Recent, IPO-ul Hidroelectrica a reprezentat cea mai mare astfel de ofertă derulată la bursa locală. Cu toate acestea, istoria IPO-urilor de la BVB este una îndelungată, în ultimii ani asistând la mai multe astfel de oferte, de asemenea relevante ca și dimensiune la momentul lor. În acest material vom trece în revistă IPO-urile sectorului energetic, cel care a adus și cele mai importante listări din istoria bursei din România, respectiv cum s-au desfășurat ofertele, cum au evoluat prețurile de tranzacționare de după IPO, dinamica rezultatelor financiare, dar și, probabil cel mai relevant aspect, ce randamente ale dividendelor au oferit acestea de-a lungul anilor, companiile din energie fiind recunoscute pentru politicile lor de dividende atractive.
surse: comunicatele, datele financiare și cotațiile companiilor listate la Bursa de Valori București, bvb.ro, dep. Analiză și Strategii de piață SSIF Goldring SA
Electrica (EL)
În data de 30/06/2014, etapa de subscriere pentru oferta publică inițială (IPO) a acțiunilor Electrica, compania de distribuție și furnizare a energiei electrice deținută de stat, s-a încheiat cu succes, înregistrând un grad de subscriere de peste 200%. În urma ofertei publice inițiale, Electrica a obținut aproximativ 1,95 miliarde RON, constând într-o combinație de acțiuni și certificate globale de depozit (GDR), acțiunile fiind listate la Bursa de Valori București (reprezentând 80,14% din IPO) și GDR-urile la Bursa de Valori din Londra (reprezentând 19,86% din IPO). Prețul Final de Ofertă pentru acțiuni, la care au fost vândute către investitorii instituționali și investitorii de retail, a fost stabilit la 11 lei/acțiune, respectiv 13,66 USD/GDR. Investitorii care au subscris în primele cinci zile ale perioadei de subscriere au beneficiat de un preț de 10,45 RON pe acțiune (cu un discount de 5% față de Prețul Final de Ofertă).
În cadrul IPO-ului, Electrica a pus la vânzare un total de 177,18 milioane de acțiuni, reprezentând 51% din capitalul social al companiei, care implică o capitalizare bursieră a societății de 3,81 mld. RON.
IPO-ul Electrica a inclus două componente: una destinată investitorilor instituționali și alta pentru investitorii de retail. Investitorilor instituționali le-au fost alocate aproximativ 90% din acțiuni, în timp ce investitorilor de retail le-au fost alocate aproximativ 10% din acțiuni. Datorită nivelului ridicat de suprasubscriere în transele destinate investitorilor de retail, Electrica a decis, în urma consultării Coordonatorilor Globali, realocarea a 10.631.325 de acțiuni prin realocarea de la investitorii instituționali a 5% din oferta totală. Astfel, au fost alocate la Prețul Final de Ofertă, pentru investitorii mici de retail, cu alocări garantate de până la 1.000 de acțiuni per investitor, un total 10.000.000 de acțiuni.
Romgaz (SNG)
Listarea Romgaz la bursă a avut loc în luna noiembrie a anului 2013, după încheierea unei oferte publice inițiale de acțiuni (IPO) prin care statul a vândut 15% din companie în schimbul a 391 mil. euro.
Chiar dacă investitorilor de retail li s-au alocat aproximativ 15% din cele 57,8 milioane de acțiuni puse în vânzare de către stat, s-au depus ordine de cumpărare pentru o cantitate de 17 ori mai mare, totalizând 4,9 mld. lei. De asemenea, și investitorii instituționali, inclusiv fondurile de investiții, fondurile de pensii și băncile de investiții, au manifestat un interes ridicat, depunând ordine de cumpărare de aproape șapte ori mai mari decât cantitatea de acțiuni alocată lor.
O premieră în istoria privatizărilor a fost faptul că oferta publică inițială (IPO) a Romgaz și listarea sa au avut loc simultan pe două burse, respectiv la București și la Londra. Aproximativ 36% din suma totală strânsă din vânzarea acțiunilor Romgaz au provenit de la investitorii străini care au achiziționat Global Depositary Receipts (GDR-uri) la Bursa din Londra, în timp ce restul de 64% din fonduri a provenit din cumpărarea directă de acțiuni.
Prețul de vânzare al acțiunilor s-a situat în limita superioară a intervalului de subscriere, care a fost de 25-32 lei/acțiune, respectiv 30 lei/acțiune. În ceea ce privește GDR-urile, prețul de vânzare al acestora a fost de 9,25 USD/GDR.
Nuclearelectrica (SNN)
Compania a debutat la bursa locală în anul 2013, în urma unui IPO derulat în perioada 9 – 20 septembrie 2013, primul al unei companii de stat de la listarea Transgaz din 2007.
Implicând o majorare a capitalului social, compania se aștepta la acel moment să atragă o sumă cuprinsă între 272,8 mil. lei și 369,3 mil. lei, fondurile obținute urmând a fi utilizate cu prioritate pentru finanțarea proiectelor de investiții pentru Unitățile 1 și 2 CNE Cernavodă pentru menținerea activului productiv la cel mai înalt nivel tehnologic.
Ca urmare a ofertei, compania a emis un număr de 25.368.236 acțiuni, respectiv 10% din capitalul social al societății. În completarea acestora, Nuclearelectrica a emis și un număr de 2.732.159 acțiuni, reprezentând 1,077% din capitalul social, care au fost acordate spre subscriere Fondului Proprietatea. Aceasta a atras aproximativ 282 mil. lei pentru cele 10% din acțiuni, iar, dacă punem în calcul și participația de 1% alocată Fondului Proprietatea, valoarea listării ajunge la un total de 312,5 mil. lei.
Prețul final al ofertei a fost de 11,2 lei pe acțiune, pentru tranșa investitorilor instituționali și tranșa subscrierilor mari. Pentru tranșa subscrierilor mici, prețul s-a ridicat la 10,304 lei pentru investitorii care au subscris în primele trei zile ale ofertei, cu un discount de 8%, respectiv de 10,864 pentru investitorii care au subscris din a patra zi, cu un discount de 3%. Nu au fost realocări între tranșe. Ofertele au fost supra subscrise, astfel încât indicele de alocare pentru Tranșa subscrierilor mari a fost de aproximativ 0,4320, în timp ce pentru tranșa subscrierilor mici aceasta s-a ridicat la aproximativ 0,1771. Așadar, calculele arată că tranșa subscrierilor mari a fost subscrisă de peste 2 ori, în timp ce tranșa subscrierilor mici a fost subscrisă de peste 5 ori. Investitorilor instituționali le-au fost alocate 85% din acțiuni, în timp ce tranșa subscrierilor mari (considerați a fi cei care subscriu mai mult de 15.000 de acțiuni) a primit 5% din ofertă. Investitorii mai mici, care au avut o subscriere minimă permisă de 100 de acțiuni, au primit diferența de 10% din operațiune. Așadar, la prețul de 11,2 lei, capitalizarea anticipată a companiei depășea pragul de 3 miliarde de lei.
Transelectrica (TEL)
Una dintre cele mai vechi companii listate, și care face parte din componența indicelui BET, este Transelectrica. Compania a fost listată în anul 2006, în urma unei oferte mult așteptate care a fost suprasubscrisă de peste 6 ori, pe măsură ce investitorii au depus oferte pentru 47,38 mil. acțiuni, care totalizau o valoare de 796,08 mil. lei.
Oferta Transelectrica era de 7,33 mil. acțiuni, la un preț de 16,8 lei, fiind desfășurată pe o perioadă de două săptămâni, în luna iunie a anului 2006. Valoarea totală a acesteia s-a ridicat astfel la aproximativ 123 mil. lei, implicând o majorare a capitalului social cu 10%. În urma acestei operațiuni, Ministerul Economiei și Comerțului a rămas cu 76,5% din capitalul social, în timp ce Fondul Proprietatea și-a redus participația la un procent de 13,5%.
Tranșa alocată investitorilor mari, care implica o subscriere de minim 500 de mii de lei, a avut parte de o suprasubscriere de peste 839%, fiind înregistrate subscrieri pentru peste 36 de mil. de acțiuni din ofertă, valoarea subscrisă fiind de 620 de mil. lei. În ceea ce privește tranșa alocată investitorilor mici, suprasubscrierea s-a ridicat la 357%, fiind subscrise acțiuni de peste 175 de mil. lei. Având în vedere aceste cifre, se poate observa cum 60% din ofertă a fost adresată investitorilor mari, diferența fiind alocată investitorilor mai mici. În total, aproximativ 4.800 de investitori au subscris în cadrul ofertei, din care aproximativ 4.700 erau investitori în tranșa investitorilor mici.
Transgaz (TGN)
În perioada 26 noiembrie – 7 decembrie 2007 a avut loc o ofertă publică pentru acțiunile Transgaz, în valoare de 225,96 milioane lei (64,34 milioane euro). Această ofertă a inclus 1.177.384 acțiuni Transgaz, reprezentând 10% din capitalul social al companiei, la un preț de vânzare de 191,92 lei pe acțiune. Oferta a fost structurată în două tranșe: o tranșă mică, destinată investitorilor cu sume mai mici de 500.000 lei, care a cuprins 470.954 acțiuni (40% din total), și o tranșă mare, destinată investitorilor cu sume mai mari de 500.000 lei, care a inclus 706.430 acțiuni (60% din total).
Acțiunile Transgaz (simbolul TGN) au fost listate la Bursa de Valori București (BVB) pe 24 ianuarie 2008, debutând la un preț de 280 lei pe unitate.
Investitorii instituționali s-au manifestat extrem de interesați de acțiunile Transgaz. Astfel, în raport cu valoarea totală a ofertei de 225,96 mil. lei (64,34 mil. euro), investitorii instituționali au plasat de 17,3 ori mai mult, totalizând o sumă de 3,91 mld. lei (1,11 mld. euro).
Plasamentele pe tranșa mare s-au ridicat la 3,296 mld. lei (938,54 mil. euro), în timp ce sumele investite în tranșa mică au totalizat 612,43 mil. lei (174,38 mil. euro). Plasamentele cumulate, în valoare de 3,91 mld. lei, au reprezentat peste 30% din valoarea totală a tranzacțiilor încheiate la Bursa de Valori București (BVB) în acel an. La încheierea ședinței din 7 decembrie, lichiditatea la BVB a atins nivelul de aproximativ 12 mld. lei (5,318 mld. euro).
Cum au evoluat acțiunile de la listare și până astăzi?
În prima zi de tranzacționare, acțiunile Electrica s-au situat la prețul de 11,11 lei/unitate, iar la sfârșitul zilei, prețul acestora a ajuns la 11,25 lei/unitate, înregistrând o creștere de 2,27% față de prețul din oferta inițială, în timp ce la Londra, cotația GDR-urilor a urcat, ajungând la 13,73 dolari/unitate față de 13,66 dolari în ofertă (1 GDR având o valoare nominală de 40 de lei).
Conform calculelor, micii investitori, care au cumpărat acțiuni cu discount de 5%, în primele cinci zile ale ofertei, ar fi înregistrat la finalul primei zile de tranzacționare un randament de 7,65%.
Acțiunile Electrica au închis prima săptămână de tranzacționare la 10,72 lei, înregistrând o scădere de 2,36% față de prețul de listare de 11 lei. Prețul acțiunilor Electrica a rămas peste nivelul de listare în primele patru sesiuni, dar ulterior a coborât sub acest prag din cauza turbulențelor generate în piețele de acțiuni vest-europene de situația financiară a băncii portugheze Banco Espirito Santo.
La sfârșitul primei zile de tranzacționare, acțiunile Romgaz erau cotate la 34,5 lei, cu 15% peste prețul la care au cumpărat investitorii instituționali, în timp ce prețul de închidere al GDR-urilor a fost de 10,4 USD, cu 13,66% mai mare decât prețul de subscriere. De asemenea, volumul de acțiuni tranzacționate pe piață a atins cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, anterior 2013, însumând 24,3 mil. euro.
Acțiunile Nuclearelectrica au fost listate la bursă în data de 4 noiembrie, prețul de deschidere fiind de 11,64 lei. Ulterior, cotația a închis ședința la prețul de 11,53 lei, ceea ce a adus un câștig investitorilor mici care au subscris în primele trei zile de 12%, respectiv un câștig de 3% pentru investitorii mari.
Acțiunile Nuclearelectrica au intrat la scurt timp după listare pe un trend descendent până la finalul anului 2016, timp în care a pierdut mai mult de jumătate din prețul de deschidere al primei ședințe de tranzacționare. Dinamica a fost corelată cu dinamica rezultatelor financiare ale companiei, care au înregistrat scăderi pe fondul trendului descrescător al prețurilor energiei din acel moment. Cu toate acestea, începând cu anul 2017, pe fondul unor rezultate în puternică revenire și a politicii de dividende foarte atractive, acțiunile au înregistrat performanțe solide.
Acțiunile Transelectrica au debutat în ședința din 29 august 2006, la finalul ședinței acestea fiind tranzacționate la prețul de 22,8 lei pe acțiune vs. 16,8 lei prețul din ofertă. Așadar, cei care au participat în cadrul ofertei au obținut un profit de aproape 36%. Ulterior, ca urmare a free floatului scăzut și a mai multor investitorilor care au preferat să adopte o strategie de buy and hold, cotația Transelectrica a adus investitorilor din ofertă randamente de aproape 200% în mai puțin de un an, înainte ca evenimentele din 2008 să își pună amprenta asupra cotației. Până în acest moment, cotația TEL a stagnat mai mult de-a lungul timpului, în prezent fiind tranzacționată la un nivel aproape similar cu primele ședințe de tranzacționare ale emitentului.
Acțiunile companiei de transport al gazelor naturale Transgaz au încheiat prima zi de tranzacționare la bursă la prețul de 274,5 lei/acțiune, cu o scădere de 4% față de ultimul preț de tranzacționare a drepturilor de alocare, care era de 286 lei.
Dividende
Datele prezentate în tabel ne oferă o perspectivă asupra modului în care companiile din sectorul energetic și-au recompensat acționarii, prin distribuirea unui procent din profitul lor sub formă de dividende, din ultimii 10 ani.
surse: comunicatele, datele financiare și cotațiile companiilor listate la Bursa de Valori București, bvb.ro, dep. Analiză și Strategii de piață SSIF Goldring SA
Evoluție post-IPO
surse: comunicatele, datele financiare și cotațiile companiilor listate la Bursa de Valori București, bvb.ro, dep. Analiză și Strategii de piață SSIF Goldring SA
Primul raport anual al Electrica la Bursa de Valori București a marcat o scădere a veniturilor de aproximativ 6,3%. Din 2014 și până în prezent, tendința generală a veniturilor a fost cea de creștere constantă, cu unele fluctuații minore, veniturile Grupului Electrica au atins un nivel de 10.010 mil. RON, mai mari cu 39,4% față de anul 2021, respectiv cu 86% mai mari față de veniturile raportate pre-IPO și 98% mai mari față de cele înregistrate în raportul financiar aferent anului 2014.
surse: comunicatele, datele financiare și cotațiile companiilor listate la Bursa de Valori București, bvb.ro, dep. Analiză și Strategii de piață SSIF Goldring SA
În ceea ce privește veniturile, Romgaz a înregistrat o creștere constantă până în anul 2017, când a atins un vârf de 4.786,0 mil. lei. Această creștere a fost susținută de o serie de factori, cum ar fi extinderea activității și creșterea cererii de gaze naturale. Cu toate acestea, în anii următori, veniturile au fluctuat semnificativ, înregistrând scăderi în 2018 și 2019, urmate de o creștere semnificativă în 2020 și 2021, atingând un nivel impresionant de 5.853,0 mil. lei. O parte a acestei creșteri poate fi atribuită prețurilor mai ridicate ale gazelor naturale pe piața internațională, precum și unei cereri sporite. În 2022, veniturile au explodat la 13.658,0 mil. lei, înregistrând o creștere remarcabilă de 121,85%. Acest salt semnificativ are la bază un mix de factori, inclusiv prețurile ridicate ale gazelor naturale, ca urmare a conflictului militar și a restricțiilor impuse, o creștere continuă a cererii și un mediu favorabil de tranzacționare. Ținând cont de rezultatele raportate de către emitent pre-listare (2013), veniturile marchează în 2022 o creștere de aproximativ 230%.
surse: comunicatele, datele financiare și cotațiile companiilor listate la Bursa de Valori București, bvb.ro, dep. Analiză și Strategii de piață SSIF Goldring SA
Indiferent de mediul economic trăit, știm bine că există și companii sau sectoare care pot beneficia de pe urma contextului dat. În ceea ce privește 2022, sectorul energetic și implicit producătorii din acesta au putut fi declarați performerii anului. Nuclearelectrica a avut o tendință crescătoare a veniturilor și a profiturilor de-a lungul anilor, înregistrând în anul 2022 cifre-record, ca rezultat al războiului din țara vecină care a condus la o criză energetică și implicit la o creștere semnificativă a prețurilor energiei.
surse: comunicatele, datele financiare și cotațiile companiilor listate la Bursa de Valori București, bvb.ro, dep. Analiză și Strategii de piață SSIF Goldring SA
După mai mulți ani în care rezultatele Transelectrica au înregistrat o evoluție laterală, aspect care a contribuit la o dinamică similară și a acțiunilor, anul 2022 a adus cifre-record pentru companie. Cifrele au fost susținute de veniturile din serviciile de transport mai mari, dar mai ales de veniturile din capitalizarea CPT de 339 mil. lei, pe măsură ce compania a aplicat prevederile OUG nr. 119/2022. Astfel, un impact semnificativ pozitiv asupra performanței l-a avut rezultatul din capitalizarea costurilor suplimentare cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic.
Deși dinamica acțiunilor TEL din primele luni de la listare a companiei a fost susținută de un free-float restrâns, dar și de o cerere ridicată din partea investitorilor, dinamica acțiunilor a respectat în mare parte dinamica rezultatelor financiare.
surse: comunicatele, datele financiare și cotațiile companiilor listate la Bursa de Valori București, bvb.ro, dep. Analiză și Strategii de piață SSIF Goldring SA
Anul 2022 a reprezentat pentru Transgaz anul cu cea mai mare evoluție a veniturilor (+45%) și a rezultatului net (+96%) din ultimii 15 ani, de la listare și până în prezent fiind printre jucătorii care au beneficiat de pe urma modificărilor legislative. Anul 2020 a fost un an dificil pentru Transgaz, cu o scădere semnificativă a veniturilor și a rezultatului net, marcând cea mai slabă performanță de la listare și până în prezent.
Disclaimer: Informațiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau de a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informații și opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor și riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf. Informațiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanție pentru obținerea unor profituri și societatea Goldring SA SSIF și/sau autorii raportului nu își asumă răspunderea pentru deciziile de investiție bazate pe aceste informații. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informațiilor din acest raport este permisă cu condiția obligatorie a prezentării sursei informațiilor preluate.
Dep. Analiză și Strategii de Piață al Goldring