Ce este rata șomajului?

Rata șomajului reprezintă raportul dintre numărul șomerilor și populația activă, exprimat procentual. O scădere a ratei șomajului este rezultatul unei creșterii economice, creștere care influențează pozitiv prețul activelor de pe piața de capital. O creștere a ratei șomajului este determinată de contractarea economiei, având o influență negativă asupra piețelor.

Câte tipuri de șomaj există?

Șomajul este de două tipuri: voluntar și involuntar. Șomajul voluntar presupune persoanele apte de muncă, dar care nu doresc să lucreze, iar șomajul involuntare implică persoanele care sunt apte de muncă și doresc să lucreze, însă nu găsesc locuri de muncă. Acest tip de șomaj implică probleme sociale și este un efect secundar negativ al unei economii care ridică bariere la intrarea persoanelor în piața muncii. Printre barierele care îngreunează intrarea persoanelor în piața muncii se numără salariile mici, calificarea profesională, contribuția la asigurările sociale etc.

Șomajul mai poate fi structural (cererea și oferta din piața muncii nu corespund), ciclic, prin frecare (șomajul temporar caracterizat de perioadele în care are loc transferul de la un loc de muncă la altul al persoanelor active în câmpul muncii), sezonier, deschis (persoanele dornice să își găsească un loc de muncă), la inițiere, pe termen lung (persoanele care nu găsesc un loc de muncă pentru o perioadă lungă).

Ce este un trader?

Traderul este acea persoană care tranzacționează instrumente financiare (acțiuni, obligațiuni, metale, indici bursieri etc.) pe piețele de capital în nume propriu sau în numele altei persoane sau al unei organizații. Acei traderi care tranzacționează pentru entități poartă denumirea de traderi instituționali. Traderii mai sunt cunoscuți sub denumirea de broker sau investitor.

Ce face un trader?

Traderul, prin tranzacțiile pe care le realizează, urmărește să maximizeze profiturile. Acesta deschide, modifică și închide poziții pe piețele financiare.

Ce sunt activele lichide?

Activele care pot fi transformate simplu și într-o perioada scurta în bani lichizi sau activele care sunt deja în bani lichizi reprezintă active lichide. Activele curente sunt adesea lichide, deoarece au capacitatea să se transforme în mai puțin de un an în active lichide. Exemple de active lichide: titlurile de stat și obligațiunile emise de autoritățile administrației publice locale, depozitele bancare, disponibilitățile în conturi curente și casierie.

Cum funcționează?

Sunt considerate active lichide, investițiile care pot fi lichidate imediat. Un exemplu sunt fondurile mutuale sau fondurile de piață monetară care în cazul unei urgențe financiare pot fi transformate într-o perioadă scurtă de timp în numerar.

În cazul companiilor, există rate ale lichidității care sunt folosite pentru calcularea activelor lichide: rata lichidității generale, rata lichidității curente si rata lichidității imediate.

Activele lichide pot fi utilizate în caz de criză în economie, precum și pentru revigorarea activității de afaceri pentru a reface creditul datorită capacității de a furniza nivelul necesar al lichidității bancare.

Ce înseamnă a tranzacționa?

Tranzacționarea constă în achiziția și vânzarea instrumentelor financiare sau chiar în schimbul acestora cu altele din aceeași piață de tranzacționare. Aceasta este activitatea de bază a investitorilor sau a societăților de servicii de investiții financiare (SSIF).

Cum se tranzacționează?

Pentru a tranzacționa este nevoie, în primul rând, de un cont de tranzacționare, care poate fi deschis online la un broker autorizat. Apoi este nevoie de capital și de o strategie de investiții. După alegerea perioadei de investiții, se alege tranzacționarea activă sau pasivă și se selectează companiile ale căror acțiuni vor fi achiziționate.

Tranzacționare activă vs. Tranzacționare pasivă

Tranzacționarea activă implică un grad ridicat de participare din partea investitorilor în tranzacționare și o monitorizare continuă a agendei de știri curente. Investitorii activi de pe piața bursieră au ca scop obținerea unei performanțe superioare pieței și încearcă să profite de fluctuațiile de preț pe termen scurt. Investițiile active au o abordare practică și este necesar ca cineva să acționeze în calitate de manager de portofoliu. Managerul de portofoliu poate fi atât investitorul individual, cât și un administrator al unui fond de investiții. Una din abordările managerului de investiții este de a depăși indicele de referință al pieței sau de a alege să cumpere atunci când piața este subevaluată și să vândă atunci când consideră că este supraevaluată.

În cazul tranzacțiilor pasive, managerii încearcă să egaleze un indice de referință specificat. Indicii de referință cuprind indici de piață generali, indici pentru un anumit segment de piață și indici de referință construiți special. Investițiile pasive au ca scop achiziționarea de active a căror valoare va crește în viitor sau care vor oferi un venit constant și pasiv. Strategia presupune o abordare de tip buy-and-hold și are la bază evitarea încercării de a reacționa sau de a anticipa fiecare schimbare pe piața bursieră sau studierea graficelor după fiecare știre importantă.

Ce este valoarea nominală?

Valoarea nominală indică o valoare teoretică a unui activ, de exemplu al unei acțiuni sau al unei obligațiuni. Spre deosebire de valoarea reală, cea nominală, nu ține cont de influența cererii, ofertei sau alte aspecte monetare precum inflația, cursul de schimb sau alte aspecte monetare. În cazul acțiunilor, valoarea nominală reprezintă valoarea unei acțiunii din întreg capitalul social al companiei respective, iar în cazul obligațiunilor reprezintă valoarea unei obligațiuni din întreaga emisiune respectivă.

Ce este valoarea de piață?

Valorile nominale și cele reale joacă un rol esențial în economie și fac referire la rata nejustificată sau la prețul curent.
Pentru elementele tranzacționate la bursă, acțiuni și futures, valoarea de piață este cea mai ușor de determinat, deoarece prețurile lor de piață sunt larg difuzate și ușor disponibile.

Ce este valoarea contabilă?

Valoarea contabilă a unui activ este calculată de către companii în raport cu deprecierea acumulată și este egală cu valoarea sa contabilă din bilanț.
Cu toate că valoarea contabilă a unui activ poate fi aceeași în timp, prin intermediul măsurătorilor contabile, valoarea contabilă a unei companii în mod colectiv poate să crească prin prisma acumulării de venituri generate de utilizarea activului.
Compararea valorii contabile cu valoarea de piață a acțiunilor poate fi utilizată ca tehnică de evaluare eficientă în momentul în care încearcă să se decidă dacă acțiunile au un preț echitabil.

Ce este valoarea istorică?

Valoarea istorică este o măsurare a valorii folosite în contabilitate, în care valoarea unui activ din bilanț este înregistrată la costul său de la achiziția sa de către societate.
Pe întreaga durată de viață utilă a activului, activele fixe, cum ar fi clădirile și mașinile, se vor deprecia în mod constant, iar în bilanț, amortizarea anuală se acumulează pe parcursul timpului și se înregistrează sub costul istoric al unui activ.
Scăzând amortizarea acumulată din costul istoric, se obține o valoare netă a activelor, ceea ce reprezintă o supraestimare a valorii reale a unui activ.

Ce este TVA-ul?

Taxa pe valoarea adăugată, cunoscută și sub denumirea de TVA, este un impozit indirect suportat de consumatorul final al unui produs sau serviciu. Acest impozit este încasat de fiecare agent economic care participă la ciclul economic al realizării unui produs sau al prestării unui serviciu care intră în sfera de impozitare. După exercitarea dreptului de deducere, taxa pe valoare adăugată este virată către bugetul de stat de către agenții economici impozabili.

TVA-ul în România

Începând cu data de 1 ianuarie 2017, valoarea standard TVA este de 19%, iar în cazul alimentelor, băuturilor nealcoolice, medicamentelor, protezelor, apei potabile, irigațiilor (îngrășăminte, pesticide, semințe sau prestări de servicii agricole) este de 9%. Pe de altă parte, se aplică un TVA de 5% în cazul serviciilor hoteliere, a celor de catering, a evenimentelor culturale, a manualelor școlare și publicațiilor nepublicitare, a locuințelor sub 120mp și în cazul produselor eco sau tradiționale.

Elementele TVA-ului: denumirea impozitului, persoanele impozabile, materia impozabilă, sfera de cuprindere, suportatorul impozitului, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota de impozit, calculul, plătitorii, termenul de plată și sancțiunile fiscale.

Ce este un stop order process?

Un stop order este un ordin de vânzare sau cumpărare al unui titlu în momentul în care prețul acestuia este mai mare decât un anumit punct, acest preț este cunoscut sub numele de preț stop și este inițiat de investitori în diferite situații.

Care este scopul?

Un stop order asigură o mai mare probabilitate de a obține un preț de intrare sau de ieșire predefinit, limitând pierderile investitorului sau fixând un profit. Atât în tranzacțiile cu acțiuni, cât și în cele valutare, unde soldurile internaționale pot genera câștiguri mari pentru investitor, ordinele stop sunt des întâlnite, dar poate fi de ajutor și pentru investitorul mediu care tranzacționează acțiuni, opțiuni sau valute.

Deși există două tipuri de ordine care sună similar, acestea sunt ușor diferite: Stop Order și Stop Limit.
Ordinul Stop declanșează un ordin de piață ulterior atunci când prețul atinge un punct stabilit. În schimb, ordinul Stop Limit declanșează un ordin limită înregistrat în momentul în care un punct de preț desemnat este lovit.

Ce este venitul operațional?

Venitul operațional reprezintă totalitatea veniturilor obținute de o companie, într-o anumită perioadă de timp, din prestarea principalelor activităților curente. Pe lângă veniturile obținute din vânzare produselor sau prestării serviciilor, în veniturile operaționale sunt incluse și veniturile aferente costului producției în curs de execuție, venituri din producția de imobilizări, venituri din subvenții, venituri din operațiuni de fiducie, venituri din creanțe reactivate, venituri din reevaluarea activelor sau venituri din penalități, amenzi, prime etc.

Cum funcționează?

Matematic vorbind:
Vânzări nete – Costul bunurilor vândute – Cheltuieli de exploatare = Venit din exploatare
Cheltuielile de exploatare cuprind cheltuielile de vânzare, cheltuielile generale și administrative, amortizarea și alte cheltuieli de exploatare. Veniturile din exploatare nu includ elemente precum investițiile în alte societăți (venituri neoperaționale), cheltuielile cu dobânzile și impozitele.
Venitul din exploatare este monitorizat de către investitorii care doresc să înțeleagă în ce măsură operațiunile de bază ale unei companii pot crește organic și obține profit fără ca finanțările externe și alte probleme să interfereze cu rezultatele raportate.

Ce este un administrator?

Un administrator este o persona fizică sau juridică care conduce o instituție, o echipă, o companie și efectuează toate sarcinile necesare pentru a duce la îndeplinirea obiectivelor unei societăți.
Funcția de administrator poate fi realizată de o persoană cu capacitate deplină de exercițiu.

Potrivit legii, nu pot deține funcții de administrator, persoanele care sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru anumite infracțiuni civile.

Care este rolul unui administrator?

Administratorii sunt răspunzători pentru: existența registrelor cerute de lege și ținerea lor corectă, realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, îndeplinirea hotărârilor adunărilor generale, respectarea îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.
Sarcinile pot include utilizarea de programe informatice specializate și înțelegerea cerințelor. De asemenea, poate exista nevoia de a fi în contact cu clienții – prin e-mail, telefon sau întâmpinând vizitatorii.
Un administrator poate face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, cu excepția restricțiilor arătate în actul constitutiv. Administratorii trebuie să prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, cu cel puțin o lună înainte de ziua stabilită pentru ședința adunării generale, situația financiară anuală pentru exercițiul financiar precedent, însoțită de raportul lor și de documentele justificative

Care sunt competențele necesare unui administrator?

Competențele necesare pe care un administrator ar trebui să le dețină sunt:
• Minuțiozitate și atenție la detalii
• Abilitatea de a lucra în echipă
• Abilitatea de a lucra individual
• Empatie și înțelegere
• Flexibilitate
• Abilități excelente de comunicare verbală
• Competențe în materie de servicii pentru clienți
• Capacitatea de a utiliza cu competență un computer și principalele pachete software

Ce este amortizarea?

Amortizarea reprezintă recuperarea treptată atât fiscal, cât și contabil, a valorii unei investiții.
În termeni generali, amortizarea poate fi caracterizată ca un proces financiar de repartizare și recuperare a valorii unei investiții.
Rolul amortizării este de a scădea acea valoare anuală amortizabilă, calculată pe baza valorii totale a activului pe întreaga sa durată de viață utilă, ceea ce va permite păstrarea resurselor în cadrul întreprinderii pentru a contribui la refacerea activelor fixe, chiar și prin utilizarea activelor existente.

Cum poate fi clasificată amortizarea?

Există mai multe metode prin care se poate stabili valoare amortizabila.
Amortizarea liniară este cea mai ușoara și utilizată metodă din România și reprezintă un calcul simplu prin împărțirea valorii activului în mod egal pentru toată durata de viată a acestuia.
Amortizarea accelerată este utilizată atunci când activele sunt utilizate mai intens în primul an de folosința și constă în amortizarea a 50% din valoarea totala în anul respectiv, ulterior folosindu-se metoda liniara pentru restul de ani rămași.
Amortizarea degresivă este o metoda buna pentru cei care utilizează activele și obțin un randament mai bun în primi ani de utilizare. Pentru primii ani de utilizarea a activului se folosește amortizarea accelerată, iar pe măsura trecerii anilor, amortizarea se reduce

Ce este un Spread?

În termeni generali, spread-ul definește diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare al unui titlu sau activ, cum ar fi o acțiune, o obligațiune sau o marfă. De asemenea, în finanțe, poate face referire la diferența dintre două prețuri, rate sau randamente, iar în tranzacționare, diferența dintre o poziție scurtă (adică de vânzare) pe un contract futures sau pe o monedă și o poziție lungă (adică de cumpărare) pe o altă monedă.

Cum funcționează?

Termenul poate fi utilizat și pentru definirea diferenței bid-ask. Una dintre întrebuințările distribuției bid-ask este de a evalua lichiditatea pieței și valoarea costului de tranzacționare a acțiunilor.
O altă categorie de spread-uri sunt spread-trade care reprezintă cumpărarea unei garanții și vânzarea altei garanții aferentă ca unitate.
Tranzacțiile de tip spread se fac de obicei cu opțiuni sau contracte futures. Aceste tranzacții sunt efectuate pentru a produce o tranzacție netă totală cu o valoare pozitivă numită spread.