Efectele războiului din Ucraina asupra piețelor

 

Acțiunile Bursei de Valori București (BVB) sunt singurele din componența indicilor BET și BET-AeRO care au reușit, de la izbucnirea războiului în Ucraina până la data redactării analizei, să depășească prețul maxim al anului, atins în luna ianuarie, în timp ce volatilitatea din piață se traduce și în volume de tranzacționare mai ridicate. În același timp, companiile din componența indicelui BET au arătat o rezistență asupra șocurilor din piață, în contrast cu cele de pe piața AeRO, fiind companii mai mature, mai bine capitalizate și cu o lichiditate ridicată. La aceste șocuri din piață se adaugă și contextul economic care favorizează companiile care activează în sectoare precum cel de energie (sector care istoric s-a dovedit a performa bine în perioade de inflație ridicată) sau bancar (ca urmare a creșterii ratelor dobânzii), sectoare cu o pondere semnificativă în componența indicelui BET. Companiile mai puțin afectate sunt societăți care activează în astfel de sectoare (la care se adaugă și sectorul imobiliar, imobilele fiind o variantă de investiții având ca scop protejarea numerarului disponibil de inflație) și care au publicat rezultate financiare, în medie, peste așteptări pentru anul 2021. Este de menționat că BRD a avut deja data ex-dividend pe data de 11 martie, iar o scădere față de maxime ajustată cu valoarea dividendului ar fi de 5,7%, comparativ cu cea prezentată în graficul din document.

 

Efectele războiului din Ucraina asupra piețelor

Descarcă Gratuit

Trimite linkul de descărcare la:

Sunt de acord cu politica de procesare a datelor și abonarea la Newsletterul Goldring. Vă puteți dezabona oricând.


Bursa în 2022. La ce ne așteptăm?

Anul 2021 s-a încheiat într-o notă pozitivă. Atât bursa locală, cât și cele internaționale au înregistrat noi maxime, însă revenirea economică puternică de care am avut parte la nivel global a venit cu costuri: niveluri-record ale inflației.

Așa cum știm încă de la finalul lui 2021, anul 2022 aduce cu el majorări ale dobânzilor-cheie în majoritatea economiilor. La aceste modificări se adaugă și retragerea stimulentelor fiscale, anunțată de către Federal Reserve. Potrivit celor mai recente informații, FED intenționează să finalizeze programul de răscumpărări ale titlurilor de stat mai devreme decât plănuise inițial. Astfel, băncile centrale speră să estompeze creșterea inflației, cu ajutorul acestor instrumente de care dispun. Așadar, inflația rămâne una dintre principalele incertitudini cu care ne vom confrunta în 2022 și de care depinde evoluția piețelor globale.

Am intrat în al treilea an de pandemie, iar piețele încă se află, în mare parte, sub influența acestei probleme sanitare. Majoritatea țărilor se află din nou pe o pantă crescătoare în ceea ce privește numărul de cazuri de coronavirus, iar posibilitatea ca noi lockdownuri să fie impuse pentru a opri răspândirea virusului rămâne încă o temere a investitorilor. Până la apariția unor semne clare care ar putea arăta finalul pandemiei, evoluția acesteia va influența în continuare piețele globale.

În cazul în care tensiunile geopolitice la nivel mondial vor continua, acestea vor putea genera consecințe impredictibile asupra piețelor. Din acest motiv, primele luni ale acestui an vor fi dificile, tensiunile putând afecta atât prețul energiei, pe măsura intensificării tensiunilor ruso-ucrainiene, cât și lanțurile de aprovizionare, cu influență din regiunea Asiei.

În 2022 este posibil să avem o înclinație spre companiile cu fundamente solide și mai puțin spre cele care arată potențial de creștere, dar care nu reușesc să performeze, deocamdată, din punctul de vedere al rezultatelor financiare. De asemenea, vor fi în vizor și companiile care oferă dividende investitorilor, având în vedere că mulți vor dori să obțină randamente superioare ratei inflației, însă cu un risc asumat mai redus.

Vorbind de dividende, trecem la bursa locală, companiile românești fiind populare pentru randamentele dividendelor oferite, chiar dacă în ultimii doi ani, acestea s-au mai redus. Anul 2021 a fost cel mai bun an din istorie pentru Bursa de Valori București, atât din punctul de vedere al randamentelor aduse investitorilor, cât și al companiilor listate la bursă. Totodată, numărul investitorilor a crescut semnificativ în ultimul an, bursa devenind tot mai populară în rândul românilor.

Primele zile de tranzacționare din acest an au arătat o nehotărâre a investitorilor prezenți în piață, dar totuși cu o notă optimistă. Incertitudinile prezentate anterior vor genera volatilitate, astfel că, în acest an, e posibil să avem o evoluție mai puțin liniară a pieței. Creșterea dobânzilor va influența pozitiv sectorul bancar, care este așteptat să performeze bine din acest punct de vedere. Băncile au avut și în 2021 un an pozitiv, însă profiturile au fost obținute, în mare parte, ca urmare a reversării provizioanelor constituite în 2020.

Anul 2022 va fi, probabil, unul de tranziție spre noi repere economice și sociale. Având în vedere evoluția de anul trecut, e posibil să avem parte de o oarecare consolidare a pieței în acest an. Chiar și așa, alegând companiile potrivite, care înregistrează creșteri ale rezultatelor financiare, se vor putea obține randamente semnificative și în acest an. Cel mai important lucru este ca investitorii să rămână informați și să ia deciziile de investiție în cunoștință de cauză și, de asemenea, în cazul unor corecții apărute în piață, să găsească oportunitățile și să nu acționeze sub influența panicii.

Pentru a te informa înainte să investești sau în timp ce o faci, îți pregătim mereu articole de educație financiară, în secțiunea de noutăți a blogului Goldring.

Poți începe să investești acum, simplu și rapid, 100% on-line.

 

Antonio Oroian