Anul 2023 aduce schimbări majore privind modul de impozitare a veniturilor din câștigurile de pe piața de capital[1]. Prezentăm în continuare un sumar al modificărilor considerate a avea un impact semnificativ pentru tranzacțiile investitorilor pe bursă:
- Revenirea la sistemul de reținere la sursă a impozitului pe câștigurile bursiere, respectiv aplicarea unei cote de 1% asupra veniturilor obținute din vânzarea instrumentelor financiare deținute de peste un an, în timp ce pentru veniturile obținute din vânzarea deținerilor mai mici de un an, cota va fi de 3%. Modificările fiscale menționate se aplică doar intermediarilor cu sediul permanent în România. Astfel, pentru câștigurile obținute pe piețele externe printr-un intermediar autorizat în alt stat, baza impozabilă rămâne neschimbată.
- Modificarea bazei de calcul pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Comparativ cu anul 2022, când legiuitorul avea în vedere un singur prag CASS (12 salarii minime brute pe țară), începând cu anul 2023, cota de impozitare de 10% se va aplica asupra bazei impozabile, reprezentând:
- Pragul de 18.000 lei, echivalentul a 6 salarii minime brute pe țară, în cazul în care valoarea veniturilor realizate este cuprinsă între 6 și 12 salarii minime brute pe țară;
- Pragul de 36.000 lei, echivalentul a 12 salarii minime brute pe țară, în cazul în care valoarea veniturilor realizate este cuprinsă între 12 și 24 salarii minime brute pe țară;
- Pragul de 72.000 lei, echivalentul a 24 salarii minime brute pe țară, în cazul în care valoarea veniturilor realizate este de peste 24 salarii minime brute pe țară.
- Depunerea declarației unice va fi obligatorie doar în situația depășirii plafonului minim CASS, respectiv 18.000 lei.
- Creșterea cotei de impozitare a veniturilor din dividende de la 5% la 8%.
- Pierderile marcate de investiții nu se mai deduc din câștiguri. Așadar, cei care până la data de 31 decembrie 2022 au înregistrat pierderi reportate, nu le vor mai putea deduce .
- Certificatul de rezidență fiscală. De la 1 ianuarie 2023 rezidenții din alt stat decât România, stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, au posibilitatea de a opta între a plăti în România impozitele aplicabile sau de a furniza intermediarului un certificat de rezidență fiscală valabil (anterior efectuării tranzacției) caz în care impozitarea privind veniturile obținute din investiții se va aplica în statul de rezidență fiscală a clientului. Concret, începând cu anul 2023, intermediarul va avea posibilitatea de a solicita de la ANAF un NIF pentru investitorii nerezidenți fără a mai fi nevoie de demersuri suplimentare efectuate de client în acest sens.
Impactul modificărilor legislative asupra câștigurilor realizabile din investițiile bursiere
Noile modificări ale regimului fiscal au un impact diferit asupra veniturilor investitorilor, în funcție de strategia abordată, respectiv strategia activă și cea pasivă.
- Investitorul activ este orientat spre realizarea de speculații cu instrumente financiare pe termen scurt, mizând pe câștigurile provenite din fluctuațiile prețurilor din piața de capital. Acesta folosește analize fundamentale, tehnice și noutăți în vederea implementării unei strategii de investiții la nivel micro și macro economic.
Scenarii de calcul pe baza datelor colectate în anul 2022:
- Număr emitenți în portofoliu: 27;
- Număr tranzacții: 1066;
- Câștig brut: 285.027 lei;
- Pierdere: 225.556 lei;
- Câștig net: 59.471 lei.
- Investitorul pasiv are un profil de risc conservator, non-speculativ, fiind orientat, mai degrabă, în coordonatele unui orizont investițional mai mare de un an, bazat pe analizele fundamentale ale companiilor.
Scenarii de calcul pe baza datelor colectate în anul 2022:
- Număr emitenți în portofoliu: 1;
- Număr tranzacții: 48;
- Câștig brut: 827.969 lei;
- Pierdere: 463 lei;
- Câștig net: 827.506 lei.
Reguli de impozitare la nivel internațional
Analizând regimul de impozitare aplicat la nivelul statelor, altele decât România, este de remarcat faptul că în țări precum Olanda, Bulgaria și Marea Britanie, statul încurajează investițiile pe piața de capital prin aplicarea unor cote de impozitare reduse sau chiar prin eliminarea acestui tip de impozit.
[1] Legea nr. 142/2022 privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Mădălina Roman, Ștefan Nicola