SPOTIFY – muzică oriunde și oricând

Pentru multe companii, această primă jumătate a anului a fost una foarte grea și situația va continua să fie așa până când acestea vor reuși să se redreseze în urma efectelor economice ale pandemiei. Însă există câteva companii pentru care toată această perioadă de izolare a fost una benefică, majoritatea oamenilor petrecând mai mult timp acasă și utilizând anumite bunuri sau servicii, mai des decât de obicei. Una dintre companiile care au avut de câștigat de pe urma acestei perioade este Spotify.

Spotify este o companie ce furnizează servicii de streaming de muzică prin intermediul unui platforme proprii. Platforma Spotify oferă muzică și podcast-uri de la case de discuri și companii media. Compania este înregistrată în Luxemburg deși are sediul central în Stockholm, Suedia.

Spotify a avut parte de venituri în creștere în primul trimestru, datorate creșterii numărului de noi abonamente, care au dus la diminuarea pierderii pe care o înregistra compania. Spotify a raportat rezultatele financiare pe T1 din 2020 peste așteptările analiștilor. Pierderea netă pe acțiune a fost la nivelul de 0,22$ față de estimările de 0,48$ (o surpriză pozitivă de 0,26$), în scădere față de pierderea netă de 0,90$ pe T1 din 2019.

În toată această perioadă de pandemie, s-au schimbat și stilurile de muzică și podcast-uri pe care le ascultă oamenii. Datele furnizate de companie au arătat că utilizatorii au început să caute mai multe podcast-uri despre meditație și dezvoltare personală, dar și muzică instrumentală care să mai liniștească stresul generat de pandemia de coronavirus.

Astfel, compania a atins nivelul de 130 milioane de abonați la sfârșitul primului trimestru al acestui an, în creștere cu 31% față de perioada similară a anului trecut.

Acțiunile companiei au fost listate pe NYSE în 2018, iar de la listare și până acum înregistrează o creștere de aproximativ 72%.

Știați că…

  • …numele companiei provine din combinația cuvintelor ”spot” și ”identify”?
  • …aplicația Spotify a fost aplicația cu cele mai multe descărcări din Statele Unite pe sistemul iOS în martie 2020?

 

Găsești analiza tehnică a evoluției acțiunilor Spotify în secțiunea: https://www.goldring.ro/analize, căutând simbolul SPOT.

Dorești să investești și tu în acțiunile SPOT și să profiți de evoluțiile viitoare ale acesteia?

Nimic mai simplu! Accesează: https://www.goldring.ro/signup

 

Antonio Oroian,

Broker Goldring


Roku Inc, streaming și advertising

Roku este o linie de playere media digitale fabricate de compania americană Roku Inc. Dispozitivele oferă acces la conținut media de pe diverse servicii online.

Compania a fost fondată de Anthony Wood în 2002, care a fondat anterior ReplayTV, o companie DVR care a concurat cu Tivo. După ce ReplayTV a ieșit din piață, Wood a lucrat o perioadă și pentru Netflix.

Compania funcționează prin următoarele segmente de afaceri: Player și Platformă. Segmentul Player constă în vânzări nete de playere media și accesorii prin intermediul retailerilor și distribuitorilor, precum și direct către clienți pe site-ul companiei. Platforma Roku permite utilizatorilor să își personalizeze selecția de conținut cu oferte de înlocuire a televiziunii prin cablu și alte servicii de streaming care se potrivesc bugetului și nevoilor fiecărui client. Printre categoriile sale de produse se numără streaming playere, televizoare Roku și advertising. Roku obține venituri prin vânzarea de servicii de advertising pe platforma de streaming, precum și prin subscrierile la serviciile premium. Popularitatea platformei este în plină expansiune cu 39,8 milioane de utilizatori activi, cu 37% mai mulți față de anul trecut.

Veniturile totale ale lui Roku au crescut cu peste 50%, de la 743 milioane USD în anul 2018 la 1,129 miliarde USD 2019, însă s-a majorat și pierderea netă de la 8,86 milioane USD în 2018 la 59,94 milioane USD la finalul anului 2019.

Găsești analiza tehnică a evoluției acțiunilor Roku în secțiunea: https://www.goldring.ro/analize, căutând simbolul ROKU.

Dorești să investești și tu în acțiunile ROKU și să profiți de evoluțiile viitoare ale acesteia?

Nimic mai simplu! Accesează: https://www.goldring.ro/signup

 

Ciocuță Szabolcs,

Broker Goldring


Analiza evoluției zilnice – SQ 26.06.2020

SQ

SQ

Square a raportat rezultatele financiare pe T1 2020 sub așteptările analiștilor. Pierderea netă pe acțiune a fost la nivelul de 0,19$ față de estimările de 0,04$ (o surpriză negativă de 0,15$), în creștere față de pierderea netă de 0,01$ pe T1 2019. Compania nu distribuie dividende.  

Graficul zilnic al Square arată că prețurile acțiunii se află ȋntr-un raliu de la minimele atinse în martie 2020. Ele s-au redresat în forma literei V, din a doua parte a lunii martie 2020, trecând chiar peste un nivel de rezistență. Acest nivel de rezistență de ≈ 100$ (linia violet), constituit din maximele anterioare perioadei septembrie-octombrie 2018, reprezintă acum un nivel de suport. Ele se tranzacționează deasupra mediilor mobile, pe 50 și 200 zile (50z și 200z EMA), ceea ce este ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Square este reflectată, în raportul puterii relative RS, în raport cu indicele Russell 1000 (a se vedea panoul de mai jos). Linia RS (linia violet) are o mișcare ascendentă față de minimul din martie, confirmând trendul prețurilor. Dacă prețurile își vor continua trendul ascendent, atunci linia RS ar trebui să depășească propria rezistență constituită din maximele anterioare perioadei septembrie-octombrie 2018 (linia roșie).

Directional Movement Index (DMI) a susținut creșterea prețurilor acțiunii Square (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis un semnal la începutul lunii aprilie 2020, semnal ce indică o direcție ascendentă a prețului acțiunii, pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie).

Linia ADX (linia albastra) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste nivelul de 25). Cum linia ADX urcă spre nivelul de 40, trendul este unul foarte puternic.

 

Concluzie

Pe termen scurt & mediu este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețurilor acțiunii, fapt ce poate conduce la atingerea unor noi maxime istorice. Se recomandă ca investitorii să cumpere această acțiune numai dacă prețurile acțiunii se tranzacționează și se mențin peste nivelul de 100$.


SQ 26.06.2020

Graficul săptămânal al acțiunii Square Inc. (simbol bursier: SQ, listată pe bursa de acțiuni NYSE) arată că prețurile acțiunii au crescut față de minimul atins la mijlocul lunii martie 2020 și încearcă să spargă un nivel de rezistență, constituit din maximele anterioare perioadei septembrie-octombrie 2018, de circa 100$. Ele se tranzacționează la maxime istorice.

Square Inc. este o companie care oferă dispozitive pentru plățile mobile cu carduri și servicii financiare pentru micii comercianți. Din luna martie a anului curent până în prezent, prețurile acțiunii Square au crescut cu circa 220%.

Începând cu mijlocul lunii martie 2020, prețurile au crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku. Ele au trecut deasupra norului în luna mai , iar lagging line le-a urmat (linia violet). Semnalul este unul convingător, deoarece norul deplasat înainte este colorat în verde.

Prețurile se află într-un raliu deasupra norului Ichimoku, ceea ce este ”bullish”.

ROC (linia violet), ce arată modificarea procentuală a prețurilor este pozitivă. Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă de la minimele din martie 2020 și se mișcă deasupra unui nivel „supra-cumpărat” (nivelul 80.0), de unde este posibilă o corecție. Daca linia ROC se va menține în zona „supra-cumpărată” (peste nivelul 40.0), va persista o presiune la cumpărare.

MACD (linia albastră) a generat ultimul semnal de cumpărare la începutul lui mai 2020, când s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), sub nivelul zero. Linia indicatorului are o mișcare ascendentă de la minimul din martie 2020 și testează un nivel „supra-cumpărat” (nivelul 6.0). Dacă linia MACD va rămâne în zona „supra-cumpărată” (peste nivelul 3.0), se va menține o presiune la cumpărare.

În general, se poate afirma că acțiunea Square are un trend ascendent față de minimul atins în martie 2020 și este posibilă o corecție, deoarece acțiunea este „supra-cumpărată” de investitori. Orice corecție a prețurilor acțiunii ar putea fi privită de către investitori ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.


Dan Turmacu, CFTe

Senior Analist Tehnic,

Piețe Financiare


Analiza evoluției zilnice – SNE 30.06.2020

Graficele Sony Corporation (simbol bursier: SNE, sunt listate ADR – American depository receipt, pe bursa de acțiuni NYSE; acțiunea este listată și pe bursa din Tokyo sub simbolul bursier TYO: 6758) arată că prețurile au crescut de la minimele de la mijlocul lui mar. 2020 și vor testa cel mai probabil un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare din ian.-feb. 2020, de la circa 73$.

Sony Corporation este compania-mamă a grupului japonez Sony, care are afaceri în patru domenii principale: electronice, cinematografie, muzică și servicii financiare. De la minimele din mar. 2020 până spre sfârșitul lui iun. 2020, prețurile au crescut cu peste 35%.

Sony a raportat rezultatele financiare pe T1 din 2020 sub așteptările analiștilor. Profitul net pe acțiune a fost la nivelul de 0,09$ față de estimările de 0,29$ (o surpriză negativă de 0,20$), în scădere față de profitul net de 0,62$ pe T1 din 2019. Compania plătește dividende semestrial. Ea a distribuit un dividend brut pe acțiune în valoare de 0,17$ aferent S2 din 2019, în creștere față de $0,13 aferent S1 din 2019, ceea ce înseamnă un randament al dividendelor de circa 0,5%.

Graficul zilnic al Sony arată că prețurile se află ȋntr-un nou raliu de la minimele din mar. 2020. Ele s-au redresat în forma literei V din a doua parte a lunii mar. 2020. Prețurile se îndreaptă spre un nivel de rezistență constituit din
maximele anterioare, din ian.-feb. 2020 (linia roșie). Ele se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile (50z și 200z EMA), ceea ce este ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Sony este reflectată în raportul puterii relative RS în raport cu indicele Nikkei 225 (a se vedea panoul de jos). În perioada feb.-iun. 2020, linia RS are mai degrabă o mișcare laterală (linia violet). Daca prețurile vor depăși rezistența data de maximele din ian.-feb. 2020, atunci linia RS ar trebui să confirme și să depășească propria rezistență (linia roșie). Directional Movement Index (DMI) a susținut creșterea prețurilor acțiunii Sony (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis un semnal de la
începutul lui apr. 2020 ce arata o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastra) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste nivelul de 25). Trendul nu este unul puternic, cum linia ADX nu a depășit nivelul de 25.


Dan Turmacu, CFTe

Senior Analist Tehnic,

Piețe Financiare


SNE 30.06.2020

Începând cu mijlocul lunii mar. 2020, prețurile au crescut de la un nivel de suport situat chiar la marginea inferioară a norului Ichimoku. Spre sfârșitul lunii mar. 2020, ele au trecut deasupra norului. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde. Prețurile se afla într-un nou raliu deasupra norului Ichimoku, ceea ce este ”bullish”.

ROC (linia violet) ce arată modificarea procentuală a prețurilor este pozitivă. Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă de la minimul din mar. 2020 și se mișcă deasupra unu nivel supra-cumpărat (nivelul 20.0).  Daca linia ROC se va menține în continuare în zona supra-cumpărată, acest fapt va indica o menținere a presiunii la cumpărare.

MACD (linia albastră) a generat ultimul semnal de cumpărare la sfârșitul lui mai  2020, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), ușor deasupra nivelului zero. Linia indicatorului are o mișcare ascendentă de la minimul din mar. 2020 spre un nivel supra-cumpărat (nivelul 3.0). Daca linia MACD va atinge zona supra-cumpărată, acest fapt va indica o menținere a presiunii la cumpărare.

Ȋn general, pe graficul săptămânal, acțiunea Sony are un trend ascendent de la minimele din ian.-feb. 2016.
Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.


Dan Turmacu, CFTe

Senior Analist Tehnic,

Piețe Financiare


Analiza evoluției zilnice – TDOC 03.07.2020

Pe graficul zilnic observăm cum prețul s-a aflat într-un nou raliu de
la începutul lunii iunie 2020, iar apoi se corectează la un nivel de
rezistență constituit anterior în luna aprilie 2020 (linia roșie). Un
semnal de tip „bullish” este dat de faptul că acțiunea se
tranzacționează deasupra mediilor mobile exponențiale de 50 respectiv
200 de zile.

Preferința investitorilor pentru acțiunea
Teladoc este reflectată în raportul puterii relative RS în raport cu
indicele Russell 2000. În perioada martie – iunie 2020, indicatorul RS,
linia violet, are mai degrabă o mișcare laterală. Daca prețurile vor
depăși nivelul de rezistență, atunci indicatorul RS ar trebui să
confirme semnalul și să depășească propria rezistență. 

Directional Movement Index (DMI) a
susținut creșterea prețurilor acțiunii, indicatorii direcționali au
trimis ultimul semnal în prima parte a lunii iunie, ce indică o direcție
ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI, linia verde, s-a
intersectat și a trecut deasupra –DI, linia roșie. Indicatorul ADX,
linia albastra, indică intensitatea trendului pe care se află prețul. În
cazul TDOC, fiind sub nivelul de 20 considerăm că trendul este unul
slab.

Concluzie finală:

Pe termen mediu este posibil să vedem o
continuare a trendului ascendent și o retestare a nivelului de
rezistență. Se recomandă ca investitorii să cumpere această acțiune
numai dacă prețul va depăși nivelul de 200$.


Dan Turmacu, CFTe

Senior Analist Tehnic,

Piețe Financiare


TDOC 03.07.2020

Teladoc Health este o companie listată la New York Stock Exchange, având simbolul bursier TDOC. Aceasta oferă servicii medicale la distanță prin intermediul unor programe software și aplicații  mobile care pun în legătură pacientul și medicii specialiști. În contextul pandemiei de Covid-19, cererea pentru serviciile medicale la distanță au crescut semnificativ, de la minimul din mar. 2020 până în prezent, prețul acțiunii a crescut cu aproximativ 95%.

Raportările financiare la sfârșitul primului trimestru al acestui an au fost însă sub așteptările analiștilor. Pierderea netă pe acțiune înregistrată a fost de 0,40$ față de estimările de 0,35$ (o surpriză negativă de 0,05$), dar cu o ușoară îmbunătățire față de perioada similară a anului precedent când pierderea netă a fost de 0,43$/acțiune. De asemenea compania nu distribuie dividende. 

Pe graficul acțiunii TDOC se observă o creștere a prețului de la un nivel suport, constituit la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie 2020, până spre sfârșitul lunii când prețul a întâmpinat o rezistență în zona de 203$, situație similară cu sfârșitul lunii aprilie

Începând cu luna oct. 2019, prețul acțiunii a crescut de la nivelul suport situat chiar la marginea superioară a norului Ichimoku, semnalul este unul convingător, norul fiind colorat în verde. Prețul se află într-un raliu deasupra norului Ichimoku, fiind un semnal de tip „bullish”, cu toate acestea prețul tinde să se îndepărteze din ce în ce mai mult față de norul Ichimoku ceea ce ne indică faptul că acțiunea devine supra-cumpărată.

Indicatorul Price Rate Of Change  (ROC), linia violet, ce indică modificarea procentuală a prețurilor este pozitivă. Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă de la minimul din dec. 2019 pana la maximele din martie și aprilie 2020, când a depășit nivelul de 80, ceea ce indică o nivel de „supra-cumpărare”. De atunci ROC a coborât și se afla în acest moment în zona nivelului 40.

De asemenea, indicatorul Moving Average Convergence Divergence (MACD), linia albastră, a generat un semnal de cumpărare încă din perioada septembrie – octombrie 2019, prin intersecția și trecerea deasupra liniei de semnal, cea roșie, ușor deasupra nivelului zero. Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă pana la maximele din aprilie și mai  2020, când a ajuns într-o zona considerată supra-cumpărată, peste nivelul 20. De atunci MACD continuă să se mențină în zona de supra-cumpărare.

 

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Teladoc Health are un trend ascendent început în perioada septembrie – octombrie 2019. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.