fbpx

GOLDRING SA


LLY

Eli Lilly and Company
  04.09.2023

Eli Lilly and Company este o companie farmaceutică multinațională care se angajează în descoperirea, fabricarea și comercializarea produselor farmaceutice. Produse sale sunt comercializate în aproximativ 110 țări. Portofoliul companiei de medicamente include tratamente în domeniile articulațiilor musculare, osoase, cancerului, cardiovascular, diabetului, endocrinului, imunologiei, neurodegenerării, neuroștiinței și durerii. A fost una dintre primele companii farmaceutice care a produs insulină umană pentru tratamentul diabetului, iar prinde medicamentele produse se numără Humalog, Humulin, Trulicity și Basaglar. Compania are sediul în Indianapolis, Indiana, US.

Compania a raportat rezultatele financiare pe T2 din 2023 peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 2,11$ (față de estimările de 1,98$), în creștere cu 69% în raport cu profitul net pe acțiune în T2 din 2022. Firma a distribuit către acționari un dividend brut pe acțiune de 1,13$, pe T2 din 2023, egal cu cel din T1 din 2023 (randament dividend de 0,81%).

Acțiunea Eli Lilly and Company este listată pe bursa de acțiuni NYSE, sub simbolul bursier LLY. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 529 miliarde $, iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din februarie-martie 2023 și până în prezent cu circa 80%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 0,35, ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 65% mai puțin volatil în comparație cu piața.

 

Perspectivă pe termen mediu

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long750$35%60$

De la minimele din februarie-martie 2023, prețurile acțiunii Eli Lilly au crescut de la un nivel de suport situat chiar la marginea superioară a norului Ichimoku, de la circa 300$. Ele se tranzacționează ușor deasupra norului de mai mulți ani, ceea ce a confirmat trendul ascendent al prețului acestei acțiuni. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change (linia violet), ce arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la adâncitura din februarie-martie 2023, situată sub nivelul zero, linia ROC a avut o mișcare ascendentă atingând un nivel supra-cumpărat (nivelul 20). De la vârful de la sfârșitul lunii mai 2023, linia s-a corectat până aproape de nivelul zero pentru ca apoi să aibă din nou un salt, fapt ce indică o presiune la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat un semnal de cumpărare încă din luna aprilie 2023, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), aproape de nivelul zero. De la adâncitura din martie 2023, linia indicatorului are un trend ascendent și a trecut acum de un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 40), fapt ce indică o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Eli Lilly a avut un trend ascendent de la minimele din februarie-martie 2023. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

 

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Hold-$-%-$

Graficul zilnic al Eli Lilly arată că prețurile se află într-un raliu de la minimele din februarie-martie 2023 și au atins la sfârșitul lui august, anul curent, un nivel de rezistență, de la circa 558$. Ele se află într-un teritoriu necunoscut. Odată cu publicarea rezultatelor financiare pe T2 2023 la începutul lui august 2023, prețurile au făcut un gap în sus. Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 zile se află peste cea pe 200 zile de câțiva ani. Prețurile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Eli Lilly este reflectată în linia puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 500 (a se vedea panoul de jos). Linia RS a avut o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimele din februarie-martie 2023), confirmând mișcarea prețurilor. Linia a trecut la începutul lui august, anul curent, peste un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (de culoare violet) și a urcat până la maximele de la sfârșitul lui august 2023. Dacă prețurile își vor continua mișcarea ascendentă, atunci linia RS ar trebui să-și reia creșterea.

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii Eli Lilly (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis un semnal încă de la începutul lui aprilie 2023, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Ultimul semnal a fost dat la începutul lui august 2023. Linia ADX (linia violet) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Ultimul raliu este foarte puternic, cum linia ADX a avut o traiectorie ascendentă și aproape atinge nivelul 50, de unde poate să se corecteze.

 

Concluzie finală:

Pe termen mediu și lung este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețului acestei acțiuni și atingerea unor noi maxime istorice. Pe termen scurt prețul acțiunii s-ar putea corecta, cum unii indicatori tehnici sunt supra-cumpărați.

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA