Despre ETF-uri ți-am spus în articolul „Ce sunt ETF-urile și cum investim în ele”, dar îți facem un rezumat. Un ETF (Exchange Traded Fund) este un tip de fond de investiții care urmărește performanța unui anumit indice bursier, a unui sector industrial sau a unui activ. ETF-urile sunt asemănătoare fondurilor de investiții. Cu toate acestea, spre deosebire de fondurile de investiții, ETF-urile sunt tranzacționate pe piața de capital, însemnând că pot fi achiziționate și vândute la fel de ușor precum acțiunile unei companii listate la bursă.
Cum știu că un ETF este potrivit pentru mine?
Dacă nu tranzacționezi des și nu dorești să îți asumi riscuri prea mari, atunci s-ar putea ca ETF-urile să fie o opțiune potrivită pentru tine, mai ales că acestea nu implică costuri prea mari. Un ETF se focalizează pe un singur sector de activitate, iar acest lucru înseamnă că ai posibilitatea de a investi într-o singură industrie fără a fi nevoit să alegi diverse acțiuni individuale.
ETF-urile sunt considerate mai eficiente din punctul de vedere al costurilor față de fondurile de investiții. Costurile de tranzacționare sunt printre cele mai mici, în cazul ETF-urilor, însă, dacă planul tău se bazează pe tranzacții dese, costurile se adună și apare posibilitatea ca acestea să depășească costurile altor instrumente financiare.
ETF-urile se concentrează pe un singur sector de activitate, pe o singură zonă geografică sau pe o singură industrie. Așa că, dacă vrei să ai un portofoliu diversificat, însă ai o singură zonă de interes, ETF-urile sunt soluția potrivită pentru profilul tău de investitor.
Tranzacționarea ETF-urilor
Tranzacționarea ETF-urilor este diferită față de cea a fondurilor de investiții, însă destul de asemănătoare cu cea a acțiunilor și obligațiunilor. ETF-urile pot fi cumpărate sau vândute oricând în timpul perioadei de tranzacționare, în timp ce fondurile de investiții pot fi tranzacționate o singură dată pe zi.
ETF-urile au o valoare a activului net și o valoare pe acțiune, iar în momentul în care le vinzi sau le cumperi trebuie să plătești un comision brokerului. Cererea și oferta ETF-urilor este influențată de valoarea lor, dar și de eventualele discounturi. Pentru a reduce diferența dintre prețul pieței al unui ETF și valoarea activului net al acestuia, intermediarii autorizați intervin și realizează răscumpărarea acțiunilor ETF-urilor (în schimbul coșului de titluri-suport).
ETF-urile oferă acces la orice tip de investiție, nefiind îngrădite de indicii de acțiuni cunoscuți. După cum am menționat anterior, acestea analizează anumite sectoare, industrii sau regiuni geografice, precum și metale prețioase, valute sau volatilitate.
Așadar, acum știi că ETF-urile nu sunt același lucru cu fondurile de investiții. Dacă ETF-urile sunt potrivite pentru tine sau nu doar tu poți decide, însă dacă vrei să afli mai multe despre fondurile de investiții, o poți face din articolul de pe site-ul nostru.
Andreea Orosfoian