MedLife se extinde peste Graniţe

MedLife (simbol bursier M), cel mai mare jucător de pe piaţa de servicii medicale private din România, se află în discuţii avansate pentru achiziţia unei companii din domeniul medical din Ungaria.

Conform preşedintelui executiv al societăţii, Mihai Marcu, investiţia se va ridica la suma de circa 5 milioane de euro, reprezentand aproximativ 5% din Cifra de Afaceri înregistrată de companie pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2018.

Tranzacţia ar însemna prima mutare în afara României a unei companii româneşti din sectorul medical privat.

MedLife, parte din structura indicelui principal BET, are o capitalizare de 584 mil. lei. De la începutul anului acţiunile s-au diminuat cu 3,29% respectând dinamica indicelui principal, care s-a diminuat cu 3,71%. MedLife a raportat pentru primele nouă luni din 2018, cele mai recente date publice, afaceri de 579 mil. lei la nivel de grup, plus 26% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, şi un profit de 12,7 mil. lei în aceeaşi perioadă, în creştere cu 33%.


Indicele ROBOR-cel mai inalt nivel din ultima luna

Potrivit datelor furnizate de către BNR, miercuri, 23.01.2019, indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună.

De asemenea, s-au inregistrat cresteri atat la nivelul indicelul ROBOR la 6 luni, utilizat în cadrul calculării dobânzilor la creditele ipotecare în lei, cât şi la nivelul indicelui ROBOR la 9 luni, care reprezintă dobânzile la creditele în lei atrase de căttre băncile comerciale de la alte bănci comerciale, ajungând la valoarea de 3,31% respectiv la 3,41%.


Ce acţiuni româneşti au în portofolii giganţii finanţelor

Cele mai mari nume din domeniul fondurilor de investiţii reunesc expuneri la Bucureşti de doar 90 milioane de dolari. Cei patru administratori au active cât de 50 de ori producţia într-un an a economiei româneşti.

BlackRock, Fidelity, Fran­klin Templeton şi Morgan Stanley, printre cei mai mari admi­nistratori de investiţii la nivel mondial, au doar patru acţiuni româneşti în portofolii, respectiv Banca Transilvania, BRD, Petrom şi Romgaz, investiţii cumulate de circa 90 milioane de dolari, potrivit datelor agregate de ZF din cele mai recente rapoarte ale administratorilor.


Retrospectiva anului 2018 pe piaţa de capital

ZF continuă retrospectiva pieţei de capital în 2018 cu martie, lună marcată în principal de propunerile de dividende ale companiilor de la Bucureşti, dar şi de stabilirea principalilor parametri financiari pentru anul curs, prin publicarea bugetului de venituri şi cheltuieli.

BVB, campioana Europei

Ziarul Financiar publică încă din primele zile ale lunii martie faptul că Bursa de Valori Bucureşti a avut cel mai ridicat ritm de creştere în primele două luni din 2018 şi a fost singura pe plus în februarie.