fbpx

GOLDRING SA


LNG

Cheniere Energy
  12.09.2022

Cheniere Energy, Inc. este o companie de gaz natural lichefiat (GNL) cu sediul central în Houston, Texas. În februarie 2016, a devenit prima companie din SUA care a exportat gaz natural lichefiat. Din 2018, este o companie Fortune 500.

Compania a raportat rezultatele financiare aferente trimestrului II din 2022 sub așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 2,90$ față de estimările de 3,49$, în creștere față de pierderea netă pe acțiune de 1,30$ din trimestrul II 2021. Firma a distribuit către acționari un dividend pe acțiune de 0,33$ pentru trimestrul II, egal cu cel din trimestrul I 2022.

Acțiunea Cheniere Energy este listată pe NYSE American, sub simbolul bursier LNG. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 40,3 miliarde de dolari, iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din martie 2020 și până în prezent cu circa 480%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,17 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 17% mai volatil decât piața.

 

Perspectivă pe termen mediu

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
HOLD

LNG

 

De la minimele din mar. 2020, de la circa 27$, prețul acțiunii Cheniere Energy a trecut deasupra norului Ichimoku în luna nov. 2020. Prețul se află într-un trend ascendent deasupra norului Ichimoku trecând peste nivelul de rezistență constituit din maximele anterioare, de la circa 150$ (linia roșie). Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

 

Indicatorul ROC – Rate of Change ce arată modificarea procentuală a prețului este pozitiv. De la minimul din mar. 2020 (supra-vândut), linia ROC s-a mișcat în ceea mai mare parte între un nivel ușor sub zero și un nivel supra-cumpărat (nivelul 50), ceea ce a menținut presiunea la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat ultimul semnal de cumpărare la începutul lui aug. 2022, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), deasupra nivelului zero. De la minimul din mar. 2020, linia MACD are un trend ascendent cu minime mai înalte, fapt ce  indică o presiunea la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, prețul acțiunii Cheniere Energy are un trend ascendent din mar. 2020. Investitorii ar putea privi orice corecție a acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

 

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Hold

LNG

 

Pe graficul zilnic al acțiunii Cheniere Energy, prețul acțiunii a depășit un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare din mar. și mai 2022, de la circa 150$ (linia violet), dar s-a retras și se întoarce acum pentru a găsi suport în vechea rezistență. Dacă trendul ascendent va continua, prețul ar trebui să treacă de maximele din aug. 2020, de la circa 172$ (linia roșie). Acțiunea se tranzacționează deasupra mediilor mobile de 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Cheniere Energy este reflectată în indicele puterii relative – RS în raport cu indicele Russell 1000. De la un nivel de suport, linia RS a avut o mișcare ascendentă și testează acum un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (linia roșie), confirmând trendul acțiunii. Dacă prețul va continua trendul ascendent, atunci linia RS ar trebui să depășească propria rezistență.

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea acțiunii Cheniere Energy. Indicatorii direcționali au trimis ultimul semnal spre sfârșitul lui iul. 2022, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Ultimul raliu al prețurilor a fost unul foarte puternic cum ADX a trecut peste nivelul 40. ADX s-a corectat odată cu corecția prețurilor.

 

Concluzie finală:

Pe termen mediu este posibil să vedem că prețul își va relua trendul ascendent și testează din nou maximele din aug. 2022, de la circa 172$.

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA