Forumul pieței de capital

În data de 21 septembrie a avut loc FORUMUL PIEȚEI DE CAPITAL, organizat de Financial Intelligence. Evenimentul a fost transmis live, subiectele abordate de speakeri au acoperit o mulțime de aspecte, iar participanții au putut adresa întrebări de interes în timp real.

Despre Financial Intelligence

Financial Intelligence este o platformă de știri economice și analize financiare și tocmai a împlinit 3 ani de la lansare. Aceasta s-a remarcat încă de la început, în prezent înregistrând un rulaj de 9,2 milioane de afișări și 4 milioane de utilizatori, dintre care 51,5% sunt femei. Majoritatea utilizatorilor au vârste cuprinse între 24 și 44 de ani. Evenimentele organizate de Financial Intelligence au reunit până în prezent mai mult de 210.000 de participanți atât on-line, cât și on-site. Printre persoanele care au participat la evenimente putem aminti ambasadori, politicieni, oficiali ai statului, investitori și oameni de business.

Subiectele abordate în cadrul evenimentului au vizat educația financiară a publicului din România, sustenabilitatea în afaceri, simplificarea birocrației pentru companiile care vor să se listeze și impozitarea acestora, efectele pandemiei asupra pieței de capital, posibila dezvoltare a pieței de capital în urma promovării la statutul de piață emergentă de către FTSE Russell și nu numai.

Printre speakerii din cadrul evenimentului, îi putem aminti pe:

  • Florin Cîțu, Prim-Ministrul României;
  • Adrian Tănase, Director General al BVB;
  • Daniel Apostol, Director – Direcția Comunicare și Educație Financiară, ASF;
  • Oana Ștefănoiu, Director – Direcția Generală SIIF, ASF;
  • George-Sergiu Niculescu, Secretar de stat la Ministerul Energiei;
  • Radu-Claudiu Roșca, Președinte Executiv și Director General al SIF Transilvania.

În rândul partenerilor se numără Goldring, SIF Transilvania, Bursa de Valori București, Depozitarul Central.

În cadrul evenimentului, Premierul Florin Cîțu a declarat că „Sunt multe companii de stat care vor trebui să-și găsească finanțare în sectorul privat.” Acesta a declarat că se merge în continuare cu traiectoria deficitului bugetar, în ciuda valului patru al pandemiei, care va duce la cheltuieli mai mari. Tot el a spus că planurile de investiții și reformele promise anul trecut și care vizează sectorul pensiilor, al salariilor, al companiilor de stat și sectorul administrației vor fi duse la bun sfârșit, cât timp Partidul Național Liberal este în funcție.

Un lucru important de menționat este că Prim-Ministrul a preconizat aprobarea PNRR. În data de 27 septembrie, Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Valoarea totală a PNRR se ridică la 29,2 mil. euro, va fi virată în două tranșe și este alocată diverselor sectoare, precum împăduririle, deșeurile, energia, sistemele de canalizare, turismul, tehnologizarea, sănătatea, educația și nu numai.

Comisia Europeană a declarat că „Această finanțare va sprijini implementarea investițiilor cruciale și măsurilor de reformă subliniate în planul de redresare și reziliență al României. Va juca un rol crucial în permiterea României să iasă mai puternică din pandemia de Covid-19”. Termenul-limită până la care trebuie implementate proiectele este 2026.

Dacă nu ai văzut Forumul Pieței de Capital îl poți vedea în întregime mai jos sau poți urmări discursurile fiecărui invitat în playlistul dedicat de pe canalul de YouTube al Financial Intelligence.

YouTube player

 

Andreea Orosfoian