- J&J este una dintre cele mai vechi companii americane. Ani la rând și-a continuat dezvoltarea în domeniul farmaceutic și nu numai. În toți acești ani de existență, compania nu a avut decât 9 conducători. J&J este structurată pe 3 segmente: consum medical, dispozitive medicale și farmaceutic. În prezent, compania are nu mai puțin de 250 de subsidiare în întreaga lume.
- De-a lungul timpului, compania a fost implicată în numeroase scandaluri, acuzată fiind că propriile produse cauzează anumite boli. Cele mai recente sunt legate de găsirea unor urme de azbest în pudrele pentru bebeluși, care ar cauza cancer dar și de criza în legătură cu opioid.
- Totuși, în decembrie, acțiunile J&J au urcat pe fondul informațiilor conform cărora, în urma testelor, nu s-au găsit urme de azbest in produse.
- J&J este cunoscută ca fiind o companie de tip value care acordă dividende an de an. De altfel, compania a înregistrat creșteri ale profitului pe acțiune ajustat pentru 31 ani consecutivi.
Pe de altă parte, cine ar fi investit în acțiunile companiei începând cu anul 1972, acum ar fi avut un randament de aproximativ 7250%, neincluzând reinvestirea dividendelor. În prezent, capitalizarea companiei se învârte în jurul valorii de 395 miliarde dolari. - Johnson and Johnson rămâne o companie mare care își va continua dezvoltarea și în următorii ani. Totuși, riscul legat de litigii va fi considerat un factor negativ de către investitori.
- Găsiți analiza tehnică a evoluției acțiunilor Johnson&Johnson în secțiunea: https://www.goldring.ro/analize, căutând simbolul J&J
- Doriți să deveniți investitor în Johnson&Johnson și să profitați de evoluțiile viitoare ale acesteia?
- Nimic mai simplu: https://www.goldring.ro/signup
- (sursa: moneyinc.com,fool.com,jnj.com,investing.com)