În prezent, există un decalaj semnificativ între ceea ce este disponibil și ceea ce este nevoie în ceea ce privește tranziția energetică. Termenul de bază în acest subiect este finanțarea sustenabilă.

Finanțarea sustenabilă joacă un rol important în ceea ce privește tranziția energetică și inovația în acest segment. Cererea globală de energie este așteptată să crească în viitor, într-un mod sustenabil, prin reducerea emisiilor infrastructurii din prezent, iar acest proces presupune trilioane de dolari sub formă de investiții.

Pandemia de coronavirus a avut un impact semnificativ asupra producției de energie și nu numai. Sursele regenerabile au devenit din ce în ce mai importante în urma schimbărilor legate de producția de energie dar și de schimbarea comportamentului consumatorilor în această perioadă. Dacă economia va continua să sufere în urma pandemiei, există riscul ca decalajul amintit mai sus, care este estimat la sute de miliarde de dolari, să se extindă, atâta timp cât investițiile sectorului privat sunt restrânse iar bugetele naționale vor fi limitate. Pentru 2020, Agenția Internațională a Energiei (IEA) estimează cea mai amplă scădere a investițiilor globale în energie, respectiv 20% față de anul trecut. Din aceste motive, nevoia de capital pentru investiții în acest domeniu este probabil mai mare ca niciodată. Totodată, este nevoie de politici de susținere și cadre legislative pentru acest domeniu dar și de instrumente de finanțare sustenabile pentru a atrage capital.

Analiști evidențiază patru instrumente care ar putea fi folosite pentru atragerea de capital în vederea finanțării sustenabile a domeniului energiei:

1. Finanțe îmbinate (blended finance)

Finanțele îmbinate sunt un factor important pentru accelerarea atragerii de capital pentru energia sustenabilă. Acestea reprezintă o combinație între finanțare comercială (din partea investitorilor) și finanțare concesională (din partea partenerilor de dezvoltare). O combinație strategică între finanțare și fonduri filantropice încurajează injecțiile de capital privat în economiile emergente, reduce riscurile și ajută la obținerea unor costuri reduse. Prin intermediul ”blended finance” s-au atras 140 miliarde dolari, îndeplinindu-se Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă (SDG) în economiile emergente iar aproape o treime din suma atrasă prin intermediul ”blended finance” în 2018 a fost pentru SDG 7 – ”Energie verde și accesibilă”.

2. Obligațiuni ”verzi” (Green bonds)

Obligațiunile verzi reprezintă un concept relativ nou. Acestea sunt instrumente financiare emise de companii sau instituții care contribuie la sustenabilitate și climă, în general. De regulă, acestea oferă un venit fix. Această metodă de finanțare apare tot mai mult în atenția investitorilor. În 2018, aproape 521 miliarde dolari au fost atrași prin emiterea de obligațiuni verzi, de către guverne sau instituții, ajutând această piață să atingă o valoare totală de 1,45 trilioane dolari.

3. Mecanismul de garantare

Ca orice alt proiect de infrastructură, proiectele de energie verde trebuie să fie garantabile. De cele mai multe ori, este nevoie de garanții pentru a putea atrage finanțare, mai ales în cazul proiectelor din tehnologii sau piețe care nu sunt încă dezvoltate. În multe țări, guvernele oferă garanții pentru proiecte de acest tip. Aceste garanții sunt oferite de regulă de un terț, sub formă de hedge împotriva unor pierderi generate de proiect.

4. Asigurări

În toată această tranziție energetică, companiile de asigurări pot juca un rol foarte important, acoperind riscurile inerente ale unui proiect și creând astfel acces mai ușor pentru finanțare. Marile companii de asigurări nu numai că s-au angajat în acest mecanism de tranziție energetică, dar au și contribuit cu succes deja la implementarea unor proiecte.

Accesul la energie sustenabilă este imperios necesar pentru dezvoltarea economică și socială, iar energia verde oferă o soluție viabilă și accesibilă. Pentru a atrage finanțare pentru aceste proiecte, este nevoie de reducerea decalajului ce apare în tot acest ecosistem. Toate părțile interesate, de la legiuitori și până la dezvoltatorii de proiecte dar și investitori, ar trebui să contribuie la găsirea unor soluții pentru atragerea de finanțare și în final, la accelerarea acestei tranziții către energia verde.

Antonio Oroian,

Broker Goldring

Sursa: weforum.org

Departe de zonele de relaxare de pe plaje, Marea Mediterană fierbe într-o criză care atrage tot mai mult atenția liderilor și a opiniei publice îngrijorată de situația creată. Națiunile mediteraneene se angajează într-un dans politic de putere și este posibil să vedem în viitor o escaladare a tensiunilor. În centrul conflictului stau rezervele de gaze naturale aflate în jurul insulei Cipru, unde o scânteie este suficientă pentru a declanșa un conflict major.

Bazinul levantin depozitează rezerve considerabile de hidrocarburi, gaze off-shore și alte resurse naturale, iar companii precum Shell, Delek Drilling, Eni, Total sau ExxonMobil au investit masiv în regiune pentru exploatarea acestora. Rezervele descoperite până acum în apele Israelului și ale Egiptului le-au permis celor două țări să devină independente energetic sau chiar să exporte gaze naturale în regiune.

Resursele disputate acum se află în proximitatea Republicii Cipru și a Republicii Turce a Ciprului de Nord. Relațiile dintre cele două sunt tensionate de la invazia turcă a Ciprului din 1974. Republica Cipru are legături strânse cu Grecia și este membră a Uniunii Europene, în timp ce Republica Turcă a Ciprului de Nord este un stat „de facto” recunoscut doar de Turcia. Fiind recunoscută internațional, Republicii Cipriote îi este acordată o zonă economic exclusivă de 370,4 km în jurul coastelor sale care îi asigură controlul resurselor naturale din această zonă. Neavând o asemenea recunoaștere internațională, Ciprul de Nord nu are baza legală pentru a beneficia de această facilitate.

În conflict însă intervine Grecia și Turcia, cele două disputându-și controlul asupra mai multor zone din Marea Mediterană. Grecia deține o serie de insule aflate în proximitatea liniei de coastă a Turciei. Conform convenției ONU asupra dreptului mării, insulele fac parte din zona economică exclusivă a Greciei, ceea ce limitează drastic accesul Turciei la resurse. Ambele țări se folosesc de situația din Cipru pentru a-și justifica revendicările din bazinul levantin, ambele revendicări fiind maximale și eliminând complet partea cealaltă.

În februarie 2018, Turcia nu a permis accesul unei nave de foraj italiene în apele revendicate de acesta, dar recunoscute internațional ca fiind ale Ciprului. Apoi Ankara și-a îndreptat atenția spre Libia, o țară devastată de războaie civile, unde conform Pentagonului, a trimis 3.500 de luptători din Siria pentru a salva regimul din Tripoli, recunoscut de ONU, și să respingă forțele guvernului din Tobruk conduse de generalul Haftar. Între timp, Turcia a încheiat un acord cu Tripoli care să conecteze zona economică exclusivă a Turciei cu coasta libiană. Acordul a înfuriat guvernul din Atena, iar Franța a susținut de îndată poziția Ciprului susținând că Turcia intervine în teritoriul suzeran cipriot. Adevăratul motiv al indignării franceze provine însă din faptul că Turcia a salvat guvernul libian din Tripoli. Franța este o susținătoare a generalului Haftar și guvernului libian din Tobruk, deși în mod oficial Parisul se pretinde ca fiind neutru în Războiul Civil din Liban. Astfel prin acordul Turciei cu guvernul din Tripoli, toate planurile făcute de Franța în regiune au fost date peste cap. Relațiile dintre Turcia și Franța au devenit atât de tensionate încât în Iulie forțele franceze s-au retras dintr-o operațiune NATO acuzând Ankara de încălcarea embargoului ONU privind livrările de armament în Libia, au fost deplasate nave franceze în apele grecești și Dassault Aviation va livra Greciei 18 avioane noi de luptă Rafale.

În acest dans însă intervine și Egiptul care a susținut de asemenea forțele generalului Haftar. Mulțumită intervenției Turciei, în vara acestui an guvernul din Tripoli a avansat mult în vestul Libiei, iar Egiptul a fost obligat să acționeze. În Iunie, președintele egiptean el-Sisi a încercat să impună un acord de încetare a focului și să propună negocieri la ONU între părțile angajate în conflictul libian, existând însă zvonuri despre o posibilă intervenție militară. Până în acest moment nu au fost angajate trupe egiptene în conflict, însă parlamentul a autorizat armata egipteană și guvernul lui el-Sisi să intervină în Libia. Deși se află la distanță de resursele disputate, Egiptul încearcă să se apropie mai mult de alte țări pentru a avea acces la resurse. În Februarie 2019 a fost fondat la Cairo „EastMed Gas Forum”. Egipt, Cipru, Grecia, Israel, Italia, Iordania și Palestina au creat o platformă pentru exploatarea și producerea de hidrocarburi aparținând statelor mediteraneene, Turcia fiind lăsată afară în mod deliberat. În Ianuarie 2020, Egiptul împreună cu Cipru, Grecia, Franța și Italia au denunțat acțiunile Turciei din Libia, iar în August a încheiat un acord cu Grecia privind granița maritimă. Documentul le permite celor două țări să colaboreze în exploatarea resurselor, dar și compromite accesul Turciei la mare.

Libanul este un jucător minor în regiune și nu are capacitatea de a-și lua partea din bazinul levantin. Prin acorduri bilaterale încheiate cu Cipru, grecii pot acorda asistență Libanului pentru a exploata propria zonă maritimă exclusivă, fiind însă dependenți de Grecia. Israelul se află într-o poziție mai dominantă și își poate exploata zona maritimă exclusivă, fiind însă în relații mai conflictuale cu Turcia s-a ajuns la o alianță încheiată între Israel, Grecia și Republica Cipru. Aceste țări plănuiesc construcția unui conducte care să ducă hidrocarburile din estul mediteraneean către piața europeană, planul nu doar ocolește guvernul din Ankara ci și le respinge accesul la resurse conform oficialilor turci.

De o parte avem Turcia împreună cu aliații din Ciprul de Nord și guvernul din Tripoli, iar de cealaltă parte sunt Grecia, Cipru, Israel, Egipt, Franța și guvernul din Tobruk toate puse în acord de interese comune. Turcia are capacitatea și voința să combată toate aceste națiuni, îi lipsesc însă mijloacele economice, militare și diplomatice pentru a le combate simultan. Țara se confruntă cu serioase probleme financiare și monetare însă acest lucru se poate spune despre majoritate țărilor din zona mediterană. Franța mai este angajată în conflicte din Africa, Grecia nu și-a revenit pe deplin de la criza din 2008, Egiptul trebuie să își protejeze resursele de apă dulce și să fie foarte atentă la construcțiile de baraje din Etiopia, Libia este devastată de războiul civil, iar Israelul se confruntă cu numeroase facțiune proxy ale Iranului în jurul granițelor sale. Niciuna dintre țările implicate nu are resurse suficiente pentru a le angaja în conflict, iar acest lucru poate fi cea mai gravă problemă. Valoarea resurselor de pe fundul mării poate fi salvarea economică și socială pentru țările din regiune, retorica și jocurile militare pot fi instrumente pentru a obține un avantaj în negocieri și niciuna dintre țările implicate nu își permite să piardă.

Pentru România, apartenența la Uniunea Europeană înseamnă susținerea cauzei cipriote, însă menținerea unei relații bune cu o Turcie puternică contrabalansează Rusia în Marea Neagră. Deznodământul alegerilor prezidențiale din SUA poate da o nouă turnură conflictului. O nouă politică a Statelor Unite în regiune ar putea înclina semnificativ balanța într-una dintre părți sau se vor putea plasa la mijlocul negocierilor pentru soluționarea crizei și ajungerea la un acord. Între timp sarcina de a prevenii un conflict militar și negocierea unui acord îi revine Uniunii Europene.

Vultur Andrei-Gabriel,

Administrator de risc

Apple a fost fondată în 1 aprilie 1976 de către doi tineri care și-au abandonat studiile, Steve Jobs și Steve Wozniak, și care au adus noii companii o viziune asupra schimbării modului în care oamenii percepeau calculatoarele. Aceștia doreau să facă calculatoare suficient de mici pentru ca oamenii să le aibă în casele lor sau la birouri. Pur și simplu, au dorit un calculator ușor de folosit. La 44 de ani distanță de când Apple a fost fondată într-un garaj, compania a reușit să atingă o capitalizare de piață de 2 trilioane de dolari, fiind prima din Statele Unite care reușește această performanță.

În prezent, produsele hardware ale companiei includ smartphone-ul iPhone, computerul tabletă iPad, computerul personal Mac, playerul media portabil iPod, ceasul inteligent Apple Watch, playerul media digital Apple TV, căștile wireless AirPods și boxa inteligentă HomePod. Software-ul Apple include sisteme de operare macOS, iOS, iPadOS, watchOS și tvOS, iTunes media player, browserul web Safari, identificatorul de muzică Shazam și suitele de creativitate și productivitate iLife și iWork, precum și aplicații profesionale ca Final Cut Pro , Logic Pro și Xcode. Serviciile sale online includ iTunes Store, iOS App Store, Mac App Store, Apple Music, Apple TV +, iMessage și iCloud. Alte servicii includ Apple Store, Genius Bar, AppleCare, Apple Pay, Apple Pay Cash și Apple Card.

Cât de mare este Apple? 8 statistici care vă răspund la întrebare:

1. Apple a înregistrat în anul 2019 o cifră de afaceri mai mare decât Produsul Intern Brut al României, dar și a altor 141 de țări.
2. În intervalul de timp 1-3 septembrie 2020, acțiunile Apple au înregistrat o corecție, iar compania a pierdut din capitalizarea totală aproximativ 228 miliarde de dolari, o sumă mai mare decât PIB-ul Croației, Serbiei, Sloveniei și Lituaniei la un loc.
3. Dacă cineva ar primi câte 100 de dolari pentru fiecare secundă trăită, acestuia i-ar trebui aproximativ 633 de ani pentru a ajunge la valoarea de piață a companiei Apple
4. Apple are la dispoziție numerar de 193 de miliarde de dolari, sumă cu care ar putea cumpăra cash companii precum Nike, McDonald’s, IBM sau Pepsi.
5. În anul 2018, Apple a vândut 572,000 de iPhone-uri pe zi, în medie.
6. Apple a câștigat peste 495,000 de dolari în fiecare minut în anul 2019.
7. În anul 2011 s-au vândut 72 de milioane de iPhone-uri, a căror greutate totală este aproape egală cu cea a Turnului Eiffel.
8. În ultimii 5 ani, acțiunile Apple au crescut cu aproximativ 300%, ajungând la o valoare de piață de aproximativ 2 trilioane de dolari

Apple este în prezent cea mai mare valoroasă companie americană, cu o capitalizare de piață ce se învârte în jurul valorii de 2 trilioane de dolari. De asemenea, afacerile Apple s-au ridicat la peste 260 de miliarde de dolari în anul 2019, fiind cea mai mare companie din sectorul tehnologic la nivel mondial. Este al treilea cel mai mare producător de telefoane mobile la nivel mondial, după Samsung și Huawei. În august 2018, Apple a devenit prima companie americană cotată la bursă evaluată la peste 1 trilion de dolari, iar după doar doi ani mai târziu, în august 2020, a devenit prima companie din SUA cu o capitalizare de 2 trilioane de dolari. Compania are 137.000 de angajați cu normă întreagă și operează 510 magazine cu amănuntul în 25 de țări, în anul 2020. În ianuarie 2020, peste 1,5 miliarde de produse Apple au fost utilizate în mod activ în întreaga lume. Așadar, Apple continuă să dețină o poziție dominantă, nu doar în piața de telefoane mobile, cât și economie.

Dorești să investești și tu în acțiunile Apple (AAPL) și să profiți de evoluțiile viitoare ale acesteia? Nimic mai simplu! Accesează: Signup

Claudiu Demian,

Analist Financiar Dep. Analiză și Strategii de piață

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_GDP_(nominal)

https://www.loc.gov/rr/business/businesshistory/April/apple.html

https://www.investing.com/equities/apple-computer-inc-income-statement

https://unsplash.com/photos/GulyvMt9UwI – imagine

https://www.factslides.com/s-Apple

https://www.trendhunter.com/trends/apple-statistics

https://en.wikipedia.org/wiki/Apple_Inc.