ANUNȚ

GOLDRING S.A. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Construire complex case de vacanță, amenajări exterioare și împrejmuire, branșamente utilități, propus a fi amplasat în localitatea Câmpu Cetății, f.nr., comuna Eremitu, jud. Mureș. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul A.P.M. Mureș din Târgu Mureș, strada Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele 9:00 – 15:00 și marți – vineri între orele 9:00 – 12:00 și la sediul GOLDRING S.A. Târgu Mureș, str. Tudor Vladimirescu, nr. 56A, în zilele de luni – vineri, între orele 11:00 – 14:00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul A.P.M. Mureș, Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele 9:00 – 15:00 și marți – vineri între orele 9:00 – 12:00.

Proiect Campul Cetatii Proiect Campul Cetatii Proiect Campul Cetatii


Gradul de îndatorare

Gradul de îndatorare este un indicator al analizei financiare prin care este măsurată starea de sănătate financiară a unei companii prin raportul dintre datoriile totale și activele totale. Indicatorul arată investitorilor măsura în care compania se bazează pe sume împrumutate în activitatea sa. Indicatorul este inversul solvabilității patrimoniale și poate avea valori mai mici sau mai mari decât 1. Exprimat în procente, o valoare între 50% și 60% indică un echilibru, considerat sănătos, între sursele externe de finanțare și sursele proprii (capitaluri). O valoare sub 30% poate indica o reticență a managementului de a apela la credite, în timp ce o valoare peste 80% poate indica o dependență față de credite.


Politica Fiscală

Politica fiscală este utilizarea veniturilor guvernamentale (impozite sau scutiri de impozite) și a cheltuielilor guvernamentale pentru a influența economia unei țări. Politica fiscală are la bază teoriile economistului John Maynard Keynes potrivit cărora schimbările determinate de guvern în nivelul impozitelor și în cheltuielile guvernamentale influențează cererea de bunuri și servicii a populației și astfel influențează nivelul activității economice.

Combinarea politicii fiscale cu cea monetară, permite autorităților să controleze inflația ,  rata șomajului și rata de creștere pe termen scurt a Prodului Intern Brut.

Schimbarea politicii fiscale se poate simții asupra: cererii de bunuri și servicii, economiilor populației, invertiților realizate, distribuția veniturilor și alocarea resurselor în economie.

Politica fiscală poate fi:

  • Politica Neutră – Când economia nu este nici în recesiune, nici în faza de expansiune. Deficitul bugetar este în aproape de o medie a ultimului timp și nu sunt efecte la nivelul activități economice.
  • Politică Expansionistă – Când economia este în recesiune, implică creșterea cheltuielilor guvernamentale ( și a deficitului bugetar) cu proiecte sociale și acordarea de facilități fiscale populației pentru a crește puterea de cumpărare și implicit cererii de bunuri și servicii.
  • Politica Contractivă – Când economia este într-o fază de creștere nesustenabilă, implică creșterea ratelor de impozitare și o reducere a cheltuielilor guvernamentale. Creșterea economică nesustenabilă este oprită deoarece generează o creștere a inflației, creșterea costurilor cu investiții, recesiune și creșterea șomajului.

Politica Monetară

Politica monetară este un set de acțiuni adoptate de autoritatea monetară (banca centrală) a unui stat pentru a controla fie rata dobânzii la împrumuturile realizate pe termen foarte scurt între bănci, fie pentru a controla cantitatea de monedă aflată în circulație, cursul de schimb sau alți indicatori macroeconomici. Deseori, scopul politicii monetare este de a reduce inflația, ratele de dobândă sau pentru a asigura stabilitatea prețurilor și a încrederii în moneda națională. Politica monetară contribuie la stabilitatea Produsului Intern Brut, la reducerea sau menținerea unei rate scăzute a șomajului și la menținerea unui curs de schimb valutar predictibil.

Politica monetară poate fi:

  • Politică expansionistă – Când Banca Centrală dorește stimularea economiei, prin rate scăzute ale dobânzilor pe termen scurt sau prin creșterea cantității de monedă aflată în circulație la o rată mai mare decât în mod obișnuit. În timpul unei recesiuni, se adoptă această politică în speranța că o dobândă mai mică va scădea costurile de creditare ale companiilor care vor dori să-și extindă afacerea prin noi investiții și noi locuri de muncă. Acestea vor duce la creșterea cererii de bunuri și servicii și la creșterea Prodului Intern Brut pe termen scurt. Prin creșterea cantității de monedă aflată în circulație, valoarea monedei naționale va scădea fiind încurajat exportul.
  • Politică contractivă – Când Banca Centrală dorește încetinirea creșterii economice pe termen scurt sau reducerea inflației prin menținerea unei rate mai ridicate ale dobânzilor pe termen scurt și prin încetinirea creșterii cantității de monedă aflată în circulație, sau chiar reducerea acesteia. Politica poate duce la creșterea ratei șomajului, descurajarea împrumuturilor și cheltuielilor de către companii și populație. Dacă este implementată prea viguros, poate duce la o recesiune economică.

 


Ipoteza pieței-eficiente

Ipoteza pieței-eficiente (Efficient-market hypothesis), cunoscută și sub denumirea „teoria pieței eficiente” este o ipoteză în economia financiară conformă căreia prețul activelor reflectă toate informațiile disponibile, rezultând că este imposibil să depășești randamentul general așteptat al pieței prin selecția acțiunilor sau sincronizare (timing), iar singurul mod în care un investitor poate obține randamente mai mari este achiziționarea de investiții mai riscante.

Deși foarte importantă în teoria financiară modernă, ipoteza este controversată și adesea criticată. Adepții ipotezei sunt de părere că este inutil să cauți acțiuni subevaluate sau să încerci să prezici tendințele pieței  prin analize fundamentale sau tehnice. Aceștia consideră că datorită caracterului aleatoriu al pieței, investitorii pot obține randamente mai bune prin intermediul investițiilor pasive.

Studiile academice indică o serie de argumente în favoarea ipotezei, în practică sunt tot atâtea dovezi care să respingă ipoteza. De exemplu, investitori precum Warren Buffett au învins în mod constant piața pe termen lung, fapt considerat imposibil conform Ipotezei pieței-eficiente. În practică se observă piețe mai puțin eficiente decât altele. Piețele ineficiente nu reflectă valoarea reală a activelor datorită asimetriei informației, lichiditate scăzută, psihologia și emoțiile investitorilor sau alți factori.

Ipoteza în forma pură (Strong Form Efficiency) este greu de acceptat. Din acest motiv au apărut modificări care pot fi mai bine aplicate în practică.

  • Semi-Strong Form Efficiency – Această formă presupune că toate informațiile publice (dar nu și cele non-publice) sunt calculate în prețul actual al activelor. Nici analiza fundamentală, nici analiza tehnică nu poate fi folosită pentru a obține câștiguri superioare.
  • Weak efficiency Acest formă susține că toate prețurile trecute ale unui activ sunt reflectate în prețul activului de astăzi. Prin urmare, analiza tehnică nu poate fi folosită pentru a prezice și a învinge piața.

Astăzi, mulți consideră că un rol esențial în declanșare crizei financiare din 2007-2008 ca urmare încrederii liderilor financiari în premisele ipotezei care a dus la o subestimare a pericolelor spargerii bulelor speculative ale prețurilor activelor.


Titlurile de stat

Titlurile de stat, sau obligațiunile de stat, sunt instrumente financiare de datorie prin care investitorii împrumută bani guvernelor, în schimbul unei dobânzi convenite. Dobânda, cunoscută sub numele de cupon, este plătită de către guvern la perioade prestabilite către deținătorii titlurilor de stat. La data expirării obligațiunii (data scadentă), guvernul restituie investitorilor suma investită inițial (principalul). Scadența titlurilor poate varia de la titluri de stat cu scadența la câteva luni sau un an, până la titluri de stat cu scadența în 30 de ani sau mai mult.

Guvernul emite titluri de stat pentru a obține fonduri în vederea dezvoltării unor proiecte sociale, de infrastructură sau pentru acoperirea cheltuielilor bugetare, în timp ce investitorii beneficiază de un randament stabil într-o perioadă determinată. Titlurile de stat din România sunt emise de Ministerul Finanțelor Publice. Ultimele titluri emise de MFP destinate investitorilor persoane fizice au fost titlurile de stat Tezaur și titlurile de stat Fidelis, cele din urmă fiind tranzacționate la Bursa de Valori București.

În cazul titlurilor de stat tranzacționate la bursă, investitorii pot achiziționat sau vinde respectivele titluri de la alți investitori, direct din piață, pe toată perioadă de la listare și până la scadență. În cazul vânzării înainte de scadență, vânzătorul obligațiunii are dreptul să primească dobânda aferentă perioadei cât a deținut titlul respectiv, de la ultima plată a cuponului sau emitere, până la data vânzării, dobândă pe care o va plăti automat cumpărătorul obligațiunii la momentul achiziției.


Return on assets (ROA)

Return on assets (ROA) – sau rentabilitatea activelor este un raport care îi ajută pe investitori să înțeleagă cât de eficient generează o companie venituri din activele sale. Cu cât numărul este mai mare, cu atât mai bine o companie reușește să își valorifice activele pentru a genera profit. Aceasta se calculează prin împărțirea profitului net al unei companii la totalul activelor sale.

Un ROA de peste 5% este în general considerat un nivel bun, iar peste 20% este foarte bine. Totuși, pentru a evalua corect performanțele unei companii utilizând indicatorul Return on assets (ROA) , un investitor trebuie să compare datele cu ROA obținute de alte companii din aceeași industrie sau sector de activitate.

Atât Return on assets (ROA), cât și Return on equity (ROE), măsoară eficiența utilizării resurselor de către o companie. Spre deosebire de ROE, ROA ia în considerare și datoria companiei. Cu cât o companie este mai îndatorată, cu atât ROE va fi mai mare spre deosebire de ROA.

Deoarece bilanțul companiilor financiare reflectă mai bine valoarea reală a activelor, decât al companiilor din alte sectoare, Reaturn on assets (ROA) este considerat un indicator mult mai potrivit pentru evaluarea acestora.


Return on equity (ROE)

Return on equity (ROE) – sau rentabilitatea capitalurilor proprii este un raport pe care investitorii îl folosesc pentru a înțelege mai bine cât de profitabilă este o companie în raport cu capitalul propriu al acționarilor. ROE este exprimat în procente, un număr mai mare indicând că o companie este mai capabilă să își valorifice mai bine capitalul propriu pentru a genera profit. Aceasta se calculează prin împărțirea venitului net al unei companii la capitalurile proprii ale acționarilor, apoi, prin înmulțirea cu 100, se ajunge la rezultatul final exprimat în procente.

Pentru a evalua corect performanțele unei companii, un investitor trebuie să compare datele obținut cu Return on equity (ROE) al altor companii din același sector sau industrie, cu ROE medie a companiilor din componența unui indice bursier relevant. Cu toate acestea, o atenție deosebită trebuie acordată valorilor extrem de mari care se datorează deseori unui nivel scăzut al capitalurilor proprii comparativ cu profitul net obținut, ceea ce semnalează un risc mai ridicat al afacerii. De exemplu, pierderile nete înregistrate de o companie pe parcursul mai multor ani este înregistrat în contabilitate reducând valoarea capitalurilor proprii. Dacă companii reușește să obținut un profit net în anul curent ca urmare a unui eveniment special, valoarea Return on equity (ROE) obținută ar putea duce la evaluare eronată. De asemenea, în cazul în care companii are pierderi nete sau capitaluri proprii negative, valoarea obținută a indicatorului este înșelătoare și nu ar fi relevantă.

Pe parcursul unui an, o companiei listat pe o piață reglementată raportează profitul net la 3 luni, 6 luni, 9 luni, respectiv 12 luni. Pentru o valoare Return on equity (ROE) mai exactă, investitorii pot folosii în calcul o medie a valorii capitalurilor proprii din perioada de calcul a profitului net.

Indicatorul return on equity (ROE) poate ajuta investitorii să estimeze rata de creștere sustenabilă a companiei, înmulțind ROE la procentul din profitul net reținut în companie.

 


Rata Sortino

Rata Sortino este o variație a ratei Sharpe. Aceasta diferențiază volatilitatea randamentelor negative de volatilitatea totală generală, prin utilizarea deviației standard a randamentelor negative al activelor – deviația negativă – în loc de deviația standard totală a randamentelor portofoliului.

Rata Sortino se calculează astfel: din randamentul unui activ sau al unui portofoliu se scade rata fără risc, iar apoi se împarte la deviația negativă a activului.


Rata Sharpe

Rata Sharpe măsoară performanța unui activ sau a unui grup de active în raport cu riscul asumat. Acesta se calculează astfel: din rentabilitatea așteptată a unui activ se scade rata fără risc și se împarte rezultatul la deviația standard a rentabilității excesive, care este o măsură a volatilității.