fbpx

GOLDRING SA


DRE

Duke Realty Corporation
  27.12.2021

Duke Realty Corporation este o companie de dezvoltare imobiliară (investment trust) specializată în deținerea, administrarea și dezvoltarea, în principal, de depozite industriale utilizate pentru distribuția mărfurilor. Multe dintre proprietățile sale sunt utilizate de retailerii din comerțul electronic. Firma își desfășoară activitatea prin următoarele segmente: Proprietăți industriale, Proprietăți medicale și Operațiuni legate de servicii. Compania are sediul în Indianapolis, IN.

Compania a raportat rezultatele financiare pe T3 din 2021 peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost de 1,30$, în creștere în raport cu profitul net pe acțiune de 0,19$ pe T3 din 2020. Firma a distribuit către acționari un dividend pe acțiune de 0,28$ în T3 din 2021, în creștere față de 0,255$ în T2 din 2021 (un randament anual din dividende de 1,78%).

Acțiunea Duke Realty este listată la bursa de acțiuni NYSE, sub simbolul bursier DRE. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 23,8 miliarde $, iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din martie 2020 și până în prezent cu peste 145%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 0,62, ceea ce indică faptul că prețul este, teoretic, cu 38% mai puțin volatil decât piața.

 

Perspectivă pe termen mediu

 

SumarPozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
DRELong70$12%55$

dre

De la minimele din martie 2020, prețurile actiunii Duke Realty au crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, de la circa 25$. Ele au ieșit repede deasupra norului, în iunie 2020. Prețurile se află într-un raliu deasupra norului Ichimoku, ceea ce este ”bullish”. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change (linia violet), care arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. În cea mai mare parte a perioadei mai 2020- decembrie 2021, linia indicatorului s-a mișcat între nivelul zero și un nivel supra-cumpărat (nivelul 30), fapt ce arată o menținere a presiunii la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat un semnal de cumpărare încă de la începutul lui iunie 2020, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), ușor sub nivelul zero. De la minimul din martie 2020, linia MACD are un trend ascendent. Linia indicatorului a depășit un nivel supra-cumpărat (nivelul 2.5), fapt ce arată o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Duke Realty are un trend ascendent. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

 

 

Perspectivă pe termen scurt

SumarPozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
DRELong70$12%55$

dre

Graficul zilnic al Duke Realty arată că prețurile au reușit la începutul lui iulie 2021, cu o confirmare la începutul lui octombrie 2021, să spargă un nivel de rezistență constituit din maximul istoric anterior din februarie 2007 – înainte de criza financiară, de la circa 48$ (linia violet). De la minimile de la sfârșitul lui septembrie 2021, prețurile se află într-un nou raliu. Ele au întâmpinat o rezistență la mijlocul lui decembrie 2021. Prețurile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Duke Realty este reflectată în indicele puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 500 (a se vedea panoul de jos). De la nivelul de suport de la minimul din martie 2021, linia RS are un trend ascendent și a reușit să spargă un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare spre sfârșitul lui noiembrie 2021 (linia roșie), confirmând trendul prețurilor.

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii Duke Realty (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis ultimul semnal în luna octombrie 2021, fapt ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Ultimul val ascendent este foarte puternic, cum linia ADX se îndreaptă spre nivelul 50.

 

Concluzie finală:

Pe termen mediu și scurt este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețului acestei acțiuni și atingerea unor noi maxime istorice.

Se recomandă ca investitorii să cumpere această acțiune numai dacă prețurile acțiunii vor reveni peste nivelul de la circa 64$.

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA