Ipoteza pieței-eficiente (Efficient-market hypothesis), cunoscută și sub denumirea „teoria pieței eficiente” este o ipoteză în economia financiară conformă căreia prețul activelor reflectă toate informațiile disponibile, rezultând că este imposibil să depășești randamentul general așteptat al pieței prin selecția acțiunilor sau sincronizare (timing), iar singurul mod în care un investitor poate obține randamente mai mari este achiziționarea de investiții mai riscante.
Deși foarte importantă în teoria financiară modernă, ipoteza este controversată și adesea criticată. Adepții ipotezei sunt de părere că este inutil să cauți acțiuni subevaluate sau să încerci să prezici tendințele pieței prin analize fundamentale sau tehnice. Aceștia consideră că datorită caracterului aleatoriu al pieței, investitorii pot obține randamente mai bune prin intermediul investițiilor pasive.
Studiile academice indică o serie de argumente în favoarea ipotezei, în practică sunt tot atâtea dovezi care să respingă ipoteza. De exemplu, investitori precum Warren Buffett au învins în mod constant piața pe termen lung, fapt considerat imposibil conform Ipotezei pieței-eficiente. În practică se observă piețe mai puțin eficiente decât altele. Piețele ineficiente nu reflectă valoarea reală a activelor datorită asimetriei informației, lichiditate scăzută, psihologia și emoțiile investitorilor sau alți factori.
Ipoteza în forma pură (Strong Form Efficiency) este greu de acceptat. Din acest motiv au apărut modificări care pot fi mai bine aplicate în practică.
Astăzi, mulți consideră că un rol esențial în declanșare crizei financiare din 2007-2008 ca urmare încrederii liderilor financiari în premisele ipotezei care a dus la o subestimare a pericolelor spargerii bulelor speculative ale prețurilor activelor.
< Vezi alți termeni bursieri