FTAI Infrastructure Inc. este o companie care achiziționează, dezvoltă și operează active și afaceri de transport și infrastructură energetică pe piețe-cheie din America de Nord. Compania operează în următoarele segmente de afaceri: Railroad (Transtar asigură transportul feroviar pentru materii prime și produse finite), Jefferson Terminal (pentru țiței și produse rafinate), Repauno Terminal (pentru gaze naturale lichide și combustibili regenerabili), Power and Gas (Long Ridge -terminalul de energie și gaze), Sustainability and Energy Transition și Corporate and Other. Compania are sediul în New York, US.
O defalcarea a veniturilor companiei pe segmente de afaceri este prezentată aici.
Compania a raportat rezultatele financiare aferente trimestrului 1 din 2024 sub așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost o pierdere de 0,54$ (față de estimările de -0,34$), în creștere în raport față de pierdea netă aferentă pe acțiune aferentă trimestrului I din 2023. Firma a distribuit către acționari un dividend brut pe acțiune de 0,03$ aferent trimestrului I din 2024 egal cu cel de pe trimestrul IV din 2023.
Acțiunea FTAI Infrastructure este listată pe bursa de acțiuni americană NASDAQ, sub simbolul bursier FIP. Compania a apărut prin divizarea din Fortress Transportation and Infrastructure Investors LLC (FTAI) la 1 august 2022. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 909 milioane $, iar prețul acțiunii a crescut din martie 2024 și până în prezent cu circa 97%.
Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,29, ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 29% mai volatil în comparație cu piața.
Perspectivă pe termen mediu
Poziție | Target price | Perc. to Target | Stop loss |
Long | 11-12$ | 18% | 7,5$ |
De la minimele din oct. 2023, prețurile acțiunii FTAI Infrastructure au crescut de la un nivel de suport situat la marginea norului Ichimoku, nivel situat la circa 3$. De atunci prețurile se află într-un raliu deasupra norului. Semnalul este convingător, deoarece norul deplasat înainte este colorat în verde.
Indicatorul ROC – Rate of Change, care arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la adâncitura din sept.- oct. 2023, linia ROC a avut o mișcare ascendentă. Linia ROC încearcă să treacă acum de un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 80), fapt ce indică o presiune la cumpărare.
Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat un semnal de cumpărare încă din noi. 2023, deoarece s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), la nivelul zero. Linia indicatorului are o mișcare ascendentă și a trecut de un nivel supra-cumpărat (nivelul 1.0), fapt ce indică o puternică presiune la cumpărare.
În general, pe graficul săptămânal, acțiunea FTAI Infrastructure are un trend ascendent. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.
Perspectivă pe termen scurt
Poziție | Target price | Perc. to Target | Stop loss |
Buy | 11-12$ | 18% | 7,5$ |
Graficul zilnic al FTAI Infrastructure arată că prețurile se află într-o mișcare ascendentă de la începutul lui mar. 2024 și au ajuns la noi maxime istorice, la circa 9$. Acestea s-au mișcat între curbele superioară și mediană a benzilor Bollinger (BB) pe un volum mai ridicat. Cel mai probabil, prețurile își vor continua această mișcare. Să remarcăm faptul că media mobila pe 50 zile a rămas peste cea pe 200 zile din luna noi. 2023. Acțiunile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.
Preferința investitorilor pentru acțiunea FTAI Infrastructure este reflectată în linia puterii relative – RS în raport cu indicele Nasdaq-100. Linia RS are o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimele din luna feb. 2024), confirmând mișcarea prețurilor. Dacă prețurile își vor continua raliul, atunci linia RS își va continua și ea mișcarea.
Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii FTAI Infrastructure. Indicatorii direcționali au trimis un semnal de la sfârșitul linii feb. 2024, care arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia violet) ne arată dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Mișcarea este una foarte puternică, deoarece linia ADX se află acum peste nivelul 50.
Concluzie finală:
Pe termen mediu si scurt, este posibil să vedem o continuare a mișcării ascendente a prețului acestei acțiuni și atingerea unor noi maxime istorice. Investitorii ar trebui să fie totuși atenți cum prețurile se află într-un teritoriu supra-cumpărat.
Analiză Goldring
Dan Turmacu, CFTe
Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.
În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.
Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.
Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.
Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.