Politica monetară este un set de acțiuni adoptate de autoritatea monetară (banca centrală) a unui stat pentru a controla fie rata dobânzii la împrumuturile realizate pe termen foarte scurt între bănci, fie pentru a controla cantitatea de monedă aflată în circulație, cursul de schimb sau alți indicatori macroeconomici. Deseori, scopul politicii monetare este de a reduce inflația, ratele de dobândă sau pentru a asigura stabilitatea prețurilor și a încrederii în moneda națională. Politica monetară contribuie la stabilitatea Produsului Intern Brut, la reducerea sau menținerea unei rate scăzute a șomajului și la menținerea unui curs de schimb valutar predictibil.
Politica monetară poate fi:
- Politică expansionistă – Când Banca Centrală dorește stimularea economiei, prin rate scăzute ale dobânzilor pe termen scurt sau prin creșterea cantității de monedă aflată în circulație la o rată mai mare decât în mod obișnuit. În timpul unei recesiuni, se adoptă această politică în speranța că o dobândă mai mică va scădea costurile de creditare ale companiilor care vor dori să-și extindă afacerea prin noi investiții și noi locuri de muncă. Acestea vor duce la creșterea cererii de bunuri și servicii și la creșterea Prodului Intern Brut pe termen scurt. Prin creșterea cantității de monedă aflată în circulație, valoarea monedei naționale va scădea fiind încurajat exportul.
- Politică contractivă – Când Banca Centrală dorește încetinirea creșterii economice pe termen scurt sau reducerea inflației prin menținerea unei rate mai ridicate ale dobânzilor pe termen scurt și prin încetinirea creșterii cantității de monedă aflată în circulație, sau chiar reducerea acesteia. Politica poate duce la creșterea ratei șomajului, descurajarea împrumuturilor și cheltuielilor de către companii și populație. Dacă este implementată prea viguros, poate duce la o recesiune economică.
< Vezi alți termeni bursieri