The Goldman Sachs Group, Inc. este una dintre cele mai mari bănci de investiții și servicii financiare din lume, cu sediul în New York, SUA.
Compania a raportat rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2022, peste așteptările analiștilor. Profitul net pe acțiune de 10,76$ a fost peste estimările de 8,90$, dar în scădere cu 42% față de rezultatul din urmă cu un an. Goldman Sachs distribuie un dividend pe acțiune de 2$ aferent primului trimestru din 2022, egal cu cel din trimestrul IV 2021 (un randament al dividendelor de 2,62%).
Acțiunea Goldman Sachs este listată la New York Stock Exchange, sub simbolul bursier GS. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 104,2 miliarde de dolari, iar prețul acțiunii a scăzut de la maximele de la începutul lui noiembrie 2021 și până în prezent cu circa 29%.
Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,45 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 45% mai volatil decât piața.
Perspectivă pe termen mediu
Poziție | Target price | Perc. to Target | Stop loss |
Short | 248$ – 250$ | 17% | 350$ |
De la maximele de la începutul lui noi. 2021, prețul acțiunii Goldman Sachs a scăzut de la un nivel de rezistență situat deasupra norul Ichimoku, de la circa 420$. Acțiunile au scăzut sub nor în luna mai 2022, iar acum se află într-un trend descendent sub norul Ichimoku, fiind un semnal de tip ”bearish”. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în roșu.
Indicatorul ROC – Rate of Change ce arată modificarea procentuală a prețurilor este negativ. Linia indicatorului are o mișcare descendentă de la vârful din ian. 2022, de la un nivel supra-cumpărat, și se mișcă acum sub nivelul zero, ceea ce indică o presiune la vânzare.
Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat un semnal de vânzare în luna iun. 2021, urmat de un altul în sept. 2021, cum s-a intersectat și a trecut sub semnalul său (linia roșie), la un nivel supra-cumpărat (nivelul 30). Linia indicatorului are o mișcare descendentă și se îndreaptă să testeze un nivel supra-vândut (nivelul -20), ceea ce indică o presiune la vânzare.
În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Goldman Sachs are un trend descendent. Investitorii ar putea privi orice raliu al acțiunii ca pe o oportunitate de a vinde.
Perspectivă pe termen scurt
Poziție | Target price | Perc. to Target | Stop loss |
Short | 248$ – 250$ | 17% | 350$ |
Graficul zilnic al Goldman Sachs arată că prețul a avut maxime mai joase din ian. 2022. Prețul se corectează spre fostul nivel de rezistență care ar putea deveni un suport constituit din maximele din oct.-noi. 2007, de dinainte de criza imobiliară și financiară, de la circa 251$. Acțiunea se tranzacționează sub mediile mobile de 50 și 200 zile, ceea ce este ”bearish”.
Preferința investitorilor pentru acțiunea Goldman Sachs este reflectată în indicele puterii relative – RS în raport cu indicele Dow Jones 30 – DJIA. Linia RS a avut o mișcare descendentă de la nivelul de rezistență (maximele din sept.-oct. 2021), confirmând trendul acțiunii. Dacă prețul își va continua trendul descendent, atunci linia RS ar trebui să se îndrepte spre un nivel de suport (linia verde).
Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut scăderea acțiunii Goldman Sachs. Indicatorii direcționali un semnal din ian. 2022, ce arată o direcție descendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut sub –DI (linia roșie). Trendul acțiunii este acum unul slab cum linia ADX se mișcă sub nivelul 20.
Concluzie finală:
Pe termen mediu și scurt este posibil să vedem o continuare a trendului descendent al prețurilor acțiunii spre un nivel de suport constituit din maximele din oct.-noi. 2007.
Analiză Goldring
Dan Turmacu, CFTe
Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.
În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.
Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.
Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.
Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.
This will close in 0 seconds