fbpx

GOLDRING SA


CBT

Cabot Corporation
  06.06.2022

Cabot Corporation este o companie globală de produse chimice de specialitate și materiale de performanță. Produsele sale sunt cauciuc și negru de fum de calitate specială, compuși speciali, oxizi de metal fumos, cărbuni activați, coloranți cu jet de cerneală și aerogel. Compania operează prin următoarele segmente: Materiale de  întărire, Produse chimice de performanță și Soluții de purificare. Compania are sediul în Boston, MA.

Compania a raportat rezultatele financiare pe T2 din 2022 (anul fiscal se termină în Septembrie), peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 1,69$ față de estimările de 1,42$, în creștere cu 22% în raport cu profitul net pe acțiune pe T2 din 2021. Firma va distribui către acționari un dividend pe acțiune de 0,37$ pe T2 din 2022 egal cu cel din T1 din 2022 (un randament al dividendelor de 2%).

Acțiunea Cabot este listată la New York Stock Exchange, sub simbolul bursier CBT. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 4,3 miliarde de dolari, iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din martie 2020 și până în prezent cu circa 273%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,37 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 37% mai volatil decât piața.

 

Perspectivă pe termen mediu

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long90$19%60$

CBT

 

De la minimele din mar. 2020, prețul acțiunii Cabot a crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, de la circa 20$, și au reușit să iasă deasupra norului în luna sept. 2020. Acțiunile se află într-un raliu deasupra norului Ichimoku trecând peste un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare, de la circa 68$ (linia violet), ceea ce este ”bullish”. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change (linia violet) ce arată modificarea procentuală a prețului este ușor pozitiv. De la minimul din mar. 2020, linia ROC a atins un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 50) după care a oscilat în cea mai mare a timpului deasupra nivelului zero în funcție de evoluția prețului, ceea ce indică o presiune la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat ultimul semnal de cumpărare la începutul lui nov. 2021, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), chiar la nivelul zero. Linia MACD stă să genereze un nou semnal de cumpărare sub un nivel supra-cumpărat (nivelul 4), ceea ce indică o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Cabot are un trend ascendent. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

 

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long90$19%60$

CBT

 

Graficul zilnic al Cabot arată că prețul a trecut la sfârșitul lui mai 2022 peste un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare din feb. 2022, de la circa 75$ (linia roșie). Acțiunile se află într-un raliu de la baza formată cu minimele din apr.-mai 2022 și se mențin deasupra nivelului de rezistență la începutul lui iun. 2022. Acțiunile se tranzacționează deasupra mediilor mobile de 50 zile și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Cabot este reflectată în indicele puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 400 (a se vedea panoul de jos). De la minimul din apr. 2022, linia RS a avut mișcare ascendentă și a trecut peste un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (linia roșie), confirmând trendul acțiunii. Dacă prețul își vor continua trendul ascendent, atunci linia RS ar trebui să-și continue creșterea deasupra fostei rezistențe.

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea acțiunii Cabot (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis un semnal încă de la începutul lui feb. 2022, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Ultimul raliu al prețurilor este totuși slab cum linia ADX se află sub nivelul 20.

 

Concluzie finală:

Pe termen mediu și scurt este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețului acestei acțiuni și atingerea unor noi maxime istorice. Se recomandă ca investitorii să cumpere această acțiune numai dacă prețul se va menține peste nivelul de 75$.

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA