fbpx

GOLDRING SA


BX

Blackstone Inc.
  18.09.2023

Blackstone Inc. este o companie care furnizează servicii de gestionare a fondurilor de investiții alternative. Compania operează prin următoarele segmente de afaceri: Real Estate, Private Equity, Credit and Insurance și Hedge Fund Solutions. Segmentul Real Estate include gestionarea fondurilor imobiliare oportuniste, a fondurilor imobiliare Core+, a fondurilor de datorii imobiliare cu randament ridicat și a fondurilor de datorii imobiliare lichide. Segmentul Private Equity constă în gestionarea fondurilor emblematice de capital privat corporativ, a fondurilor de capital privat core, a fondurilor axate pe infrastructură, etc. Segmentul Credit and Insurance se referă la Blackstone Credit, care este organizat în două strategii globale: credit privat (care include fonduri de creditare directă de tip mezanin, strategii de plasament privat, strategii stresate și în dificultate) și credit lichid (care include CLOs, fonduri de tip închis și deschis). Segmentul Hedge Fund Solutions se referă la Blackstone Alternative Asset Management, care gestionează o gamă largă de fonduri care investesc în fonduri speculative. În iunie 2023, compania gestiona active totale de aproximativ 1 trilion de dolari, ceea ce o face cea mai mare firmă de investiții alternative la nivel global. Compania are sediul în New York, SUA.

Compania a raportat rezultatele financiare aferente trimestrului II din 2023 ușor peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit de 0,93$ (față de estimările de 0,92$), în scădere cu 38% față de profitul net pe acțiune aferent trimestrului II din 2022. Firma a distribuit către acționari un dividend brut pe acțiune de 0,79$ pentru trimestrul II din 2023, în scădere față de 0,82$ pentru trimestrul I din 2023.

Acțiunea Blackstone Inc. este listată pe Bursa de Valori NYSE, sub simbolul bursier BX. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 138,4 miliarde de dolari, iar prețul acțiunii a crescut cu circa 60% de la minimele din decembrie 2022 și până în prezent.

Indicatorul beta β (pe 5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,48, ceea ce indică că prețul este teoretic cu 48% mai volatil în comparație cu piața.

Perspectivă pe termen mediu și lung

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long150$32%94$

BX

De la minimele din decembrie 2022, prețurile acțiunii Blackstone au crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, de la aproximativ 70$, și au ieșit deasupra norului la începutul lunii septembrie 2023, ceea ce indică că trendul descendent al prețului acestei acțiuni s-a schimbat. Semnalul este convingător, deoarece norul deplasat s-a schimbat și este colorat în verde.”

Indicatorul ROC – Rate of Change, care arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la minimul din mai 2023, situat sub nivelul zero, linia indicatorului are o mișcare ascendentă și se apropie de un nivel de supracumpărare (nivelul 30), ceea ce indică o presiune la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat un semnal de cumpărare încă din luna ianuarie 2023, deoarece s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), la un nivel supravândut (nivelul -6). De la minimul din decembrie 2022, linia indicatorului are o mișcare ascendentă spre un nivel de supracumpărare (nivelul 6), ceea ce indică o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Blackstone are un trend ascendent de la minimele din dec. 2022. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long150$32%94$

BX

Graficul zilnic al Blackstone arată că prețurile au urcat de la minimele din sfârșitul lunii decembrie 2022 și au reușit să spargă la începutul lunii septembrie curent un nivel de rezistență (de culoare violet), de aproximativ 109$. Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 de zile a trecut din nou peste cea pe 200 de zile în luna iulie 2023. Acțiunile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 de zile, ceea ce este considerat un semn “bullish“.

Preferința investitorilor pentru acțiunile Blackstone se reflectă în linia puterii relative – RS în raport cu indicele Russell 1000. Linia RS are o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimele din aprilie-mai 2023) și se îndreaptă spre un nivel de rezistență (de culoare violet), confirmând mișcarea prețurilor. Dacă prețurile își vor continua trendul ascendent, atunci linia RS ar trebui să se îndrepte spre un nivel de rezistență (de culoare roșie).

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunilor Blackstone. Indicatorii direcționali au trimis un semnal încă de la începutul lunii ianuarie 2023, arătând o direcție ascendentă a prețului acțiunilor pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra -DI (linia roșie). Indicatorii direcționali au emis ultimul semnal la sfârșitul lunii august 2023. Linia ADX (linia violet) ne indică dacă prețul acțiunilor se află într-un trend puternic (peste valoarea de 25). Ultimul raliu este destul de puternic, deoarece linia ADX este în creștere și depășește nivelul 35.

Concluzie finală:

Pe termen mediu și scurt, este posibil să vedem o continuare a mișcării ascendente a prețului acestei acțiuni. Prețul ar putea să se îndrepte către maximele din noiembrie 2021, în jurul valorii de 150$.

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA