Astăzi, 11 iunie, s-a desfășurat plasamentul privat demarat de ADISS prin Goldring. În cadrul ofertei au fost emise 4.240.000 acțiuni, acestea având o valoare totală de 6.360.000 lei, prețul ofertei fiind de 1,5 lei/acțiune. Valoarea nominală a acțiunilor este de 0,5 lei/acțiune. Oferta a fost suprasubscrisă de 3,64 ori în mai puțin de 3 ore, coeficientul de alocare pro-rata fiind de 0,2750500003. La ofertă au participat 149 investitori de retail și 5 investitori profesionali, care vor deține 25% din capitalul social.
Cine este Adiss?
Adiss este o companie românească specializată în ingineria epurării apei. Are o vechime de peste 28 de ani, oferind clienților români soluții complete, care se adaptează nevoilor acestora.
Adiss se situează printre singurii producători români de stații compacte și de echipamente de proces, oferind soluții de proiectare, dezvoltare, de gestionare a proiectelor, de consultanță și mentenanță, sub conceptul de ,,end-to-end solutions”. Astfel, gama de produse Adiss integrează soluții complete, de la consultanță și implementare la servicii de mentenanță.
Pentru că mediul înconjurător se schimbă constant, Adiss contribuie la viitorul sustenabil al României, prin rezolvarea provocărilor în ceea ce privește apa.
Compania asigură soluții personalizate pentru:
- Tratarea reținerilor și a apei rezidențiale, industriale și municipale;
- Energie verde: recuperarea energiei termice pentru clădiri verzi, reutilizarea apei folosite;
- Potabilizarea apei de suprafață și a celei subterane;
- Tratarea apei din bazine de înot, din parcuri acvatice sau a apei termale;
- Tratarea nămolului: pretratare, îngroșare, igienizare, uscare, incinerare;
- Tratarea apei industriale utilizată în abatoare, berării, fabrici de hârtie, în industria celulozei, în industria textilă și a pielăriei, în prelucrarea deșeurilor organice, minerale sau de plastic;
- Rețele pluviale și menajere: site pentru canalizare, echipamente de control al debitului.
Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, toate localitățile din România trebuie să se alinieze la cerințele europene privind infrastructura de canalizare. Astfel, fiecare gospodărie sau fiecare unitate industrială trebuie să deverseze apa uzată într-un sistem de canalizare în anumite limite de calitate. Din rețeaua de canalizare, apa uzată trece printr-o stație de epurare care are rolul de a o curăța pentru a putea fi deversată într-un emisar, precum un râu. Adiss, lider pe piața națională de epurare a apei, este o societate care, pornind de la un nucleu de tehnologie, poate acționa pe piața apei din mai multe perspective:
- În calitate de antreprenor general, caz în care participă la licitații publice pentru lucrări ample de infrastructură și își asumă întreg procesul de implementare sau de reabilitare a stațiilor de epurare;
- În calitate de subantreprenor lucrări mecanice și electrice sau acționând ca producător și ca furnizor de echipamente pentru societățile care au câștigat lucrări majore de infrastructură;
- În calitate de furnizor de servicii post-vânzare.
Mai jos se poate observa poziția financiară a companiei din 2017 până în anul 2020.
POZIȚIA FINANCIARĂ | 2017 | 2018 | 2019 | 2020 |
Active imobilizate | 19.670.040 | 22.321.196 | 23.234.680 | 12.742.526 |
Stocuri | 23.001.849 | 24.994.189 | 28.982.468 | 30.353.109 |
Producția în curs de execuție | 7.790.961 | 11.327.287 | 13.551.144 | 16.283.305 |
Creanțe | 15.712.655 | 11.498.448 | 12.957.392 | 18.729.134 |
Casă și conturi la bănci | 845.052 | 99.045 | 730.502 | 114.566 |
Active circulante | 39.559.556 | 36.591.682 | 42.670.362 | 49.196.809 |
TOTAL ACTIV | 59.275.453 | 59.164.842 | 66.046.671 | 62.092.710 |
Datorii pe termen scurt | 31.638.568 | 28.491.397 | 34.163.188 | 40.996.238 |
Datorii pe termen lung | 905.769 | 3.955.840 | 5.042.360 | 1.930.413 |
TOTAL DATORII | 32.544.337 | 32.447.237 | 39.205.548 | 42.926.651 |
provizioane | 111.438 | – | – | – |
Venituri din avans | 202.258 | – | – | – |
Capitaluri proprii – TOTAL | 26.417.420 | 26.717.605 | 26.841.123 | 19.166.059 |
În tabelul următor se poate observa performanța financiară a companiei începând cu anul 2018, până în 2020.
PERFORMANȚA FINANCIARĂ | 2018 | 2019 | 2020 |
Cifra de afaceri netă | 21.852.968 | 21.900.494 | 40.439.375 |
Venituri de exploatare | 27.116.648 | 26.018.773 | 42.416.400 |
Cheltuieli de exploatare | 25.174.172 | 24.622.001 | 40.181.493 |
Profitul din exploatare | 1.942.476 | 3.396.772 | 2.234.907 |
Venituri financiare | 25.621 | 10.899 | 6.564 |
Cheltuieli financiare | 1.362.089 | 889.106 | 1.429.315 |
Rezultatul financiar | (1.336.468) | (878.207) | (1.422.751) |
Venituri totale | 27.142.269 | 26.029.672 | 42.422.964 |
Cheltuieli totale | 26.536.261 | 25.511.107 | 41.610.808 |
Profitul sau pierderea brut(ă) | 606.008 | 518.565 | 812.156 |
Impozitul pe profit | 268.123 | 119.802 | 154.655 |
Profitul sau pierderea net(ă) a exercițiului financiar | 337.885 | 398.763 | 657.501 |
Piața
Piața-țintă a companiei constă în: companii locale și regionale de apă, societăți din domeniul construcțiilor (companii care desfășoară activități ce implică construcția de stații de epurare sau reabilitarea acestora), producători industriali (societăți private care în activitatea lor poluează peste limitele admise apa descărcată în rețeaua de canalizare sau direct în efluent).
Analiza SWOT
Printre punctele forte ale companiei, putem aminti faptul că este lider pe piața epurării apei din România, cu o echipă specializată. De asemenea, Adiss are un parteneriat de 20 de ani cu Huber, liderul global în ceea ce privește producția de echipamente de proces pentru epurarea apei. Compania are o ofertă completă de soluții sustenabile, echipamente și servicii.
Când vine vorba de punctele slabe, Adiss are o lichiditate redusă generată de termene de încasare îndepărtate, proiectele fiind dependente de alte programe de finanțare și de bugete locale. Pe lângă asta, există riscul decalării termenelor de execuție a proiectelor aflate în diferite stadii ca urmare a tipologiei proiectelor.
Oportunitățile în ceea ce privește serviciile companiei vizează reducerea amprentei de carbon și eficientizarea energetică. Este posibilă creșterea profitabilității prin optimizarea proceselor interne, dar și valorificarea oportunităților de finanțare oferite de piața de capital.
Amenințările la care poate fi expusă compania vizează dependența de programele de finanțare ale autorităților locale, întârzierea licitațiilor publice sau insuficiența fondurilor proprii pentru asumarea proiectelor majore de infrastructură.
Ce urmează pentru Adiss?
Planul dezvoltării afacerii cuprinde următoarele obiective:
- Crearea unui business unit de proiectare și consultanță tehnologică pentru lucrări de infrastructură apă cu accentul pe noi tehnologii orientate spre îmbunătățirea calității apei și reducerea amprentei de carbon.
- Extinderea pe piața tratării apei, adiacent cu consolidarea unei poziții dominante pe piața epurării.
- Crearea unui business unit pentru vânzarea online de produse destinate îmbunătățirii calității apei.
- Continuarea procesului de digitalizare completă a activităților companiei.
Pentru atingerea acestor obiective vor fi folosite sursele de finanțare atrase de pe piața de capital. În condițiile unei piețe cu potențial ridicat de creștere datorată absorbției de fonduri europene pentru infrastructura de apă uzată, obiectiv comunitar prioritar la nivel european și național pentru următoarea decadă, Adiss este pregătit pentru a consolida o poziție dominantă pe piața apei din România.
Adiss, în calitate de emitent, urmează să facă demersurile necesare admiterii la tranzacționare a acțiunilor nou emise pe piața AeRO administrată de Bursa de Valori București.
Abonează-te la Newsletter pentru a fi la curent cu tot ce mișcă în piața de investiții!
Andreea Orosfoian