- Prologis (PLD) este un trust de investiții. care a fost fondat ca urmare a fuziunii dintre AMB Property Corporation și ProLogis în 2011. La nivelul anului 2019, administra active în valoare de 111 miliarde dolari (față de 87 miliarde în 2018)
- Compania activează pe două segmente : capital desfășurat și capital strategic. Primul constă în achiziții și dezvoltare a proprietăților iar al doilea se referă la investiții strategice de capital, pe care compania le-a făcut pe parcursul mai multor ani: 6 investiții private și 2 co-investiții publice pentru dezvoltarea facilităților pe segmentul industrial al imobiliarelor.
- Compania deține, operează și dezvoltă proprietăți industriale, în special spații de depozitare. În prezent, compania activează în 19 țări de pe 4 continente, iar suprafețele pe care le administrează însumează 74 mil. mp, și 3800 de clădiri.
- Expansiunea companiei pe plan național și internațional a fost susținută de o serie de achiziții și fuziuni. Printre cele mai recente se numără preluarea KTR Capital Partners pentru 5.9 miliarde dolari în 2015 și cea a DCT Industrial Trust pentru 8.5 miliarde dolari în 2018. În iulie 2019, Prologis a anunțat că are în vedere achiziția Industrial Property Trust pentru 4 miliarde de dolari, tranzacție care a avut loc la începutul acestui an.
- Clădirile deținute de Prologis găzduiesc, printre altele, sucursale sau depozite ale unor mari companii cum ar fi: Amazon, DHL, FedEx, Walmart.
- Acțiunile Prologis (PLD) au înregistrat de la începutul anului o creștere de 12%, însă în ultimele zile prețul acțiunilor s-a corelat cu cel al întregii piețe americane, suferind scăderi semnificative.
- Găsiți analiza tehnică a evoluției acțiunilor Prologis în secțiunea: https://www.goldring.ro/analize, căutând simbolul PLD
- Doriți să deveniți investitor în X și să profitați de evoluțiile viitoare ale acesteia?
- Nimic mai simplu: https://www.goldring.ro/signup
- (sursa:investing.com, www.brandwatch.com,www.businessinsider.com,en.wikipedia.org)