Obiceiul de a economisi este o educație în sine. Ea aduce cu sine virtute, cultivă sensul ordinii, antrenează gândirea și dezvoltă mintea”-spunea Thornton T. Munger.

Dacă în ultimul articol am discutat despre creșterea veniturilor, acum este momentul să abordăm partea de cheltuieli. Pentru a deveni independenți financiari, cel mai important aspect referitor la cheltuieli este că procentul de creștere trebuie să fie de maxim 50% din procentul de creștere a veniturilor. Din păcate mulți dintre noi facem greșeala să abordăm acest subiect aplicând următoarea formulă: Venituri – Cheltuieli = Economii. Pentru a atinge prosperitatea avem nevoie însă de o altă abordare, „plătește-te pe tine primul”, adică Venituri – Economii = Cheltuieli.

Referitor la cheltuieli Benjamin Franklin spunea ”Fii atent la micile cheltuieli: o gaură mică poate scufunda un vapor mare.”

Economisirea nu trebuie privită ca o povară ce ne privează de plăcerile vieții, ci ca un instrument pentru eliminarea risipei, prin ea ne trimitem banii în viitor și înlocuim plăcerea de moment cu una de viitor. Satisfacția unui ban economisit este asemănătoare cu găsirea unei sume de banii uitată într-un buzunar, doar că în cazul economiilor investite cu cap, cu ajutorul dobânzii compuse, și odată cu trecerea timpului, suma de bani va crește exponențial. Economisirea ar trebui văzută ca o etapă de acumulare, de bătătorire a drumului către prosperitate.

Prosperitatea, sau independența financiară, nu înseamnă renunțarea la nevoile unui trai decent doar pentru a economisi sume mai mare de bani care ne vor oferi o viață prosperă într-un viitor mai apropiat sau îndepărtat, ci prioritizarea cheltuielilor și schimbarea destinației banilor de la cheltuieli neesențiale sau neproductive către pușculița noastră.

T. Harv Eker, în cartea ”Secretele minții de milionari” propune următoarea structură a bugetului:

• 10% din venituri merg în contul de investiții, banii din acest cont îi vom investi și ne vom crea propriul money maker, toate câștigurile rezultate din investiții trebuie reinvestite
• 10% din venituri merg în contul de economii pe termen lung, sumele acumulate în acest cont le vom folosi pentru a achiziționa / renova locuința, achiziționarea unui autoturism, planificarea unui concediu etc.
• 10% din venituri sunt investiți în educație, este imperios ca o parte din venituri să fie reinvestite în dezvoltarea noastră personală și profesională pentru a fi competitivi pe piața muncii
• 55% din venituri reprezintă cheltuieli de strictă necesitate, aici intră cumpărăturile vitale, întreținerea locuinței, autoturismului etc.
• 5% din venituri îi donăm, ajutându-i pe alții ne arătăm recunoștința față de lucrurile bune ce se întâmplă în viața noastră
• 10 % din venituri merg spre mici plăceri (play money), precum ieșirile cu prietenii, cu familia, ultimele modele de gadgeturi etc. Pentru a avea motivația și puterea necesară să continuăm drumul început trebuie să „spargem” o parte din bani, în acest fel ducem o viață trăită și nu vom deveni frustrați fiindcă amânăm recompensa pentru o dată din viitor.

În cazul în care țelul nostru este independența financiară timpurie, contul de investiții ar trebui alimentat cu cel puțin 50% din veniturile active. La început poate va fi greu să ne ținem de aceste procente, dar importantă este dorința și exercițiul, iar cu timpul vor apărea și rezultatele. Înainte de începerea investițiilor este recomandată constituirea unui fond de siguranță/urgență care să poată acoperi cheltuielile pentru 3-6 luni. Acest fond va reprezenta centura noastră de siguranță în cazul în care o întâmplare neprevăzută ne va afecta veniturile și va elimina emoțiile din luarea de decizii în momentele de răscruce, atunci când din cauza factorilor externi și a stresului suntem predispuși la decizii proaste din cauza emoțiilor care ne copleșesc.

În cazul în care avem datorii, acestea ar trebui analizate și eventual achitate mai ales în cazul în care este vorba de împrumuturi ce vizează cardul de credit, overdraft-ul contului curent sau cele contractate de la IFN-uri, fiindcă prin plata anticipată scăpăm de dobânzi care în multe cazuri sunt mai mari decât randamentele multor investiții. Dacă suntem în primi 5-7 ani ai unui credit ipotecar, ar trebui să considerăm și aici achitarea anticipată, măcar până în punctul în care valoare principalului este mai mare decât valoarea dobânzii.

Cărțile recomandate săptămâna aceasta: Robert Kiyosaki ”Un IQ financiar mai bun” și ”Cadranul banilor”.

György Demeter,

Broker Goldring

Sistemul public de pensii (așa – numitul pilon I, de stat) funcționează după principiul redistributiv (în engleză, PAYG = pay as you go): statul colectează contribuții sociale de pensii de la salariați și le plătește imediat, sub formă de pensii, către pensionarii actuali. Pensia acordată de sistemul public este un drept și are la bază plata contribuției de asigurări sociale pe o perioadă minimă de timp, expres prevăzută de lege în raport cu data nașterii solicitantului. Banii plătiți de contribuabilii la sistemul public de pensii nu se duc într-un cont personal, ci servesc la plata celor care acum se află la pensie, urmând ca pensia contribuitorilor actuali să fie plătită ulterior de cei care vin din urmă. Legea garantează dreptul la pensie din fondul public de pensii, dar nu spune nimic clar cât de mare va fi această pensie prin comparație cu suma totală cotizată de-a lungul perioadei de muncă.

În 2007, România a introdus sistemul de pensii private, după un model testat și recomandat de către Banca Mondială. Astfel, a fost dezvoltat sistemul de pensii multi–pilon compus din: Pilonul II – obligatoriu și Pilonul III – facultativ de pensii private. Scopul este pregătirea generațiilor următoare pentru situația demografică și evitarea presiunii asupra sistemului public de pensii, prin adăugarea a încă două surse de pensie (Pilonul II și Pilonul III), suplimentar la pensia publică de Stat (Pilonul I).

Studiile din ultimii ani au arătat că una dintre problemele cu care lumea modernă se confruntă astăzi este scăderea accentuată a natalității. Declinul demografic a dus la creșterea mediei de vârstă a populației și la îmbătrânirea acesteia. În contextul unei evoluții rapide a nivelului de trai și a descoperirilor științifice și tehnologice, indivizii societății moderne au devenit tot mai mult interesați de un stil de viață concentrat pe carieră și dezvoltare profesională, așa că întemeierea unei familii nu mai este o prioritate. În același timp, accesul la servicii medicale performante a dus la o creștere puternică a speranței de viață și la îmbătrânirea populației. Această tendință a început să se manifeste în urmă cu câteva decenii, iar factorii decizionali din majoritatea statelor lumii au fost nevoiți să se concentreze în direcția găsirii unor soluții care să asigure din punct de vedere financiar următoarele generații de pensionari. România, la fel ca majoritatea țărilor post-comuniste, se înscrie în trendul european de schimbare demografică negativă. În 1990, imediat după căderea comunismului, România avea o populație de 23.200.000 de locuitori, iar în 2014, populația a ajuns la 19.900.000 de locuitori. (Date Institutul Național de Statistică) Reducerea și îmbătrânirea populației au avut ca impact imediat o presiune tot mai mare pe umerii bugetului public de pensii, care trebuie să susțină cu tot mai puțini contribuabili (salariați), un număr tot mai mare de pensionari. Problemele demografice ale României arată că sistemul public de pensii nu mai este sustenabil în forma actuală și are nevoie de o reformă profundă, pentru a evita colapsul bugetar în viitor.

Riscul – colapsul sistemului public de pensii

Sistemul public de pensii resimte din plin impactul „bombei demografice”, astfel:

• în 1990, la sistemul public de pensii contribuiau 8,2 milioane de salariați, care susțineau 2,5 milioane de beneficiari pensionari;
• în 2016, un angajat susținea pensia a 1,3 pensionari;
• în 2032, un angajat va trebui să susțină 2,5 pensionari, un raport care va crește presiunea pe sistemul public de pensii și care-și va face simțite efectele asupra viitorilor pensionari;
• natalitatea în scădere semnificativă în ultimii ani în România;
• migrația cetățenilor români, mai ales în spațiul european odată cu integrarea în UE;
• speranța de viață în continuă creștere;
• problema pensiilor „speciale” acordate unor categorii care nu au contribuit inițial la sistemul public de pensii.

Toate aceste incertitudini pun un mare semn de întrebare asupra pensiei pe care o vei primi la atingerea vârstei necesare și în același timp ridică o nouă întrebare: va putea statul să susțină în continuare plata tot mai multor pensionari în timp ce scade numărul contribuabililor? De aceea necesitatea unei planificări financiare pe termen lung ar trebui să apară încă din primii ani ai activității profesionale. Deși pentru cei mai mulți dintre noi vor exista întotdeauna priorități pe termen scurt sau mediu, cum ar fi achiziționarea unei mașini sau a unei case, nu trebuie să pierdem din vedere obiectivul pe termen lung.

Toți oamenii care au atins o independență financiară s-au ghidat după principul Pay yourself first (în traducere din engleză plătește-te întâi pe tine). Majoritatea oamenilor atunci când sunt întrebați cât ar putea să economisească lunar, scad cheltuielile din venituri și obțin suma economisită, iar acesta este primul lucru ce trebuie schimbat. Și exact asta face acest principiu. Setează-ți un procent din venitul tău cu care să te plătești lună de lună și abia apoi începe să cheltui pe toate nevoile tale și vei rămâne surprins de cât de mult poți economisi.

De ce v-am prezentat toate aceste informații?

Pentru că e foarte important să înțelegem cum funcționează sistemul de pensii și cum putem să eliminăm câteva dintre riscurile prezentate mai sus.

Cum demonstra și colegul meu într-un articol anterior nu este suficient să economisim ca să obținem o independență financiară așa că va trebui sa lăsăm banii să lucreze pentru noi și cum altfel putem face asta dacă nu printr-un cont de investiții la bursa de valori? Am stabilit că ne plătim pe noi înșine în fiecare lună așa că am obținut contribuția la fondul nostru de pensii deci mai rămâne doar să investim banii respectivi.

De ce bursa de valori?

În primul rând pentru că investiția inițială este mai mică decât într-un imobil sau un business și pentru că, și asta e cea mai interesantă parte, bursa de valori continuă să crească în timp. Poate că sună utopic, dar este adevărat. Conform fourpillarfreedom.com, încă din 1928 indicele S&P 500 care cuprinde cele mai mari 500 de companii din America are în medie un randament anual de 7% chiar și după inflație. Asta înseamnă că 100 de dolari investiți ar deveni 107 un an mai târziu și 114.50 după încă un an și mai apoi 122.5 și tot așa. Practic este un cadou primit anual fără să faceți nimic. Cu siguranță că acțiunile nu merg în sus în fiecare an și vor trece și prin perioade de maximă volatilitate (precum cele de anul acesta), dar conform tabelului de mai jos indicele S&P 500 nu a avut niciodată un randament negativ pe o perioadă de minim 18 ani, ba chiar și de-a lungul celor mai grei 30 de ani ai indicelui, acesta a oferit un randament de 4.3%.

Sursa: fourpillarfreedom.com

Așadar putem să ne configurăm propriul nostru fond de pensii, putem să contribuim cu ce sume dorim și putem avea acces la aceste fonduri oricând, în caz că apare vreo urgență. De asemenea, pe bursă se găsesc diverse produse financiare cu randamente diferite în funcție de apetitul fiecăruia pentru risc.

Nu în ultimul rând, un cont de tranzacționare poate fi folosit ca o metodă de economisire pentru copiii noștri, poate oferi randamente care să acopere an de an vacanța mult dorită sau de ce nu, un gadget la care râvnim. Și este mai accesibil decât oricând datorita sumei mici necesare deschiderii contului, a comisioanelor mici practicate și a ușurinței cu care putem tranzacționa.

Dragoș-Mihai Andrei,

Broker Goldring

Surse: fourpilarfreedom.com; Investopedia.com; Manualul practic pentru utilizatorul de servicii financiare, Platforma de educație financiară, Asociația Generală a Inginerilor din România, Editura AGIR