De ce se listează companiile la bursă?

Este foarte important ca atunci când deții cotă-parte dintr-o companie să știi ce presupune prezența acesteia la bursă și să înțelegi aspectele financiare.

Principalul scop pentru care o companie alege listarea pe piața de capital este pentru a-și putea mări capitalul social cu aport în numerar și pentru a genera profit din investițiile realizate. Creditorii și acționarii sunt expuși diferitelor riscuri, în funcție de investițiile realizate, motiv pentru care și oportunitățile de rentabilitate ale acestora sunt diferite. În timp ce creditorii sunt expuși unui număr mai mic de riscuri și primesc un randament fix, indiferent de performanțele unei companii, acționarii sunt expuși unui număr mai mare de riscuri și rentabilitatea acestora este influențată de performanța companiei. Este evident, astfel, că atunci când o companie are rezultate bune, cei mai avantajați sunt acționarii.

Printre opțiunile investitorilor de păstrare și chiar înmulțire a capitalului, amintim: conturi de economii, obligațiuni de stat, acțiuni sau alte instrumente financiare. În oricare dintre aceste situații, investitorii așteaptă o dobândă.

Când aleg să investească în acțiuni, investitorii o fac cu speranța ca investiția lor inițială să crească, astfel generând profit. Pentru a genera profit pentru acționari, o companie are nevoie de capital pentru a-și desfășura obiectul de activitate și pentru a genera creșteri.

Investitorii oferă companiilor capital, iar companiile generează profit – care este în avantajul investitorilor. Raportul dintre profit și capital se numește rentabilitatea capitalurilor proprii.

În funcție de aportul pe care îl au, investitorii se împart în două categorii: acționari și creditori. Acționarii dețin cotă-parte dintr-o companie, în timp ce creditorii achiziționează obligațiuni, adică împrumută compania cu capital pentru o perioadă determinată de timp.

Cine sunt acționarii?

Acționarii pot fi: investitori individuali, bănci sau fonduri de investiții. Aceștia cumpără acțiuni, devenind astfel deținători ai unui procent din companie. Cu cât deținerea e mai mare, cu atât profitul potențial e mai ridicat. Spre deosebire de creditori, acționarii nu primesc o dobândă pe investiția făcută.

Având în vedere poziția pe care o au în cadrul companiei, acționarii își primesc profitul numai după ce angajații au fost plătiți. Astfel, veniturile acționarilor sunt influențate de performanța companiei. În cazul în care compania generează profituri substanțiale, acționarii au de câștigat la rândul lor.

Cine sunt creditorii?

Creditorii pot fi: investitori individuali, bănci sau furnizori. Aceștia, în schimbul împrumutului pe care îl oferă companiei, primesc o dobândă pe o perioadă delimitată de la început. Creditorii pot alege să împrumute bani companiilor sau satului. Împrumuturile către companii implică mai multe riscuri, motiv pentru care dobânzile sunt, de obicei, mai mari decât cele oferite de stat.

Aceștia sunt expuși la mai puține riscuri decât acționarii, primind aceeași dobândă indiferent de profiturile companiei. Creditorii fac parte din persoanele care sunt plătite primele, înaintea acționarilor. În situația în care o companie nu poate să restituie creditorilor împrumuturile, aceasta este considerată falimentată.

Rentabilitatea acțiunilor vs. Rentabilitatea capitalului

Rentabilitatea acțiunilor arată randamentul total al acționarilor și este suma dintre câștigurile de capital și dividende, în timp ce rentabilitatea capitalului reprezintă raportul dintre profit și capitalul investit.câștig bursă

 

Pe termen scurt pot apărea discrepanțe între performanțele unei companii și performanțele acțiunilor unei companii. Acest lucru se întâmplă deoarece prețul unei acțiuni este influențat de percepția pieței asupra perspectivelor de viitor ale companiei. Pe termen lung, însă, piața tinde să se echilibreze, iar performanțele companiei se reflectă în prețul acțiunilor. Piața răsplătește companiile care au randamente ale capitalului ridicate.

Andreea Orosfoian