fbpx

GOLDRING SA


PDD

Pinduoduo Inc.
  17.11.2020

Pinduoduo Inc. este o companie chineză, fondată în 2015, care a cunoscut o creștere rapidă pentru a deveni una dintre cele mai mari platforme de comerț electronic, având circa 600 milioane de utilizatori. Totodată, este una dintre cele mai mari platforme destinate produselor agricole din China.

Pe 12 noiembrie 2020, compania a raportat rezultatele financiare pentru al treilea trimestru ala acestui an. Acestea au fost peste așteptările analiștilor . Rezultatul net pe acțiune a fost unul pozitiv de 0.05$, în creștere față de pierderea de -0.20$ față de anul precedent. Analiștii estimau o pierdere trimestrială de -0.24$. Firma nu distribuie dividende către acționari.

Pe NASDAQ sunt listate ADR – American Depository Receipts, sub simbolul bursier PDD. Compania are în prezent o capitalizare de piață de 181 miliarde $, iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din martie și până în prezent cu circa 400%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,20 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 20% mai volatil decât piața.

 

Perspectivă pe termen mediu

PozițieStop LossTarget price
LONG95$190$

PDD

Pe graficul săptămânal al acțiunii Pinduoduo se poate observa un raliu al prețului de la minimul din Octombrie, iar la începutul lunii noiembrie, prețul a depășit maximele anterioare din Iulie – August 2019, de la circa 100$. Prețul se afla într-un raliu deasupra norului Ichimoku fiind un semnal de tip ”bullish”, semnalul este convingător cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change ce arată modificarea procentuală a prețului este pozitiv. Linia indicatorului are din nou o mișcare ascendentă de la minimul din Septembrie și atinge un nivel „supra-cumpărat” (nivelul 50). Dacă prețul își va continua trendul ascendent, atunci linia ROC ar trebui să-și continue mișcarea în zona „supra-cumpărată”.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat un nou semnal de cumpărare la începutul lunii Noiembrie, cum s-a intersectat și a trecut peste semnalul său (linia roșie), mult deasupra nivelului zero. Linia indicatorului are o traiectorie ascendentă și atinge din nou un nivel considerat foarte „supra-cumpărat” (nivelul 10), fapt ce indică o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Pinduoduo a avut un trend puternic ascendent de la minimele din Martie. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

 

Perspectivă pe termen scurt

PozițieStop LossTarget price
LONG95$190$

PDD

Pe graficul zilnic al acțiunii Pinduoduo, prețul a spart un nivel de rezistență dat de maximele anterioare la începutul lunii Noiembrie. Linia de rezistență a devenit apoi suport pentru corecția ce a urmat (schimbare de polaritate). Prețul a ricoșat din suport continuându-și saltul cu un „gap” odată cu publicarea rezultatelor financiare pe T3 din 2020. Prețul se tranzacționează deasupra mediilor mobile de 50 și 200 zile, fiind un semnal de tip ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Pinduoduo este reflectată în raportul puterii relative – RS cu indicele Nasdaq 100. Linia RS a avut un trend ascendent de la minimul de la începutul lui Octombrie. La începutul lui Noiembrie, linia RS a spart un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare, confirmând trendul ascendent al prețului acțiunii.

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii Pinduoduo. Indicatorii direcționali au trimis ultimul semnal de la mijlocul lui Octombrie, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Trendul este unul puternic, cum linia ADX se află peste nivelul de 35.

 

Concluzie finală:

Pe termen scurt și mediu este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețului acestei acțiuni și atingerea unor noi maxime istorice.

 

Analiză SSIF Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA