Educație financiară în școli

Data de 11 aprilie este oficial ziua națională a educației financiare, iar inițiatorul acestui eveniment este parlamentarul George Tuță. Acesta a declarat că educația financiară este despre a deschide ochii românilor către „mijloace simple de acces la produse financiare de bază – internet banking, creditare, economisire sau investiții.” Totodată, acesta a precizat că se urmărește participarea activă a cetățenilor la economie, deoarece fiecare om este important în mersul bun al economiei și al țării.

Noi, echipa de la Goldring, susținem această inițiativă și vom continua să promovăm educația financiară prin intermediul tuturor canalelor disponibile, deoarece suntem de părere că doar prin educație financiară românii își pot crește nivelul de trai. În perioade cu inflație ridicată, ca cea prin care trece acum țara noastră, cel mai bun mijloc de protecție îl reprezintă investițiile financiare, datorită faptului că acestea aduc randamente cu mult superioare ratei inflației. Cu toate acestea, încă sunt români care nu văd investițiile ca o sursă suplimentară de venit.

Lipsa de educație financiară este o problemă majoră în România, motiv pentru care noi încercăm să sintetizăm informațiile într-un mod atractiv pentru cititorii blogului Goldring sau pentru urmăritorii noștri de pe rețelele de socializare. Pe lângă aportul nostru din mediul on-line, întreprindem și activități fizice – mai reduse odată cu declanșarea pandemiei, însă cu ocazia săptămânii „Școala altfel” colegii noștri brokeri au vizitat câteva licee din Târgu Mureș pentru a le povesti elevilor despre piața de capital și pentru a le deschide apetitul spre educația financiară.

Așadar, sperăm ca în viitor să fie introdusă educația financiară în materiile de bază ale elevilor din România, însă până atunci suntem aici să umplem acest gol al educației românești, deoarece credem cu tărie că stăpânirea unor aspecte financiare stă la baza unei economii mai stabile și a unui trai mai bun.

educație financiară educație financiară educație financiară


Ce este volatilitatea? Cum ne afectează?

Ce este volatilitatea?

Volatilitatea reprezintă fluctuațiile prețurilor în relație cu un preț mediu al acțiunilor. Prin calcularea volatilității, analiștii pot evalua riscul investițional. Dacă volatilitatea urcă sau scade foarte mult față de prețul mediu declanșează un semnal de alarmă și denotă o instabilitate a acțiunilor. Așadar, un investitor precaut nu va alege să investească în astfel de companii, însă un investitor cu o toleranță ridicată la risc va alege acest tip de acțiuni în speranța că se va îmbogăți rapid.

Acțiunile unei singure companii sunt mai volatile față de un indice. Acesta, fiind alcătuit din multiple companii, va fi mult mai stabil, deoarece pierderile anumitor companii vor fi compensate de câștigurile marcate de alte acțiuni.

Volatilitatea poate fi calculată prin două metode, și anume: prin variația randamentelor aceluiași indice sau prin utilizarea deviației standard. În cazul utilizării deviației standard, se calculează o valoare medie pe o anumită perioadă de timp, apoi se calculează diferența de preț dintre valoarea medie calculată și prețul de închidere din fiecare zi. Aceste valori se ridică la pătrat și se realizează media aritmetică, după care, din aceasta se extrage rădăcina pătrată.

Ce este indicele beta?

Indicele beta este cel care dă măsura volatilității relative a unei acțiuni. Acesta este cel care calculează volatilitatea randamentelor unei acțiuni față de randamentul unui indicator de referință. Așadar, acesta este esențial când vine vorba de deciziile investiționale.

Volatilitatea este utilizată pentru a estima randamentele viitoare, acestea implicând atât pierderile, cât și câștigurile. Măsura de protecție împotriva volatilității este diversificarea, ca în cazul multor altor riscuri investiționale.

În graficul de mai jos se poate observa un exemplu real care prezintă evoluția a două companii în decursul unui an de zile (aproximativ: 24 feb 2021 – 9 feb 2022). Acțiunea mai puțin volatilă are în prezent un beta de 0,44, în timp ce compania volatilă are un beta de 2,05. Așadar, au fost luate în considerare două acțiuni aflate la extreme opuse din punctul de vedere al volatilității față de piață (o acțiune cu o volatilitate similară cu cea a pieței are un beta egal cu 1).

volatilitatea

Tipuri de volatilitate

  1. Volatilitatea istorică – se bazează pe fluctuațiile prețului unui instrument financiar din trecut. Valoarea acesteia se află prin calculul deviației standard a fluctuațiilor prețului pe o perioadă determinată.
  2. Volatilitatea implicită – se bazează pe analiza variațiilor volatilității instrumentului financiar. Aceasta coincide cu media volatilității opțiunilor. Așadar, cu cât volatilitatea este mai mare, cu atât este mai mare prețul opțiunii.

Lichiditatea este măsurată utilizând patru elemente și anume: adâncimea, marginea, rezistența pieței și viteza cu care se execută ordinele. Există trei elemente care arată dacă există un exces de lichiditate în piață, mai exact evoluțiile bazei monetare, a spreadurilor/marjelor de credit și a volatilității implicite a acțiunilor.

Volatilitatea a căpătat o conotație negativă, însă, dacă e să privim partea plină a paharului s-a dovedit, de-a lungul timpului, că volatilitatea este un fenomen tranzitoriu. Atât brokerii, cât și analiștii sfătuiesc investitorii să fie acorde o deosebită atenție acestor momente de instabilitate în piețele de capital. De-a lungul timpului s-a observat că atunci când prețul instrumentelor scade, prețul aurului tinde să crească, însă diversificarea rămâne cea mai bună metodă de protecție a portofoliului împotriva volatilității.

 

Andreea Orosfoian


Rata dobânzii FED. Ce este și ce presupune?

În data de 16 martie 2022 a fost anunțată decizia FED în ceea ce privește dobânda de politică monetară. Rezerva Federală a mărit dobânda pentru prima dată în ultimii trei ani și semnalează posibilitatea de a realiza până la 7 majorări de dobândă în acest an, în încercarea de a păstra inflația sub control. Astfel, intervalul de referință al băncii centrale americane a fost majorat de la 0% – 0,25% cu 25 de puncte de bază, ajungând acum la intervalul 0,25% – 0,5%. Dar ce reprezintă această dobândă de politică monetară despre care se vorbește?

Rata dobânzii de politică monetară se referă la rata-țintă a dobânzii stabilite de Comitetul Federal pentru Piața Deschisă (FOMC – Federal Open Market Committee). FOMC este organul de decizie politică al Sistemului Rezervei Federale. Acesta se reunește de opt ori pe an pentru a stabili rata-țintă a fondurilor federale, pe baza condițiilor economice care pot arăta semne de inflație, de recesiune sau chiar și aspecte care pot afecta economia.

Băncile au obligația de a avea conturi nepurtătoare de dobândă la băncile Rezervei Federale pentru a se asigura că au suficiente fonduri pentru a acoperi retragerile, dar și alte obligații. Fondurile suplimentare, cele care depășesc, la final de zi, suma minimă, pot fi împrumutate altor bănci care pot fi în deficit de sold. Această sumă pe care băncile sunt obligate să o păstreze poartă denumirea de rezervă obligatorie.

Investitorii acordă o atenție deosebită ratei dobânzii de politică monetară, deoarece aceasta influențează substanțial piața bursieră și, totodată, influențează ratele pe termen scurt la împrumuturi.

Deși FOMC nu impune o anumită rată a dobânzii, Sistemul Rezervelor Federale poate ajusta oferta de bani astfel încât ratele dobânzilor să se apropie de rata-țintă. Creșterea cantității de bani din sistem poate determina scăderea ratelor dobânzilor, în timp ce diminuarea masei monetare poate face ca ratele dobânzilor să crească.

FED percepe o rată de discount în cazul în care băncile se împrumută direct de la Rezerva Federală. Pentru a încuraja băncile să împrumute unele de la celelalte, rata de discount tinde să fie mult mai mare decât rata-țintă a fondurilor federale.

Care au fost motivele majorării ratei dobânzii?

În Statele Unite, ultima perioadă a fost marcată de o scădere substanțială a ratei șomajului, iar dezechilibrele dintre cerere și ofertă generate de pandemie mențin inflația la un nivel ridicat.

Invazia Rusiei în Ucraina provoacă numeroase suferințe atât umane, cât și economice, iar efectele pe care acestea le au asupra economiei din SUA sunt încă sub semnul întrebării, dar este clar că se vor resimți. Pe termen scurt, invazia și evenimentele conexe creează o presiune suplimentară asupra inflației și afectează situația economică.

Unul dintre obiectivele pe termen lung urmărite de comitet sunt atingerea unui nivel maxim de angajare a forței de muncă și un nivel al inflației de 2%. Comitetul își propune să reducă deținerile de titluri de trezorerie, de titluri de creanță, dar și de titluri garantate cu ipoteci ale agențiilor, toate acestea în cadrul unei ședințe viitoare.

În cadrul conferinței de presă care a avut loc după ședință, președintele FED, Jerome Powell a dat de înțeles că reducerea bilanțului ar putea începe în luna mai și ar putea fi echivalentul unei noi creșteri a ratei dobânzii în acest an.

Dobânda monetară în România

După ce inflația a ajuns la o valoare-record de 8% la finalul anului 2021, Banca Națională a României a majorat dobânda-cheie, ajungând astfel la 2,5%. Odată cu declanșarea războiului din Ucraina prețurile carburanților cresc tot mai tare, acestea contribuind la creșterea inflației deja pe o pantă ascendentă. Unii economiști sunt de părere că, pentru a scădea inflația, BNR trebuie să-și revizuiască politicile monetare.

Andreea Orosfoian


Care sunt miliardarii români din 2021?

Anul recent încheiat marchează mărirea familiei de miliardari români, deoarece în 2021 România a avut 18 miliardari, cu o avere netă cumulată de 66 miliarde lei, respectiv cu peste 30 de miliarde de lei mai mult decât în 2021. În continuare vom vedea un top al celor mai bogați 10 români.

Pe locul I în topul celor mai bogați români, clasament realizat de Forbes România, se află Daniel Dines, co-fondatorul UiPath, cu o avere netă de 22,2 mld. lei. Acesta, alături de Marius Tîrcă, a pus bazele companiei în București, iar primul client a venit în 2014. Despre acest moment Daniel Dines a declarat, în cadrul unei emisiuni, că „A fost noroc, un moment excepțional pentru noi”. După 16 ani de la lansarea start-upului, în aprilie 2021, UiPath s-a listat pe cea mai mare piață de capital din lume, New York Stock Exchange sub simbolul bursier PATH.

Daniel Dines: „Am descoperit că există și investitori sofisticați, care vor să ducă un business înainte și caută antreprenori care pot face asta.”

Cel de-al doilea loc este ocupat de frații Dragoș și Andrei Pavăl, fondatorii Dedeman. În anul 2020, compania Dedeman a înregistrat un profit-record de 1,4 miliarde lei și o cifră de afaceri de 9 miliarde lei. În anul 2021, frații Pavăl au raportat o avere netă de 8,9 miliarde lei.

Pe locul 3 în topul realizat de Forbes este Ion Țiriac, care are o avere de 7,2 miliarde lei. Nu este o surpriză pentru nimeni, deoarece omul de afaceri este implicat în multiple domenii economice, precum investițiile, sportul, auto, imobiliarele etc.

Ion Stoica și Matei Zaharia sunt ocupanții locului 4, aceștia având o avere netă cumulată de 4,5 miliarde lei. Cei doi români sunt co-fondatorii Databricks, compania americană de software pentru întreprinderi care, în anul 2021, a avut venituri de 425 mil. dolari.

Pe locul 5 se află Anastasia Soare, fondatoarea Anastasia Beverly Hills, cu o avere de 2,5 miliarde de lei. Românca a înființat compania de produse cosmetice în anul 1997, iar în prezent are o avere netă estimată la 93 milioane dolari.

Revenind la afaceri autohtone, locul 6 este ocupat de Ștefan Vuza, fondatorul Chimcomplex. Acesta are o avere netă de 2,4 miliarde de lei. Recent, compania a trecut de pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, însuși fondatorul numind-o „un uriaș care încă doarme”.

Zoltan Teszari, cel care în 1994 a pus bazele DIGI Communications, are o avere netă de 2,1 miliarde lei. Compania operează în România, Ungaria, Italia și Spania, iar în anul 2017 s-a listat la Bursa de Valori București.

În anul 2001, în București, erau puse bazele Bitdefender, companie producătoare de soluții de securitate cibernetică. În prezent, soții Florin și Măriuca Talpeș au o avere de 2 miliarde de lei, iar compania are birouri în Europa, America de Nord, Australia și Asia. În luna decembrie a anului 2021, numele și logoul companiei au putut fi văzute la avanpremiera filmului Matrix. Compania nu este listată pe nicio piață de capital, însă fondatorii au spus în nenumărate rânduri, că acesta este un obiectiv important din viitorul companiei.

Ne apropiem de finalul topului, însă nu înainte de a menționa două nume importante din lumea imobiliarelor. Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, fondatorii One United Properties, ocupă cel de-al nouălea loc, cu o avere netă cumulată de 1,8 miliarde de lei. Cei doi au adus compania pe culmile succesului și nu plănuiesc să se oprească aici. One United Properties a fost înființată în 2007, iar în 2021 s-a listat la BVB sub simbolul ONE.

Ultimul, dar nu cel din urmă miliardar român din 2021, este Iulian Stanciu, Președinte Executiv al eMAG. Acesta a renunțat la funcția de CEO al companiei în martie 2021, însă a rămas în continuare implicat în strategia de dezvoltare alături de Tudor Manea, actualul CEO.

Așadar, în 2021 au fost cu 7 miliardari mai mult decât în 2020, iar Daniel Dines a ocupat locul I pentru al treilea an consecutiv. Putem observa că majoritatea companiilor menționate mai sus fie sunt listate la bursă, fie au în plan acest pas în viitor. De asemenea, miliardarii amintiți sunt investitori activi în piața de capital.

 

Tu ce mai aștepți?! Poți investi acum, simplu și rapid, cu ajutorul Goldring. Deschide-ți un cont de tranzacționare aici și poți investi atât intern, la BVB, cât și la bursele din afara României, în companii precum UiPath (NYSE: PATH).

Nu uita să te abonezi la Newsletterul Goldring, pentru a fi la curent cu tot ce mișcă în piața de capital!


Ce se întâmplă cu economia în urma invaziei din Ucraina?

În urma invaziei Rusiei în Ucraina, au fost adoptate și continuă să fie luate o serie de măsuri de către Europa, Statele Unite și nu numai, în încercarea de a înceta agresiunile din Ucraina și pentru a evita declanșarea unui război la o scară mai largă, iar modul în care Rusia reacționează la toate aceste sancțiuni va afecta economia globală, însă rămâne de văzut cum. Analiștii economici au păreri împărțite, însă numai timpul și evoluția conflictului vor arăta care dintre ei are dreptate.

Este adevărat că tensiunile dintre Rusia și Ucraina au loc de câțiva ani, însă atacurile Rusiei asupra poporului ucrainean începute în data de 24 februarie aduc instabilitate pe piețele de capital, iar bursa de la Moscova este închisă din data de 25 februarie pe perioadă nedeterminată.

Istoria acestui gen de conflicte arată că dezechilibrele economice sunt temporare și nu au efecte de lungă durată asupra investitorilor, iar economia Rusiei, cu toate că are o mărime considerabilă, nu este suficient de puternică pentru a afecta piețele globale, mai ales datorită sancțiunilor impuse de Statele Unite și de Europa, consideră unii specialiști.

David Bridges, analist de risc politic, este de părere că „Acesta este începutul unui nou război rece. Conflictul ar putea lua o varietate de forme și este puțin probabil să fie rezolvat curând. De asemenea, în timp, va deveni mai dificil de obținut informații despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, ceea ce va spori incertitudinea”.

Una dintre sancțiunile drastice impuse asupra Rusiei este deconectarea ei de la sistemul internațional de mesagerie financiară SWIFT, ceea ce are consecințe negative pentru partenerii comerciali principali ai Rusiei, inclusiv pentru țările europene, care, astfel, au dificultăți în plata importurilor de petrol și gaze rusești de care depind. Rusia a decis să sisteze exportul de gaze naturale către Europa, însă, având în vedere că este dependentă de piața europeană – neputând să vândă gaze naturale decât acolo unde există infrastructura necesară – acest blocaj nu poate să aibă o durată prea mare.

În anul 2019, din importurile europene de gaze naturale, 41,1% proveneau din Rusia. În timp ce unii specialiști nu consideră întreruperea exporturilor de gaze rusești către Europa un inconvenient, alții sunt de părere că va fi destul de dificil pentru țările europene să treacă prin următoarea iarnă, mai ales pentru o țară cum este Germania, care nu dispune de o sursă alternativă de energie pentru a înlocui gazele naturale rusești. Conform unei statistici publicate de FSEGA, facultate din cadrul UBB Cluj, în 2019, importul de gaze naturale rusești nu depășea 10% în România, 79% din gazele naturale utilizate fiind producție internă.

Rusia Ucraina

Dacă Europa nu va mai primi gaze din partea Rusiei, va trebui să găsească o alternativă, alte surse de energie, iar acestea vor fi petrolul și cărbunele. Întreruperea exportului de gaze din Rusia va face ca prețul petrolului, al alimentelor și al energiei, să crească în continuare și mai tare, fiind, astfel, foarte important ca Europa să găsească o sursă suplimentară de petrol. Așadar, unul dintre efectele economice ale conflictului din Ucraina este creșterea volatilității pieței pe termen scurt.

Pe lângă destabilizarea ramurilor economice de către pandemie, efectele războiului vor încetini revenirea piețelor globale, fiind afectate transporturile maritime și feroviare, importul de materie primă, dar și producția globală de ulei de floarea soarelui, care în proporție de aproximativ 50% este de origine ucraineană.

Cu fiecare zi de război care trece, este tot mai clar că sectorul alimentar și cel agricol sunt profund afectate. Rusia și Ucraina sunt responsabile pentru aproximativ 30% din producția globală de grâu, 19% din producția de porumb și 80% producția de ulei de floarea soarelui. Cele două sunt foarte importante în producția globală de cereale și semințe oleaginoase și sunt, totodată, mari piețe de consum pentru produsele alimentare. Companiile alimentare care își desfășoară activitatea în Ucraina sunt influențate negativ și determină și alte companii din întregul lanțul alimentar să resimtă efectele războiului.

Sectorul auto va fi și el puternic afectat de acest război, ținând cont de creșterea prețului petrolului, de criza semiconductorilor, a cipurilor și a altor metale rare, care este posibil să se adauge la problemele industriei, în plus, în Ucraina se află multe companii producătoare de componente auto, a căror producție poate fi încetinită.

Unii specialiști cred că sancțiunile impuse asupra Rusiei vor provoca multe pagube, însă nu vor duce la colapsul economiei rusești. Economia SUA fiind relativ izolată de acest conflict, pentru investitorii individuali și consumatorii din Statele Unite, efectele vor lua cel mai probabil forma unor presiuni inflaționiste suplimentare din cauza creșterii prețurilor la energie.

 

Andreea Orosfoian


Economiile. Ce sunt și cum poți începe să investești?

Ce sunt economiile?

Economiile sunt banii care îți rămân după ce ți-ai plătit toate cheltuielile și obligațiile, pe o anumită perioadă de timp. Ai mai multe posibilități prin care să-ți păstrezi acești bani economisiți. Printre variante amintim faptul că îi poți păstra în numerar sau îi poți depune la bancă, aceasta oferindu-ți mai multe opțiuni: conturi de economii, depozite la termen și conturi pentru copii. Conturile de economii sunt cunoscute ca fiind lipsite de riscuri, dar oferă și rate de rentabilitate foarte mici. Pe de altă parte, investiția este o metodă care vine cu riscurile sale, dar care oferă și recompense pe măsură, însă toate la timpul lor.

Este important să economisești indiferent de sumă, consecvența fiind cheia economisirii. De obicei, oamenii economisesc bani pentru zile negre, pentru vacanțe, pentru diferite obiective de viață – cum ar fi o mașină sau o casă, pentru educația unui copil, pentru pensionare, pentru investiții și așa mai departe. Așadar, setează-ți un obiectiv și nu te opri din economisit până nu-l îndeplinești. Un fapt important de menționat este că ar fi ideal să investești după ce ai un fond de rezerve. Unii specialiști în domeniul investițiilor sunt de părere că trebuie să ai puse deoparte aproximativ 6 salarii pentru ca acestea să reprezinte un fond de rezerve solid.

La început poate părea dificil, mai ales dacă ai un salariu minim pe economie de 2.550 lei brut, însă poți începe cu punerea pe hârtie a cheltuielilor lunare, așa vei vedea clar pe ce merg banii. Când primești salariul, pune deoparte 10-20% din acesta, poate părea puțin, însă, în timp, aceștia se adună. Analiștii financiari merg pe principiul 50-30-20, adică sunt de părere că 50% din salariu ar trebui să meargă pe cheltuieli casnice, 30% pe dorințele tale, iar 20% ar trebui să economisești și să investești. Noi preferăm distribuția 60-20-10-10, adică 60% din venituri să meargă spre cheltuieli de bază ce îți asigură existența, 20% din venituri să meargă spre dezvoltarea personală, 10% spre distracții și, foarte important, 10% spre donații. Cei 20% alocați dezvoltării personale înseamnă economii, investiții financiare și investiții în propria persoană sub forma de cărți, cursuri, webinarii și orice alte materiale sau evenimente care vor ajuta să te dezvolți ca persoană, să înveți mereu lucruri noi și să înțelegi mai bine lumea din jurul tău. Bugetul tău se va ajusta odată cu creșterea veniturilor, astfel încât vei aloca mai mult spre dezvoltare, donații și distracții.

economiile

De la economii la investiții

Economiile reprezintă primul pas către investiții. În primul rând, trebuie să economisești bani pentru a putea investi. Investiția înseamnă achiziționarea de acțiuni, obligațiuni, fonduri de investiții sau alte instrumente financiare. Investițiile sunt o metodă prin care îți poți crește veniturile, lăsând banii să muncească pentru tine.

Poți economisi bani în diferite moduri. În primul rând, poți economisi bani în contul tău bancar curent, dar asta nu îți va aduce nicio dobândă. De asemenea, poți economisi într-un cont de economii. Un cont de economii reprezintă un cont de depozit care generează o dobândă. Contul poate fi deținut la bancă sau la orice altă instituție financiară și poate fi o soluție bună pentru nevoi pe termen scurt. Acestea îți oferă o dobândă modestă și reprezintă o soluție sigură, chiar dacă este posibil să fii limitat la numărul de retrageri. Ultima metodă, și cea mai puțin recomandată, este să îți păstrezi economiile în numerar, dar nu este cea mai sigură opțiune.

Faptul că aceste conturi de economii sunt ușor de accesat și plătesc dobânzi, chiar dacă sunt mici, le face o opțiune sigură pentru a economisi bani pentru achiziții viitoare. Numărul de retrageri poate fi limitat, însă suma de bani care poate fi retrasă este, de obicei, nelimitată. Un lucru care merită menționat, însă, este faptul că dobânda pe care o primești din contul de economii este un venit impozabil.

Cum pot economisi? Câteva sfaturi simple

  • Când mergi la cumpărături, fă-ți o listă. Acest lucru te va ajuta să te concentrezi și să cumperi doar lucrurile necesare.
  • Urmărește reducerile! Atunci când îți propui să cumperi gadgeturi, fă o verificare în prealabil pentru a găsi orice reducere care ar putea fi în desfășurare. Făcând acest lucru, poți economisi niște bani frumoși.
  • Cumpără o singură dată. De exemplu, în loc să cumperi mai multe sticle mici de apă în fiecare zi, cumpără sticle mari și reumpleți-o pe cea mică. Să nu mai spunem că, folosind mai puțin plastic, protejezi mediul înconjurător.
  • Gătește și fă-ți cafeaua acasă, în loc să îți comanzi prânzul sau cafeaua în fiecare zi.
  • În loc să iei taxiul sau să mergi cu mașina în fiecare zi, folosește transportul public sau mergi pe jos la școală sau la serviciu.
  • Dacă nu vrei să iei autobuzul sau să mergi pe jos, ia mașina, dar grupează-te cu colegii și puneți toți bani pentru benzină.
  • Încearcă să mergi în natură în loc de restaurante. În acest fel, nu numai că vei economisi bani, dar te vei simți bine și îți vei îmbunătăți starea fizică.
  • Cumpără cărți, electrocasnice, mobilă sau chiar haine la mâna a doua. De asemenea, poți împrumuta lucruri și poți opri cumpărăturile impulsive.
  • Renunță la orice viciu pe care îl ai, cum ar fi fumatul.

Începe să investești acum!

Procesul prin care îți deschizi un cont de investiții la Goldring este unul foarte simplu și durează doar 5 minute. În plus, îți oferim un discount de 30% din comisionul standard de tranzacționare, pentru piața internă BVB. Reducerea se acordă pe o perioadă de 12 luni calendaristice, perioadă care începe din luna următoare validării contului de tranzacționare. Mai multe despre comisioanele noastre poți afla de aici.

Îți poți deschide un cont de tranzacționare, simplu și rapid și poți investi atât la BVB, cât și pe marile piețe de capital ale lumii.