Ordin-limită

Ordinul-limită  reprezintă  ordinul de a cumpăra sau de a vinde un instrument financiar la limita de preț specificată, sau mai avantajos, și într-o cantitate precizată.


Opțiune binară

Opțiunea binară este un instrument financiar derivat, indiferent dacă este sau nu tranzacționat pe un loc de tranzacționare, care îndeplinește următoarele condiții:

  • plata unei sume fixe de bani depinde de faptul dacă unul sau mai multe evenimente specificate în raport cu prețul, nivelul sau valoarea activului-suport au loc la sau înainte de data de expirare a instrumentului financiar derivat;
  • trebuie decontat în fonduri bănești sau poate fi decontat în fonduri bănești la cererea uneia dintre părți, altfel decât în caz de încălcare a obligațiilor sau de alt incident care conduce la reziliere.

Obligațiunile

Obligațiunile sunt împrumuturi ale investitorilor către emitenți. Investitorii, în acest caz, se numesc creditori, iar emitenții se numesc debitori. Obligațiunile se emit, în cazul companiilor, când acestea au nevoie de resurse pentru a se dezvolta, pentru diverse programe sociale sau pentru infrastructură, iar în cazul guvernului, când are nevoie de resurse pentru acoperirea unor deficite bugetare. Un emitent poate împrumuta atâta timp cât există cerere pentru obligațiunile sale.


Legături strânse

Legăturile strânse apar în situația în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin:

  • participare, care înseamnă deținerea în mod direct sau indirect a 20% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul social al unei societăți comerciale;
  • control, care înseamnă relația dintre societatea-mamă și o filială sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o societate comercială;
  • orice filială a unei filiale va fi considerată o filială a societății-mamă, care este în fapt entitatea care controlează aceste filiale;
  • se consideră legătură strânsă și situația în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una și aceeași persoană printr-o relație de control.

Loc de tranzacționare

Locul de tranzacționare este o piață reglementată, un sistem multilateral de tranzacționare sau un sistem organizat de tranzacționare.


Întreprinderi mici și mijlocii

Întreprinderile mici și mijlocii sunt societățile a căror capitalizare bursieră, pe baza cotațiilor de sfârșit de an din ultimii 3 ani calendaristici, a fost mai mică decât echivalentul în lei a 200.000.000 EUR. Cursul de schimb avut în vedere la stabilirea echivalentului în lei al sumei de 200.000.000 EUR este cel valabil pentru data de 31 decembrie a fiecărui an din ultimii 3 ani calendaristici.


Intermediari financiari

Intermediarii financiari fac posibilă colaborarea între emitenți și investitori. Aceștia sunt societăți de servicii de investiții financiare. Exemple de intermediari: brokeri, dealeri de investiții, traderi de investiții.


Instrumente financiare

  • Valori mobiliare;
  • Instrumente ale pieței monetare;
  • Unități ale organismelor de plasament colectiv;
  • Contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward pe rate și orice alte contracte derivate referitoare la titluri de valoare, valute, rate ale dobânzii sau ale rentabilității, certificate de emisii sau alte instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari care pot fi decontate prin livrare fizică sau în fonduri bănești;
  • Contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward și orice alte contracte derivate referitoare la mărfuri care trebuie decontate în fonduri bănești sau pot fi decontate în fonduri bănești la cererea uneia dintre părți, altfel decât în caz de încălcare a obligațiilor sau de alt incident care conduce la reziliere;
  • Contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward și orice alt contract derivat referitor la mărfuri care poate fi decontat prin livrare fizică, cu condiția să fie tranzacționat pe o piață reglementată, pe un SMT sau un SOT, cu excepția produselor energetice angro tranzacționate pe un SOT care trebuie decontate prin livrare fizică;
  • Contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward și orice alte contracte derivate referitoare la mărfuri care pot fi decontate prin livrare fizică, care nu au fost prevăzute în alt mod la punctul 6 din prezenta secțiune și neavând scopuri comerciale, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate;
  • Instrumentele derivate care servesc la transferul riscului de credit;
  • Contractele financiare pentru diferențe;
  • Contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward pe rate și orice alte contracte derivate referitoare la variabile climatice, la taxe de navlu sau la rate ale inflației sau alte statistici economice oficiale care trebuie decontate în fonduri bănești sau pot fi decontate în fonduri bănești la cererea uneia dintre părți, altfel decât în caz de încălcare a obligațiilor sau de alt incident care conduce la reziliere, precum și orice alte contracte derivate privind active, drepturi, obligații, indici și indicatori care nu au fost prevăzute în alt mod în prezenta secțiune, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate ținând seama dacă, în special, sunt tranzacționate pe o piață reglementată, un SOT sau un SMT;
  • Certificatele de emisii care constau în orice unități recunoscute ca fiind conforme cu cerințele Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Instrumente financiare derivate:

  • opțiuni, contracte futures, swapuri, contracte forward pe rate și orice alte contracte derivate în legătură cu valori mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilității, certificate de emisii ori alte instrumente derivate, indici financiari sau indicatori financiari, care pot fi decontate fizic ori în fonduri bănești;
  • opțiuni, contracte futures, swapuri, contracte forward și orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care trebuie decontate în fonduri bănești sau pot fi decontate în fonduri bănești la cererea uneia dintre părți, altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere;
  • opțiuni, contracte futures, swapuri și alte contracte derivate în legătură cu mărfuri care pot fi decontate fizic, cu condiția să fie tranzacționate pe o piață reglementată, în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare sau a unui sistem organizat de tranzacționare, cu excepția produselor energetice angro tranzacționate pe un sistem organizat de tranzacționare care trebuie decontate fizic;
  • opțiuni, contracte futures, swapuri, contracte forward și orice alte contracte derivate în legătură cu mărfuri, care pot fi decontate fizic, neincluse în categoria celor prevăzute la pct. 6 și neavând scopuri comerciale, care au caracteristicile altor instrumente financiare derivate;
  • instrumente derivate pentru transferul riscului de credit;
  • contracte financiare pentru diferențe;
  • opțiuni, contracte futures, swapuri, contracte forward pe rate și orice alte contracte derivate în legătură cu variabile climatice, navlu sau rate ale inflației ori alți indicatori economici oficiali, care trebuie decontate în fonduri bănești sau pot fi astfel decontate la cererea uneia dintre părți, altfel decât în caz de neplată sau de alt incident care conduce la reziliere, precum și orice alte contracte derivate în legătură cu active, drepturi, obligații, indici sau indicatori, neincluse în prezenta definiție, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ținându-se seama, printre altele, dacă sunt tranzacționate pe o piață reglementată, pe un sistem organizat de tranzacționare sau pe un sistem multilateral de tranzacționare;
  • certificatele de emisii astfel cum sunt definite la pct. 5.

Instrumentele pieței monetare

Instrumente ale pieței monetare reprezintă categoriile de instrumente tranzacționate în mod obișnuit pe piața monetară, precum certificatele de trezorerie, certificatele de depozit și efectele de comerț, cu excepția instrumentelor de plată.


Informații esențiale

Informațiile esențiale sunt informații fundamentale și structurate în mod corespunzător care trebuie furnizate investitorilor pentru a le permite să înțeleagă natura și riscurile aferente emitentului, garantului și valorilor mobiliare care le sunt oferite sau care sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și, fără a aduce atingere prevederilor art. 17 alin. (4) lit. b), să decidă care sunt ofertele de valori mobiliare pe care să le ia în considerare. Cu privire la ofertă și la valorile mobiliare în cauză, informațiile esențiale includ următoarele elemente:

  • scurtă descriere a riscurilor asociate emitentului și eventualilor garanți și a principalelor caracteristici ale acestora, inclusiv activele, pasivele și situația financiară;
  • descriere succintă a riscurilor asociate și a caracteristicilor esențiale ale investiției în valorile mobiliare în cauză, inclusiv orice drepturi aferente acestor valori mobiliare;
  • condițiile generale ale ofertei, inclusiv cheltuielile estimate percepute investitorului de emitent sau de ofertant;
  • detalii privind admiterea la tranzacționare;
  • motive ale ofertei și destinația prevăzută a veniturilor rezultate în urma ofertei.

Informație reglementată

Informație reglementată reprezintă orice informație pe care emitentul sau orice altă persoană care a solicitat, fără consimțământul acestuia, admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare pe o piață reglementată, este obligat/obligată să o comunice în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale reglementărilor emise de ASF în aplicarea acesteia.


Inflația

Inflația reprezintă creșterea generalizată a prețurilor bunurilor și serviciilor și scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale. Creșterea este măsurată prin rata inflației, care exprimă procentul cu care prețurile au crescut sau au scăzut într-un interval anume de timp. Creșterea inflației afectează în special consumatorii, ei fiind nevoiți ca pentru aceleași servicii și produse să plătească mai mult.