Goldring a intermediat cu succes oferta de obligațiuni corporative garantate în valoare de 2.000.000 euro emise de Mikro Kapital IFN S.A., al doilea cel mai mare microfinanțator de pe piața românească a microcreditării. Oferta, adresată exclusiv investitorilor calificați, a fost închisă anticipat cu o rată de alocare de 1 și după ce a fost suplimentată de la 1 milion la 2 milioane euro.
„Pentru că a targetat exclusiv clienții profesionali, ofertarea nu a fost ușoară, dar a meritat cu siguranță tot efortul, pentru că aceste obligațiuni, la rândul lor, merită să fie tranzacționate la BVB. Așteptăm cu nerăbdare, de altfel, să le aducem la bursă, pentru că dobânda atractivă și caracterul garantat al emisiunii vor asigura lichiditatea unei listări de succes și, cel mai important, vor genera atenția și încrederea pe care Mikro Kapital IFN S.A. le merită și le dorește în vederea emisiunilor viitoare.” declară Dragos Mesaroș, Director Dep. Tranzacționare.
„Prin această emisiune ne-am propus, într-adevăr, să testăm piața de capital ca alternativă de finanțare a dezvoltării activității de microcreditare – un sector cu potențial crescând mai ales în contextul noilor instrumente europene dedicate microfinanțării. Ne bucurăm de interesul pe care l-am câștigat și intenționăm să revenim în viitorul apropiat cu runde succesive de finanțare prin emisiune de obligațiuni în condițiile pieței.” ne-a împărtășit Andrei Bostaca, Director General al Mikro Kapital IFN S.A.
Mikro Kapital IFN S.A., unul dintre primii membri din România ai European Microcredit Network și partener al unor instituții de suport și finanțare prestigioase precum European Investment Fund, Responsability AG, Frankfurt School Finance, Bank IM Bistrum, First Bank, Libra Internet Bank, Garanti BBVA etc., a susținut semnificativ dezvoltarea și consolidarea pieței de microcreditare din România și, mai ales, atingerea obiectivelor de incluziune financiară asumate la nivel comunitar și național. Având misiunea de a acorda sprijin financiar și non-financiar microîntreprinderilor și IMM-urilor din România, Mikro Kapital finanțează beneficiarii eligibili în condiții avantajoase și flexibile indiferent de domeniul de activitate și forma de organizare, pentru realizarea planurilor ambițioase și fezabile de investiții sau de dezvoltare ale antreprenorilor români.