Goldring & SeedBlink: dezvoltăm piața de capital

Goldring și SeedBlink, prima platformă de co-investiții în start-upurile europene de tehnologie, au încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea serviciilor de investiții financiare din România, pentru diversificarea ofertelor de investiții și pentru facilitarea accesului companiilor la capital. Prin acest parteneriat start-upurile tech au acces la comunitatea de investitori de la Bursa de Valori.

Parteneriatul își propune ca start-upurile tech promițătoare și cu ambiții de expansiune internațională, care ridică runde de finanțare prin intermediul SeedBlink, să primească un plus de vizibilitate în cadrul comunității de investitori Goldring.

Astfel, parteneriatul va da acces companiilor la un număr mai mare de potențiali susținători și va înlesni accesul investitorilor către o nouă clasă de active pentru construirea unui portofoliu diversificat.

Am remarcat în ultimii ani o creștere semnificativă a interesului companiilor mici și mijlocii pentru finanțare prin piața de capital. Prin cooperarea dintre Goldring și SeedBlink ne dorim să contribuim la dezvoltarea continuă a infrastructurii de finanțare în folosul antreprenorilor și al investitorilor locali, precum și al economiei în ansamblu. Parteneriatul este unul benefic atât pentru antreprenorii cu nevoie de finanțare, cât și pentru investitori, care ar putea participa la oferte publice sau plasamente private. Experiența și reputația Goldring în piața de capital se completează foarte bine cu pipeline-ul nostru dinamic de companii tehnologice” a declarat Andrei Dudoiu, Co-fondator și Managing Partner al SeedBlink.

Goldring susține investitorii și companiile din România, iar deschiderea către diferite rute de finanțare este un semn al maturizării ecosistemului. Considerăm că SeedBlink este un sprijin major pentru creșterea sectorului IT/Tech românesc. Acest parteneriat este aliniat inițiativelor noastre precum Finants.ro, în cadrul căreia facem matchingul între solicitările clientului și ofertele de finanțare” a declarat Virgil Zahan, Directorul General al Goldring.

Atât Goldring, cât și SeedBlink sunt autorizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, SeedBlink ca societate de servicii de finanțare participativă, iar Goldring ca societate de servicii de investiții financiare.

Parteneriatul încheiat între cele două societăți marchează încă un pas important către modernizarea și dezvoltarea pieței de capital din România, prin eficientizarea accesului companiilor la multiple surse de finanțare și prin creșterea bazei de investitori din piața de capital.

Despre SeedBlink

SeedBlink este o platformă de investiții de risc specializată în tehnologie, care permite investitorilor individuali să finanțeze start-upuri și scale-upuri europene de top, alături de investitori instituționali consacrați. Misiunea SeedBlink este de a construi o infrastructură de investiții eficientă în care jucători diferiți să colaboreze pentru a finanța companii tehnologice europene inovatoare.