 0,22$ față de estimările de 0,23$ (o surpriză negativă de 0,01$), în scădere cu 70% față de profitul net pe acțiune pe T1 din 2019. Compania nu distribuie dividende.

Graficul zilnic al Lululemon arată că, prețurile acțiunii se află ȋntr-un raliu de la minimul atins în martie 2020. Începând cu a doua parte a lunii martie 2020, acestea s-au redresat în forma literei V și au spart un nivel de rezistență, constituit din maximele anterioare lunii februarie 2020, de circa 265$ (linia violet). Acțiunile Lululemon se tranzacționează deasupra mediilor mobile, pe 50 și 200 zile (50z și 200z EMA), ceea ce este ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Lululemon comparativ cu indicele Nasdaq-100 este reflectată în raportul puterii relative RS (a se vedea panoul de jos). Linia RS (linia violet) a avut o mișcare ascendentă de la minimul din martie 2020, confirmând raliul prețurilor. Linia a reușit să spargă în luna mai un nivel de rezistență, constituit din maximele perioadei decembrie 2019-februarie 2020. Dacă prețurile își vor continua trendul ascendent, atunci linia RS ar trebui să confirme acest lucru.

Directional Movement Index (DMI) a susținut creșterea prețurilor acțiunii Lululemon (a se vedea panoul din mijloc). Începând cu luna aprilie 2020, indicatorii direcționali au trimis un semnal ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii, pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastra) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste nivelul de 25). La începutul lunii iunie, inia ADX a trecut peste un nivel de alarmă (nivelului 40), ceea ce indică un trend foarte puternic.

Se recomandă ca investitorii sa cumpere această acțiune numai dacă prețurile acțiunii se tranzacționează şi se mențin peste nivelul de 315$.

 

Dan Turmacu, CFTe

Senior Analist Tehnic,

Piețe Financiare

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 
SSIF GOLDRING SA