fbpx

GOLDRING SA


NDX

Nasdaq 100
  09.01.2023

Graficul zilnic al indicelui Nasdaq 100 (simbol: NDX) arată că prețul s-a corectat din nou de la maximul lunii decembrie 2022, de la un nivel de peste 12.100 puncte, pe fondul preocupărilor persistente ale investitorilor cu privire la o recesiune globală și conflictul în curs din Ucraina.

Indicele Nasdaq 100 s-a tranzacționat la 11.040,35 vineri, 6 ianuarie 2023, în creștere cu 0,92% față de sfârșitul anului 2022.

Datele economice au contribuit, de asemenea, la starea de spirit de pe Wall Street din ultima săptămână. Rata șomajului în SUA a scăzut la 3,5% în decembrie 2022, sub așteptările pieței de 3,7%. Cel mai recent raport privind locurile de muncă a venit ca urmare a scăderii cererilor săptămânale de șomaj la minimele din trei luni și o scădere mai mică decât se aștepta a nivelului locurilor de muncă deschise în luna noiembrie 2022, indicând o piață a muncii încă puternică, ceea ce ar putea însemna că banca centrală Fed va continua să majoreze ratele dobânzilor pentru o perioadă.

 

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Sell9.30014%12.250

NDX

Prețul indicelui Nasdaq 100 a avut un salt de la un nivel de suport și minimele de la începutul lunii noi. 2022. Mini-raliul s-a oprit tocmai la linia de trend descendent trasată pe grafic de la maximele de la sfârșitul lui dec. 2021 (linia roșie). De la maximul lunii dec. 2022, prețul și-a reluat mișcarea descendentă și revizitează linia de suport de la circa 10.650 (linia verde). Indicele se tranzacționează sub mediile mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bearish”.

De aici înainte sunt posibile două scenarii de evoluție.

Primul scenariu, cel mai probabil, este cel pesimist în care prețul indicelui Nasdaq 100 va aluneca și va trece prin linia de suport de la circa 10.650, odată cu creșterea volatilității din piața de acțiuni. În acest scenariu, indicele va vizita maximul din feb. 2020, de dinainte de criza Covid, de la circa 9.700.

Al doilea scenariu este cel optimist în care prețul indicelui își va reveni și va avea un salt de la nivelul de suport și apoi își va continua mișcarea spre maximul lunii dec. 2022. Trendul descendent, început odată cu maximele de la sfârșitul lui dec. 2021, se va inversa numai dacă prețul indicelui va reuși să spargă și să treacă deasupra liniei de trend descendent trasată pe grafic (linia roșie).

Indicatorul Relative Strength Index- RSI a avut o mișcare descendentă pană la minimul de la sfârșitul lui dec. 2022 odată cu prețul indicelui. Linia RSI a coborât din nou sub nivelul 50, indicând o presiune la vânzare din partea investitorilor, dar nu a atins un nivel supra-vândut (nivelul 30). Linia RS face acum un salt spre nivelul 50. De urmărit dacă linia RSI va trece de nivelul 50 sau va atinge un nivel supra-vândut atins ultima dată în luna sept. 2022.

Indicatorul CBOE Nasdaq 100 Volatility Index – VXN a avut o mișcare descendentă de la mijlocul lunii oct. 2022, de la nivelul 40 spre nivelul 25. Deci volatilitatea din piața de acțiuni a scăzut în ultimele luni, indicele VIX aflându-se acum ușor peste 25. De urmărit dacă indicele VIX se va îndrepta din nou spre pragul de alertă (de la 40).

 

Concluzie finală:
În următoarele luni putem vedea o continuare a trendului descendent al indicelui Nasdaq 100.

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 
SSIF GOLDRING SA