GHIDUL TRADERULUI DE SUCCCES – Partea 1: Psihologia

La vârsta de 15 ani am avut primul meu contact cu bursa de valori și oricât mi-aș dori să spun că acela a fost momentul în care totul s-a schimbat, adevărul este că au fost nevoie de încă 6 ani pentru a acumula informația necesară doar pentru a supraviețui pe piață, care de altfel este și primul obiectiv în primii ani de tranzacționare.

Oportunitățile se arată minții pregătite

Prima greșeală pe care o putem face la începutul drumului este să ne impunem un profit zilnic, unii își impun să facă 100$ pe zi, alții poate 1000$. Acest obicei greșit se datorează faptului că în lipsa unei strategii de tranzacționare, ne impunem obiectivele în funcție de nevoile noastre financiare. Piața doar ne prezintă oportunități pe care noi le putem valorifica în funcție de puterea de cumpărare pe care o avem. În momentul în care ne impunem atingerea unui profit zilnic ne presăm singuri să găsim oportunități, iar într-o mare plină de indicatori, date statistice sau știri nu ne va fi foarte greu sa găsim, sau mai bine spus să ne amăgim că am găsit oportunități. Acest obicei se numește „overtrading” și este des întâlnit la traderii începători deoarece sunt bombardați în fiecare minut de informații pe care ei nu sunt pregătiți să le asimileze și să decidă dacă sunt relevante pentru stilul lor de tranzacționare. Atrași de mirajul unor câștiguri rapide, majoritatea începem să tranzacționăm instrumentele financiare pe baza speculaților, fie proprii fie venite din partea unei persoane căreia îi conferim o funcție autoritară în acest domeniu. Înainte să ne îmbarcăm în această călătorie este important să înțelegem de ce doar 10% din traderi au succes iar restul de 90% își pierd banii în primul an de tranzacționare. Majoritatea pierderilor sunt cauzate de lipsa unei strategii de tranzacționare și a incapabilității oamenilor de a-și stăpânii emoțiile.

De ce 90% din traderi eșuează ?

Caruselul emoțional prin care trecem în momentul în care alegem acest drum începe de la orgoliu. Cu toate că suntem atenționați din toate părțile de rata de succes în acest domeniu, lăcomia ne împinge de la spate să-i dăm măcar o șansă. Este normal să aspirăm la independență financiară însă trebuie să înțelegem că aceasta vine cu timpul și este rezultatul unei discipline stricte. În momentul în care deschidem o poziție în lipsa unui motiv bazat pe o strategie dovedită nu știm când să spunem „stop” deoarece ne lipsește un sistem cu reguli exacte. Deciziile pe care le facem sunt bazate pe emoțiile noastre, mai exact pe frică si ego, de fiecare dată când suntem în pierdere ținem poziția deschisă cu speranța că piața își va reveni, până în momentul în care piața ajunge la un punct în care nu mai putem suporta pierderea și închidem poziția, aici intervine ego-ul care nu vrea sa accepte că am făcut o greșeală. De fiecare dată când suntem pe profit ne orientăm să închidem poziția cât mai repede din cauza fricii că trendul se va schimba. În final ne alegem doar cu câteva profituri nesemnificative care așteaptă momentul să fie șterse de următoarea pierdere. Psihologia joacă cel mai important rol în viața unei trader de succes, sistemele de trading sunt în general simple, majoritatea având la bază analiza tehnică, însă până nu avem abilitatea de a ne menține strategia după ce am marcat 10 pierderi consecutive nu vom reuși să supraviețuim în piață. Mulți începători fac greșeala să se concentreze pe identificarea unei strategii sau a unui indicator cu o rată de succes de 100%, un profesionist se concentrează pe managementul riscului.

Învață să pierzi

Cei 10% dintre traderii care reușesc să câștige în piață au în comun o abilitate, aceștia pot marca pierderile la un nivel prestabilit. Ei acceptă că fiecare tranzacție pe care o fac are un risc predeterminat și își respectă propriile reguli impuse la deschiderea poziției, trading-ul de succes nu trebuie să implice emoții, acesta este motivul pentru care piața devine acaparată de roboți (algorithmic trading). Majoritatea traderilor fără experiență tind să-și ajusteze parametri de risc în timpul tranzacție datorită orgoliului, nimănui nu-i place să piardă, în timp ce un profesionist își acceptă înfrângerea și trece la următoarea tranzacție, începătorul caută motive să-și mențină poziția. Recomandarea mea pentru cei care sunt la început de drum este să se folosească de funcțiile STOP LOSS / TAKE PROFIT și să evite să privească graficul pentru a nu fi influențați de emoții să-și ajusteze pozițiile.

Descoperirea strategiei de succes

Descoperirea strategiei de succes începe cu descoperirea noastră, fiecare strategie se inspiră după un model existent însă mereu trebuie ajustată personalității noastre pentru a putea fi implementată cât mai ușor. De exemplu, dacă timpul pe care îl putem aloca tranzacționării este de o oră pe zi trebuie să ne orientăm spre un stil care nu necesită monitorizare constantă, precum „Swing Trading-ul”, care se orientează pe capturarea linilor de trend de pe graficele cu intervale mai mari de o oră. O persoană cu o înclinație spre jocuri video, statistică și cu frică de necunoscut poate avea o înclinație spre „Scalping” unde pozițiile se deschid și închid în termen de câteva minute uneori chiar și secunde. Fie că ești meteorolog și pariezi pe fluctuațiile petrolului în funcție de vreme sau ai o tragere de inimă spre psihologie și pariezi pe comportamentul maselor în vremuri de panică, trebuie să te folosești de toate informațiile acumulate pentru a obține renumitul „edge” în piață, rețeta succesului este diferită pentru toată lumea, odată găsită nimeni nu o va vinde, din acest motiv vreau să vă îndrum să găsiți ceea ce funcționează pentru voi și nu să vă vând ceea ce funcționează pentru mine.

 

Andrei Oltean,

Broker Goldring

 


Infrastructura necesară automobilelor electrice

Switchback Energy Acquisition (NYSE:SBE) nu este un SPAC tipic și investitorii ar trebui să țină cont de acest lucru.

Switchback Energy caută să aducă pe bursă o companie care este implicată în piața vehiculelor electrice. Cu toate acestea, ținta Switchback Energy, ChargePoint, nu este un alt producător de vehicule electrice. ChargePoint este implicat în construcția infrastructurii necesare pentru adoptarea în masă a vehiculelor electrice. De fapt, ChargePoint deține cea mai mare rețea de stații de încărcare electrice din America de Nord și Europa.

Mai exact, ChargePoint construiește rețeaua de stații de încărcare a vehiculelor electrice accesibile publicului larg, care vor alimenta literalmente trecerea de la mașinile pe benzina la mașinile electrice, printre care și camioane sau vehicule utilitare sport (SUV-uri). Această zona în care își desfășoară activitatea ChargePoint ar putea să stârnească interesul investitorilor.

Privind dincolo de producătorii auto

Piața vehiculelor electrice este mai mult decât surplusul de mașini și camioane complet electrice care vor veni pe piață până în anul 2025. Vehiculele electrice care vor înlocui automobilele alimentate cu benzină sau motorină vor necesita o construcție robustă a infrastructurii, iar stațiile de încărcare sunt cheia succesului. Se estimează că piața globală a infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice va ajunge la 56,9 miliarde de dolari până în 2026 și ar putea valora 190 de miliarde de dolari până în 2030.

ev
Sursa: chargepoint.com

Stațiile de încărcare electrice accesibile publicului vor trebui să devină la fel de comune precum stațiile de carburanți de astăzi, dacă revoluția vehiculelor electrice va avea loc. ChargePoint, care este de așteptat să debuteze la bursă până la sfârșitul anului, este foarte bine poziționată pentru a valorifica această piață. Compania spune că a dezvoltat deja peste 115.000 locații de încărcare publice și private în întreaga lume, iar printre primii investitori în ChargePoint se numără: BMW (ETR:BMW), Siemens (ETR:SIE) și Chevron (NYSE:CVX).

ChargePoint poate oferi investitorilor expunerea la piața vehiculelor electrice, aflată în creștere rapidă, fără a fi nevoiți să își asume riscurile asociate unui producător auto fără experiență și neconfirmat.

Creștere bruscă a prețului

Consiliile de administrație de la Switchback și ChargePoint au aprobat în unanimitate acordul de achiziție care va avea ca rezultat compania fuzionată numită “ChargePoint Holdings”. Valoarea ChargePoint va ajunge la 2,4 miliarde de dolari, iar ChargePoint a declarat că intenționează să strângă aproximativ 700 de milioane de dolari din vânzarea acțiunilor, bani pe care intenționează să-i folosească pentru a-și rambursa datoria, a finanța operațiuni și a sprijini creșterea. Știrea despre fuziunea cu ChargePoint a trimis acțiunile SBE în mod brusc mai sus, în creștere cu 68% la sfârșitul lunii septembrie. Investitorii au în mod clar așteptări ridicate de la debutul pe piață a ChargePoint.

Modelul de afaceri ChargePoint include, de asemenea, o investiție publică în alocarea de capital privat (PIPE). Investitorii PIPE sunt de acord să investească în ChargePoint înainte de debutul său pe piața capital în schimbul primirii de acțiuni la un preț cu discount. Alocare PIPE a ChargePoint de 225 de milioane de dolari a atras interes de la o serie de investitori instituționali.

Fondată în 2007, ChargePoint este lider important pe piața stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice. ChargePoint este condus de un veteran al industriei energetice Scott McNeill, care a lucrat anterior ca director executiv la compania de petrol și gaze RSP Permian.

Anul trecut, ChargePoint a generat venituri de 147 de milioane de dolari. McNeill a declarat că vor folosi fondurile colectate din acordul SPAC cu Switchback Energy pentru a se extinde în continuare în America de Nord și Europa. ChargePoint se așteaptă să fie profitabil până în 2023.

Investitorii ar putea să considere achiziționarea de acțiuni SBE ca o oportunitate de a obține o mică parte din ChargePoint. Având în vedere rolul său central pe piața vehiculelor electrice emergente, putem să presupunem că acțiunile ChargePoint vor genera randamente puternice pentru investitori.

 

Dragoș-Mihai Andrei,

Broker Goldring

 

Surse: chargepoint.com, investorplace.com