Venituri Viitoare în ArenaXT

În cadrul platformei ArenaXT și al aplicației mobile Goldring au fost introduse noutăți, iar în cele ce urmează le vom detalia, pentru ca tu să fii la curent cu toate modificările menite să-ți îmbunătățească experiența de tranzacționare.

În secțiunea Portofoliu a fost introdus câmpul Venituri Viitoare care însumează toate veniturile viitoare pe care un cont este îndreptățit să le primească. Veniturile viitoare pot fi dividende ce urmează a fi acordate, acțiuni acordate gratuit sau drepturi de subscriere.

Evenimentele corporative vor fi evidențiate și detaliat, la nivel de tip, simbol, disponibil și sumă în Sumarul Disponibilităților Bănești (accesibil prin click pe valoarea totală a portofoliului), secțiunea Venituri Viitoare. Aici vor fi evidențiate și majorări de capital social cu aport în numerar.

Un venit viitor va fi afișat dacă data raportului (Portofoliu) este între Ex-Date și Data plății, iar pe contul pentru care se face raportul existau poziții în Data înregistrării. Dacă data raportului este între Ex-Date și Data înregistrării, atunci disponibilul (numărul de poziții) va fi calculat adunând pozițiile din Close balance din data raportului, la care se adaugă soldul tranzacțiilor cu decontare în Data înregistrării.

Evaluarea pentru Acțiuni Gratuite și Majorare capital social se va face la prețul de piață curent, dacă raportul este pentru ziua curentă, iar dacă este pentru o dată anterioară, se va face la prețul de închidere din ziua respectivă, dacă se respectă condiția de eligibilitate de mai sus. De asemenea, majorarea de capital cu aport în numerar nu va fi afișată dacă prețul de piață este mai mic decât prețul de subscriere.

 

Modalități de calcul și afișare în portofoliu:

Dividende: N * Valoare Dividend

Acțiuni Gratuite: N * F * Preț de piață

Majorare Capital Social: N * F * (Preț de piață – Preț de subscriere)

Subscriere: N * F * Preț subscriere

 

Legendă:

N = numărul de acțiuni din data de înregistrare

F = factor de actualizare

N = numărul de instrumente blocate

 

Factorul este calculat ca raport între numărul de acțiuni nou emise împărțit la numărul de acțiuni înainte de eveniment. Spre exemplu, în cazul unei acordări de acțiuni gratuite de tip 1:1, factorul introdus va fi 1.

Dacă mai ai nelămuriri, nu uita că îți oferim suport pentru ca tu să faci tranzacții reușite. Contactează-ne pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0265 269 195.