Estimări dividende 2021

Randamentul mediu al companiilor analizate este de 6.7%, un randament semnificativ având în vedere impactul pe care economia l-a avut în ultimul timp.

estimari dividende

Deși afectate în mod direct de pandemia de COVID-19, companiile listate la Bursa de Valori București ar putea să reușească să ofere noi randamente semnificative investitorilor. Băncile ar putea conduce în topul dividendelor de anul viitor al companiilor din indicele BET (a cărui companii ar putea oferi un randament mediu de peste 6%, în condițiile în care multe companii din acest indice au suferit scăderi are rezultatelor financiare de la an la an).

Nevoia de bani a Guvernului ar putea “crea teren” pentru dividende suplimentare de la companiile de stat, însă acest lucru rămâne discutabil din cauza efectelor situației epidemiologice actuale resimțite de acestea.

Pentru a vedea întregul raport și estimările de dividende, respectiv scenariile pe care statul le-ar putea lua în calcul pentru eventuale dividende suplimentare de la companiile de stat, click aici.


Ce este și ce face o S.S.I.F

Serviciile de investiții financiare privind instrumentele financiare pot fi prestate cu titlu profesional numai de către intermediarii – societăți de servicii de investiții financiare -autorizate de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), instituții de credit autorizate de Banca Națională a României, în conformitate cu legislația bancară aplicabilă, precum și entități de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii de investiții financiare de natura celor derulate pe piața de capital. Intermediarii care prestează servicii de investiții financiare în România sunt înscriși în registrul ținut de ASF. În toate actele oficiale, intermediarul trebuie să precizeze, pe lângă datele sale de identificare, numărul și data înscrierii în Registrul ASF.

Deoarece piața de capital este indisolubil legată de societățile de servicii de investiții financiare, funcțiile lor sunt punctuale și se concretizează în:

  • atragerea de capital prin punerea în legătură a investitorilor (celor ce au bani) cu cei care au nevoie de bani (emitenți de titluri – societăți, guverne);
  • funcția de mecanism al prețurilor;
  • transformarea investițiilor în lichidității;
  • proliferarea produselor pieței.

Serviciile și activitățile de investiții reglementate de legea privind piețele de instrumente financiare sunt:

  1. Primirea și transmiterea de ordine privind unul sau mai multe instrumente financiare
  2. Executarea ordinelor în numele clienților
  3. Tranzacționarea pe cont propriu
  4. Administrarea de portofolii
  5. Consultanță de investiții
  6. Subscrierea de instrumente financiare și/sau plasarea de instrumente financiare cu angajament fer
  7. Plasarea de instrumente financiare fără angajament ferm
  8. Operarea unui SMT
  9. Operarea unui SOT

La acestea se adaugă următoarele servicii conexe:

  1. Păstrarea și administrarea instrumentelor financiare în contul clienților, inclusiv custodia și serviciile auxiliare, precum gestionarea fondurilor bănești/garanțiilor și excluzând furnizarea și administrarea conturilor de titluri de valoare la nivelul cel mai înalt.
  2. Acordarea de credite sau împrumuturi unui investitor pentru a-i permite efectuarea unei tranzacții cu unul sau mai multe instrumente financiare, tranzacție în care este implicată firma care acordă creditul sau împrumutul
  3. Consultanța furnizată întreprinderilor în ceea ce privește structura capitalului, strategia industrială și aspectele conexe; consultanță și servicii în materie de fuziuni și de achiziție de întreprinderi
  4. Serviciile de schimb valutar în cazul în care aceste servicii sunt legate de furnizarea serviciilor de investiții
  5. Cercetarea în domeniul investițiilor și analiza financiară sau orice altă formă de recomandare generală privind tranzacțiile cu instrumente financiare
  6. Serviciile legate de subscriere
  7. Serviciile și activitățile de investiții, precum și serviciile auxiliare de tipul inclus în prezenta secțiune sau în secțiunea A privind activele-suport ale instrumentelor, în cazul în care acestea sunt legate de furnizarea serviciilor de investiții sau a serviciilor auxiliare.

Ca instituție cu rol de reglementare ASF emite reglementări privind natura, caracteristicile precum și a modul de derularea a serviciilor de mai sus. Întreprinderea acestora în întregime sau în parte depinde de autorizația din partea ASF și de nivelul capitalului inițial aflat la dispoziția S.S.I.F-ului.

Autorizația acordată de ASF unei S.S.I.F. va menționa expres serviciile pe care aceasta le poate presta conform prevederilor legale și nu poate cuprinde exclusiv serviciile conexe. Intermediarul poate începe activitatea la data acordării autorizației, sub condiția dobândirii calității de membru al unui fond de compensare a investitorilor. Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) este un fond din România înființat 2005, având ca scop colectarea contribuțiilor membrilor și compensarea investitorilor, în situația incapacității membrilor Fondului de a returna fondurile bănești și/sau instrumentele financiare datorate sau aparținând investitorilor, care au fost deținute în numele acestora, cu ocazia prestării de servicii de investiții financiare sau de administrare a portofoliilor individuale de investiții. Compensarea investitorilor se face în limita plafoanelor stabilite în conformitate cu reglementările ASF, plafonul actual este de 20.000 euro.

S.S.I.F. are obligația să respecte condițiile de autorizare, cerințele prudențiale și de adecvare a capitalului stabilite de lege și prin reglementările ASF, pe toată durata desfășurării activității, și este nevoită să notifice sau să supună în prealabil autorizării, după caz, ASF orice modificare în modul ei de organizare și funcționare.

ASF are dreptul să suspende sau să retragă autorizația S.S.I.F., în caz de nerespectare a prevederilor legale, inclusiv dacă nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza autorizației.

În scopul protecției investitorilor, asigurării stabilității, competitivității și bunei funcționări a piețelor, S.S.I.F. este obligată să evidențieze distinct, în contabilitate, sumele primite de la clienți, să deschidă și să utilizeze separat conturi bancare în nume propriu și conturi bancare în numele clienților. De asemenea, instrumentele financiare ale clienților trebuie evidențiate în conturi separate, să asigure păstrarea în siguranță a acestora și să nu facă uz de niciunul dintre instrumentele financiare aflate în custodie sau de drepturile ce decurg din acestea.

Intermediarii trebuie să asigure un sistem de guvernanță corporativă care să asigure o administrare corectă, eficientă și prudentă bazată pe principiul continuității activității. Totodată, trebuie să se asigure că membrii organului de conducere și persoanele care dețin funcții-cheie sunt adecvate, au conștiințele, competențele și experiența profesională necesare postului, și nu în ultimul rând, respectă cerințele privind buna reputație, onestitate și integritate. La rândul lor, persoanele care prestează serviciile și activitățile de investiți trebuie să respecte în mod continuu reglementările stabilite de către autoritățile de supraveghere, iar S.S.I.F-ul în numele căruia activează este deplin responsabil de activitatea prestată de personalul său și de agenții delegați.

 

Andrei Dragos Mihai,

Broker Goldring


Titluri de Stat FIDELIS la BVB

Cea mai recentă oportunitate de investiții apărută la Bursa de Valori București este emisiunea de Titluri de Stat Fidelis a Ministerului de Finanțe. Sunt în derulare trei oferte, două în lei, R2112A cu o dobândă anuală de 3,5% și o scadență de un an, respectiv R2312A cu o dobândă anuală de 4% cu o scadență de trei ani. Cea de a treia ofertă, R2512AE, este în euro și are o dobândă anuală de 1,85% cu scadență la cinci ani. Oferta se adresează strict persoanelor fizice, rezidente sau nerezidenta.

În mediul public s-au iscat multe controverse referitoare la această emisiune, de aceea am dori să răspundem la câteva dintre obiecțiile apărute.

Prima obiecție se referă la solvabilitate – capacitatea statului de a-și achita/onora împrumuturile luate. Pentru acesta vom compara indicatorul datorie publică în PIB al statului Român cu alte state din regiune.

ȚarăDatorie publică vs. PIB(Iunie 2020)
România41,00 %
Ungaria68,70%
Polonia55,00%
Republica Cehă39,90%

Sursa: https://www.ceicdata.com/en/countries

 

Strict în baza indicatorului din tabelul de mai sus, putem afirma că un împrumut acordat statului Român și Republici Cehe, implică riscuri de solvabilitate mai mici decât un împrumut acordat celorlalte state din regiune.

Oportun ar fi să analizăm și ratele dobânzilor cu care se împrumută statele, este arhicunoscut faptul că Germania se împrumută cu dobânzi negative. Pentru o comparația relevantă ne vom compara cu statele vecine și împrumuturile contractate în Euro.

ȚarăDobândă anuală
România[1]1,85%
Ungaria[2]1,25 %
Republica Cehă[3]1,16 %
Polonia[4]1,19%

După cum se poate observa titluri emise, în Euro, de Ministerul de Finanțe, oferă randamentele cele mai mari.

Un alt mit indică drept mai mare randamentul depozitelor bancare decât cel al titlurilor de stat. În tabelul de mai jos vom analiza randamentul oferit de cele mai mari instituții de credit din România, cu randamentele oferite investitorilor de titlurile de stat.

EmitentDobândă anuală Lei – 1 anDobândă anuală Lei – 3 aniDobândă anuală Euro
Ministerul de Finanțe3,5%4%1,85 %
Banca Transilvania[5]2,5%3,1%0,01%
BCR[6]1,05%1,4% (2 ani)0,01%
BRD[7]1,05%1,65%0%

 

Dobânzile bancare au randamente mult sub randamentele oferite de titlurile de stat, în plus, depozitele bancare sunt mai rigide, în sensul în care lichidarea înainte de scadență duce la pierderea dobânzii. Titlurile de stat fiind listate la bursă, vor putea fii vândute oricând înainte de scadența acestora, de cele mai multe ori la un preț ușor superior o dată cu încasarea dobânzi aferente perioadei deținute. Important de menționat este faptul că veniturile obținute din dobânzile bancare se supun unui impozit pe venit de 10%, pe când venitul generat de titlurile de stat (dobândă și/sau câștig de capital) nu sunt impozitate.

Un alt mit se referă la efectul negativ al inflației. În 2020 inflația prognozată de BNR[8] în România este de 2,7 % și prognoza pentru anul 2021 este de 2,5 %, deci valori mai mici decât randamentele oferite de titlurile de stat. În ceea ce privește inflația în zona Euro prognoza pentru anul în curs este de 0,3 %, iar pentru anul 2021 este de 0,8 %, mult sub dobânda de 1,85 % propusă de Ministerul de Finanțe.

Randamentele atractive oferite de titlurile de stat pot fi observate și dacă comparăm nivelul dobânzilor la care se împrumută Ministerul de Finanțe de la băncile locale, ultimele împrumuturi s-au realizat în următoarele condiții:

  • Valoare împrumut 500 mil. lei, scadență în 2026, dobândă anuală 3,01%[9]
  • Valoare împrumut 1,64 mld. Euro, scadență 2022, dobândă anuală 0,39 %[10]

Dacă achiziționăm titluri de stat Fidelis, randamentul nostru este peste randamentele băncilor.

Warren Buffett spune ”investițiile trebuie să fie plictisitoare și viață palpitantă”, titlurile de stat se încadrează în ”investiții plictisitoare” care ne aduc randamente sigure, cu riscuri reduse, fiind un instrument financiar care nu trebuie să lipsească dintr-un portofoliu diversificat. Acestea pot fi „banda de accelerare” pentru un investitor aflat la început de drum, fiind primul pas în familiarizarea cu piața de capital și baza unor investiții profitabile.

Dacă sunteți client Goldring, puteți subscrie –simplu si rapid– introducând un ordin de cumpărare în platforma de tranzacționare pentru instrumentul financiar dorit. Dacă NU sunteți client Goldring, vă puteți deschide un cont exclusiv online. Nu se percepe niciun comision pentru subscriere, iar oferta este în desfășurare până în 27 Noiembrie.

 

György Demeter,

Broker Goldring

 

[1] https://bvb.ro/AboutUs/MediaCenter/PressItem/Ministerul-Finantelor-Publice-continua-programul-Fidelis-de-emisiuni-de-titluri-de-stat-in-lei-si-euro-pentru-populatie-la-Bursa-de-Valori-Bucuresti-in-urma-succesului-IPO-ului-din-luna-august/5189

[2] https://www.allampapir.hu/

[3] https://tradingeconomics.com/czech-republic/government-bond-yield

[4] https://tradingeconomics.com/poland/government-bond-yield

[5] https://www.bancatransilvania.ro/

[6] https://www.bcr.ro/ro/persoane-fizice

[7] https://www.brd.ro/

[8] https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/bnr-scade-prognoza-de-inflatie-pentru-2020-de-la-2-8-la-2-7-iar-19477214

[9] https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/ministerul-de-finante-a-imprumutat-joi-500-milioane-lei-de-la-banci-19741992

[10] https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/ministerul-finantelor-a-imprumutat-de-la-banci-1-65-mld-euro-printr-19713383


Analiză Portofoliu Goldring

Rezultatele din primele 9 luni ale acestui an ale companiilor listate la Bursa de Valori București, au fost în scădere la nivel agregat, însă, unele companii precum Electrica, Transilvania Broker, Teraplast, au reușit să ofere rezultate cu mult peste așteptări, fapt ce s-a reflectat și în evoluția prețurilor. Totalul veniturilor companiilor analizate a scăzut cu 14% în primele 9 luni ale anului 2020, în timp ce profitul companiilor a înregistrat o scădere de 58%.

Sinteza rezultatelor pentru companiile urmărite de către analiștii Goldring este următoarea:

  • Rezultate pozitive: EL, TBK, TRP, TEL, M, BVB, ALR
  • Rezultate în linie cu așteptările: SNN, BRD, COTE, AAG
  • Rezultate în scădere: SNP, TLV, TGN, SNG, WINE, BNET, FP, SNP, DIGI, SFG

portofoliu goldring

Referitor la estimările de dividende, companiile din sectorul financiar ar putea conduce topul dividendelor acordate anul viitor. Odată cu revenirea economiei, acționarii acestora ar putea să încerce să recupereze dividendele neacordate (pentru siguranța băncilor) și să vină cu propuneri îndrăznețe. Pe Bursa de Valori București, un exemplu ar putea fi acțiunea BRD. De asemenea, este posibil ca emitenții consacrați cu randamente de dividend ridicate, precum Transilvania Broker, să își continue tradiția de a-și răsplătii acționarii cu dividende semnificative.

Pentru a vedea sumarul rezultatelor înregistrate de companiile de interes pentru investitori, valoarea estimată a dividendelor și recomandarea Departamentului Analiză și Strategii de piață Goldring pentru acțiunile analizate, citește Analiza de Portofoliu în întregime AICI.

 

sursă imagine: pixabay.com