Hilton Worldwide Holdings Inc. este o companie de tip holding din industria de ospitalitate. Acesta operează prin segmentele Management and Franchise și Ownership. Segmentul Management and Franchise operează hotelurile în proprietatea terților. Segmentul Ownership include hotelurile deținute în proprietate, închiriate și în parteneriat. Compania a fost fondată în 1925 și are sediul în McLean, Virginia, US.
O defalcare a veniturilor companiei pe segmente de afaceri este prezentată aici.
Compania a raportat rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2024 peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 1,53$ față de estimările de 1,41$, în creștere cu 23% față de anul precedent. Firma a distribuit către acționari un dividend brut pe acțiune de 0,15$ în primul trimestru din 2024, egal cu cel din trimestrul IV din 2023. Rezultatele financiare pentru trimestrul II din 2024 vor fi raportate pe data de 24 iulie.
Acțiunea Hilton Worldwide Holdings este listată la New York Stock Exchange, sub simbolul bursier HLT. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 54,2 miliarde de dolari, iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din oct. 2023 și până în prezent cu circa 90%.
Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,31 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 31% mai volatil în comparație cu piața.
Perspectivă pe termen mediu
Poziție | Target price | Perc. to Target | Stop loss |
Long | 230$ | 5% | 210$ |
De la minimele din oct. 2023, prețul acțiunii Hilton a crescut de la un nivel de suport situat deasupra marginii superioare a norului Ichimoku, nivel situat la circa 145$. De atunci prețul se află într-un raliu deasupra norului. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte s-a schimbat și este colorat în verde.
Indicatorul ROC – Rate of Change (linia violet) ce arată modificarea procentuală a prețurilor este pozitiv. De la minimul de la sfârșitul lui mai 2024, linia ROC are o mișcare ascendentă și se mișcă spre un nivel supra-cumpărat (nivelul 20), fapt ce indică o presiune la cumpărare.
Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) tocmai a stat să genereze un nou semnal de cumpărare la începutul lui iul. 2024, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), la un nivel supra-cumpărat (nivelul 7,5). Linia indicatorului se mișcă în sus deasupra nivelului supra-cumpărat, fapt ce indică o presiune la cumpărare.
În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Hilton are un trend ascendent de la minimul de la minimele din oct. 2023. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.
Perspectivă pe termen scurt
Poziție | Target price | Perc. to Target | Stop loss |
Long | 230$ | 5% | 210$ |
Graficul zilnic al Hilton arată că prețul se află într-un nou raliu de la începutul lui iun. 2024 și a depășit un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (linia de culoare violet), de la circa 215$. Prețul se mișcă acum pe marginea superioară a benzii Bollinger (BB) fiind gata să înceapă o noua bulă. Să remarcăm faptul că media mobila pe 50 zile a trecut peste cea pe 200 zile încă din ian. 2024. Acțiunea se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.
Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea acțiunii Hilton (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis ultimul semnal în luna iun. 2024, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia violet) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Raliul este unul puternic acum cum linia ADX se menține peste nivelul 30.
Preferința investitorilor pentru acțiunea Hilton este reflectată în linia puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 500 (a se vedea panoul de jos). Linia RS are o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimele din iun. 2023) și a trecut peste un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (linia de culoare violet), confirmând mișcarea prețurilor. De la maximele de la începutul lui apr. 2024, linia RS s-a corectat odată cu prețurile și a găsit un suport în fosta rezistență. De la începutul lui iunie a.c. linia RS și-a reluat mișcarea în sus. Dacă prețul își va continua raliul, atunci linia RS își va continua mișcarea.
Concluzie:
Pe termen scurt și mediu este posibil să vedem o continuare a mișcării ascendente a prețului acestei acțiuni spre noi maxime istorice, situate la circa 230$, sugerând o potențială creștere de 5%.
Dan Turmacu, CFTe
Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.
În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.
Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.
Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.
Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.