Invazia Rusiei în Ucraina de la sfârșitul lunii februarie 2022 a dus prețul benzinei la un vârf de peste 3,8$ pe galon atins în data de 07 martie 2022. Prețul a revizitat acest vârf și l-a depășit spre sfârșitul lunii mai pentru a înregistra noi maxime peste 4,3$ pe galon în luna iunie 2022.
Să privim astăzi graficele ce arată evoluția prețului benzinei.
Contractul RBOB Gasoline futures este listat pe bursa futures americană NY Mercantile Exchange (CME Group), sub simbolul bursier RB. Confruntat în continuare cu riscul geopolitic, prețul futures al benzinei cu scadența în iulie 2022 a închis săptămâna trecută în jur de 4,2$ pe galon, nu departe de un vârf record de 4,33$ atins la începutul săptămânii trecute. Prețul benzinei este susținut de cererea robustă la începutul sezonului de vară. În plus, prețul futures al petrolului este încă foarte aproape de un vârf de circa 123$ pe baril atins pe 8 iunie 2022.
Perspectivă pe termen mediu
Poziție | Target price | Perc. to Target | Stop loss |
Buy | 4,7$ | 14% | 3,5$ |
De la minimele din dec. 2021, prețul benzinei a crescut de la un nivel de suport situat la marginea superioara a norului Ichimoku, de la circa 2$. Prețul se află într-un raliu deasupra norului Ichimoku trecând peste zona de rezistență constituită de maximele din 2008, ceea ce este ”bullish”. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.
Indicatorul Momentum (linia violet) ce arată modificarea prețului este pozitiv. De la minimele din luna dec. 2021 de la nivelul zero, linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă pană la vârful de la începutul lui mar. 2022 urmată de o ușoară corecție, ceea ce indică o presiune la cumpărare.
Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat ultimul semnal de cumpărare la mijlocul lui ian. 2022, cum s-a intersectat și a trecut peste semnalul său (linia roșie), ușor deasupra nivelului zero. Linia indicatorului are o mișcare ascendentă spre un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 0,50), ceea ce indică o presiune la cumpărare.
În general, pe graficul săptămânal, prețul benzinei are un trend ascendent din dec. 2021.
Perspectivă pe termen scurt
Poziție | Target price | Perc. to Target | Stop loss |
Buy | 4,7$ | 14% | 3,5$ |
Pe graficul zilnic, prețul benzinei a accelerat de la minimele din prima parte a lunii apr. 2022 și a reușit sa treacă de un nivel de rezistență de la 3,7-3,8$ (linia violet) atingând noi maxime în iun. 2022. Odată cu apropierea vârfului de sezon în timpul verii în SUA și Europa, cererea rămâne ridicată, iar EIA (Energy Information Administration din SUA) estimează consumul de benzină din SUA din aprilie până în septembrie să crească cu aproape 1% în acest an. În același timp, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, cererea totală este estimată să crească cu 1,3% în acest an. Contractul se tranzacționează deasupra mediilor mobile de 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.
Preferința investitorilor pentru acest contract este reflectată în raportul puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 500 Index (a se vedea panoul de jos). Linia RS a avut o mișcare ascendentă de la un nivel de suport depășind un nivel de rezistență constituit din maximul anterior din mar. 2022 (linia violet), confirmând raliul prețului.
Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețului benzinei (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis un semnal încă de la începutul lui feb. 2022, ce arată o direcție ascendentă a prețului benzinei pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne spune dacă prețul activului se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea 25). Ultimul raliu al prețului este încă slab cum ADX se află sub nivelul 25.
Concluzie finală:
Pe termen mediu și scurt, dacă riscul geopolitic se va menține, prețului benzinei ar putea rămâne ridicat și atinge noi maxime.
Dan Turmacu, CFTe
Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.
În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.
Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.
Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.
Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.
This will close in 0 seconds