fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 17.12.2020

Evenimente Interne

Acționarii Medlife, au aprobat marți majorarea capitalului social cu suma de 27,7 mil. lei, până la 33,2 mil. lei, prin emisiunea unui număr de 110,7 milioane de acțiuni noi cu valoarea nominală de 0,25 lei pe unitate. Astfel, pentru fiecare acțiune deținută, acționarii vor primi câte 5 acțiuni nou emise. Data plății acțiunilor gratuite a fost stabilită la 5 ianuarie 2021, în timp ce 30 decembrie 2020 este ex-date. Sursa zf.ro

Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia din Deva, controlat de omul de afaceri Valentin Norbert Ţăruş, a primit miercuri aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru un program de răscumpărare de acțiuni. Astfel, Remedia își va răscumpăra 10,6 milioane de acțiuni, adică 10% din capitalul social, la un preț de 0,6 lei pe acțiune. Sursa zf.ro

Toți indicii Bursei de Valori București au marcat creșteri în sesiunea de ieri, în ton cu evoluțiile din piețele europene, într-un context marcat de semnalele venite din partea Uniunii Europene privind progresele în negocierile unui acord comercial post-Brexit cu Marea Britanie. Indicele BET-FI a crescut cu 3,48% până la 42.045,24 puncte. Indicele extins BET-XT s-a apreciat cu 0,98% ajungând la 857,07 de puncte iar indicele BET-FI a crescut cu 3,48% la 42.045,24 puncte. Sursa bursa.ro

Evenimente Externe

Herman Miller – Acțiunile companiei de mobilier de birou au crescut cu 0,8% în urma câștigurilor anunțate a fi mai bune decât așteptările. Herman Miller a raportat un câștig pe acțiune de 0,89$ , depășind estimarea FactSet de 0,56$ pe acțiune. Veniturile companiei au crescut de asemenea cu 7% față de anul precedent. Acțiunile Roku au crescut cu peste 3% după ce compania a anunțat încheierea unui acord pentru a difuza HBO Max pe platforma sa. Investing.com

Amazon face presiuni pentru ca angajații din prima linie să aibă acces prioritar la vaccinul Covid-19. Dave Clark, vicepreședintele senior al operațiunilor de vânzare cu amănuntul al Amazonului, a trimis miercuri o scrisoare către un panou al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, cerând lucrătorilor din depozit, angajaților centrelor de date de la Amazon Web Services și angajaților Whole Foods să primească vaccinul Covid-19 cât mai devreme. Grupul CDC va vota în curând ce categorii de persoane ar trebui prioritizate în perioada următoare. Se așteaptă să aibă prioritate americani vulnerabili, vârstnici și lucrători esențiali. Reuters.com

Producția Alaska North Slope se așteptă ca producția medie de petrol să fie de 477.294 b/zi în anul fiscal 2021, anul bugetar care se încheie la 30 iunie, dar ar putea scădea la 439.587 b/zi în anul fiscal 2022, a declarat Departamentul de Venituri al statului. Se așteaptă ca producția să își revină la 446.963 b / zi în anul fiscal 2023 și la 463.335 în anul fiscal 2024 investing.com

In Focus

BVB:
M

Extern:
AMZN – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET9,633.350.60%
BET-XT857.070.98%
BET-FI42,045.243.48%
BET-NG691.110.41%
BET Plus1,439.160.61%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
TLV2.27000.67%22.02%
FP1.37501.85%19.06%
SNN16.98000.71%11.60%
SNP0.36400.14%7.08%
SIF51.73502.66%5.62%
M49.70000.20%5.43%
SNG28.35000.00%4.98%
TRP0.43100.70%4.12%
BRD14.6200-0.68%2.98%
SIF21.25004.60%2.63%

 


Extern
DOW 3030,154.54-0.15%
VIX22.50-1.70%
S&P 5003,701.170.18%
NASDAQ12,658.190.50%
DAX13,565.981.52%
WIG201,985.261.51%
BUX41,911.270.04%
NIKKEI26,806.670.18%
SHANGHAI3,405.491.14%

 


Obligațiuni
SUA 10Y0.923%
SUA 5Y0.370%
SUA 2Y0.117%
Canada 10Y0.727%
Germania 10Y-0.569%
Franța 10Y-0.332%
Japonia 10Y0.007%
Hong Kong 10Y0.696%
RO 10-YR3.230%
RO 5-YR2.705%
RO 2-YR2.490%

 


Dobânda de referință
România1.50%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,873.300.77%
Argint25.7032.60%
Petrol Brent51.621.06%
Cupru3.59380.69%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8640 RON0.07%
USD/RON3.9778 RON0.21%
GBP/RON5.3950 RON0.20%
EUR/USD1.2230 USD0.28%

 


SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA