Perspective pentru investitori

Pe întreg globul, economia a fost afectată de pandemia de Coronavirus, însă procesul de vaccinare continuă. Revenirea economică se produce treptat, cu ajutorul politicilor de susținere. Cu toate acestea, se pot observa divergențe la nivelul economiilor. În timp ce în China economiile au crescut peste așteptări, în SUA acestea se îndreaptă spre maximele economice vizate. Zona europeană se apropie din urmă, pe măsură ce rata vaccinărilor crește. Pe parcursul anului trecut, dar și în prezent se pot observa creșteri ale acțiunilor, fapt care poate duce la creșterea riscurilor.

Printre factorii care au mișcat economia în primul semestru se numără: coronavirusul și vaccinurile, inflația, evoluția piețelor de capital și politicile guvernamentale. În ceea ce privește administrarea vaccinurilor, pe locuri fruntașe se află Statele Unite, Marea Britanie și Israel, în timp ce unele zone ale globului încă se confruntă cu valuri pandemice și lipse de doze, fapt pentru care se așteaptă în continuare ca investitorii să monitorizeze atent evoluția pandemiei. Din cauza dificultăților de aprovizionare care au apărut, unele prețuri ale bunurilor de consum au suferit creșteri semnificative. Totuși, economiștii se așteaptă ca pe termen scurt ratele de inflație să rămână scăzute. În privința piețelor de capital, acestea se află în zona maximelor istorice. Cu toate acestea, în Statele Unite apar îngrijorări legate de inflație și de modificările privind taxele. Pentru investitori devine din ce în ce mai importantă selecția acțiunilor și a sectoarelor. Majoritatea guvernelor naționale au susținut revenirea economică, dar politicile aplicate diferă de la un stat la altul în funcție de impactul pandemiei și stadiul de revenire în care se află fiecare. Analiștii sunt de părere că se fac pași spre reducerea politicilor de sprijin, guvernanții așteptând ca economiile să prindă suficient având pentru a-și continua creșterile.

SUA și restul lumii

Conform Bloomberg Finance și J.P. Morgan, așteptările privind creșterea economică din acest an a Statelor Unite se află într-o continuă creștere. De la începutul anului, estimările pentru creșterea economică a SUA din acest au crescut cu 2,5-3 puncte procentuale, estimările pentru economia globală s-au îmbunătățit cu doar 0,5-1 puncte procentuale, iar pentru zona euro s-au redus cu 0,5%. Optimismul în economia Statelor Unite este impulsionat de controlul democrat al președinției și a congresului care a avansat o serie de proiecte legislative de sprijin. După cele 1,9 trilioane de dolari acordate ca sprijin pentru revenirea economică din pandemie, Joe Biden a propus un pachet de 2,5 trilioane de dolari pentru investiții în infrastructură și 1,7 trilioane pentru educație și îngrijirea copiilor.

Este foarte posibil ca perspectivele revenirii economice pentru celelalte economii să se îmbunătățească și ele în următoarea perioadă. Economia chineză și-a revenit deja la nivelurile dinainte pandemiei și se așteaptă o rată de vaccinare a populației chineze de 70% până la sfârșitul anului 2021. Eforturile de vaccinare la nivel european au avut un debut lent, însă restricțiile privind deplasările încep să se relaxeze. Pfizer va livra către Europa 600 milioane de doze, iar numărul cazurilor nu înregistrează creșteri semnificative. Cu toate acestea, sunt așteptate rezultatele din toamnă la alegerile ce vor fi organizate în mai multe state din centrul Europei (cele mai importante fiind în Germania) deoarece vor avea un impact deosebit asupra politicilor de sprijin adoptate. În cazul țărilor emergente, situația este departe de a fi stabilă. În India, Brazilia sau Turcia se fac eforturi pentru a stabiliza situația medicală și cea economică.

Dacă aruncăm o privire asupra piețelor de pe glob, ca urmare a așteptărilor ca PIB-ul din SUA să crească, S&P 500 a fost alimentat, întrecând celelalte piețe. Cu toate acestea, diversificarea rămâne un element important în alcătuirea portofoliului investițional, existând oportunități în ceea ce privește piețele din China, Japonia sau Europa. Câștigurile estimate de către analiști pentru acțiunile din piețele europene încă sunt cu 10% mai mici decât cele din perioada pre-pandemică, iar acțiunile se tranzacționează la un discount mai mare față de medie spre deosebire de acțiunile din SUA. Analiștii J.P. Morgan sunt de părere că investitorii ar trebui să urmărească oportunitățile de creștere din Germania, Marea Britanie și Japonia, dar să acorde atenție și piețelor emergente. Companiile chinezești s-ar putea axa în viitor pe producerea de produse cu valoare adăugată, precum semiconductoare, dar schimbările legislative pot afecta semnificativ giganții chinezi din internet. Rusia oferă oportunități cu privire la sectorul energetic, dar se observă și o creștere a sectorului e-Commerce din această țară.

Vor continua creșterile economice?

Se preconizează o creștere economică globală de aproximativ 6% în acest an. Statele Unite conduc creșterile economice prin creșterea cu 20% a vânzărilor retail față de perioada pre-pandemie, iar industria construcției de imobiliare atingând cele mai mari niveluri din 2006. Serviciile europene încă nu și-au revenit pe deplin, însă condițiile de afaceri par să se îmbunătățească, în Marea Britanie, de exemplu, restricțiile se ridică încet datorită ratei mari de vaccinări. Economia revenindu-și treptat, așteptăm ca aceasta să continue într-un trend ascendent până la finalul anului 2022. Economiile acumulate de către europeni și americani vor scădea treptat, iar creșterea cererii va determina producătorii să mărească producția.

Creșterea ratelor de dobândă nu prezintă un risc pentru revenirea economiei. Randamentele din dividende ale companiilor din principalii indici bursieri sunt în continuare mai mari decât randamentele obligațiunilor. Dobânzile reale la maturități diferite sunt negative, într-o perioadă în care se preconizează creșteri ale dobânzilor. Mișcările bruște ale randamentelor obligațiunilor pot cauza volatilități semnificative în rândul activelor mai riscante, dar se anticipează creșteri graduale și stabile.

Cu toate că randamentele tind să rămână constante odată ce au atins valori maxime, unii specialiști consideră că veniturile estimate de către analiști sunt prea mici comparativ cu veniturile înregistrate de către emitenți. Astfel, sunt preferate acțiunile în detrimentul obligațiunilor, deoarece pot oferi randamente medii sau peste medie. În cazul acțiunilor, sectoarele care pot beneficia de creșteri considerabile sunt cele industriale, tehnologice – precum semiconductorii sau materiile prime.

Așteptările cu privire la inflație

În Statele Unite se pot observa presiuni ale inflației, costurile de transport sau prețurile mașinilor second-hand înregistrând creșteri uriașe, iar companiile trec prin crize de aprovizionare. În luna aprilie prețurile de consum au înregistrat creșteri uriașe, fapt ce ar putea determina o întrerupere a sprijinului politic. Banca Centrală Europeană se asigură că ratele de dobândă rămân scăzute, inflația de bază fiind încă foarte scăzută. Fondul de redresare al Uniunii Europene este un element important în sprijinul fiscal, însă, chiar și așa, stimulul european pălește în fața cheltuielilor fiscale masive din Statele Unite. Acest lucru nu este valabil și pentru economiile emergente. Țările în această situație, pe măsură ce monedele lor intră sub presiune, se confruntă cu limitele politicii monetare libere. Brazilia, Turcia și Rusia au mărit ratele pentru a compensa inflația și slăbiciunile monedei, iar factorii politici chinezi se concentrează asupra gestionării datoriei interne, în timp ce cultivă o economie orientată către consumatori.

Rezerva Federală din SUA va retrage politicile de sprijin în 2021 și 2022, iar FED ar putea face aluzii la lichidarea programului de cumpărare de active în această vară. Cu toate acestea, FED-ul nu se grăbește și pare gata să lase economia să continue neîntreruptă creșterea. Analiștii economici sunt de părere că ratele dobânzilor pe termen scurt vor stagna, iar în ceea ce privește ratele dobânzilor pe termen lung se așteaptă creșteri, pe măsură ce vor crește și prețurile obligațiunilor, fapt ce va determina o curbă a randamentului mai abruptă.

În cazul instrumentelor cu venit fix, titlurile de stat cu o durată scurtă de viață sunt o alternativă mai bună decât banii lichizi pentru investitorii care abordează o atitudine conservatoare. Cu randamente mai mari, veniturile fixe de bază reprezintă un scut mai puternic în fața volatilității acțiunilor, față de atunci când randamentele erau mai mici. Similar, imobiliarele pot avea un rol important, reprezentând în același timp diversificare.

Concluzie

Începând cu anul 1928, indicele S&P 500 a crescut cu 50% sau chiar mai mult într-o perioadă de 12 luni, în proporție de 1,5% din cazuri, utilizând prețurile săptămânale, sau chiar 0,4% excluzând Marea Depresiune. Este extrem de rar, dar tocmai s-a întâmplat. Din aprilie 2020 până în aceeași lună a anului 2021 indicele a crescut cu 61%.

S&P500 investitori

În general, se observă o preferință pentru acțiuni a investitorilor. Din această cauză, portofoliile trebuie să fie mai echilibrate în ceea ce privește regiunile, sectoarele economice și tipul de investiție față de ultimii ani. Atât companiile de tip value , cât și cele de tip growth sunt foarte importante în această perioadă. Oportunități din zona de growth pot fi observate în rândul sectoarelor economice conduse de inovație, precum vehicule electrice, tehnologii financiare și sănătate.

 

Poți profita de oportunitățile prezentate de piețele de capital internaționale și îți poți diversifica corespunzător portofoliul de investiții din contul extern de tranzacționare Goldring. Dacă încă nu ai un cont, deschideți acum unul în doar câteva minute!

 

Andreea Orosfoian