fbpx

GOLDRING SA


SNG

S.N.G.N Romgaz Mediaș
  04.12.2020

sng

Revenim cu o analiză tehnică asupra celui mai mare producător de gaze naturale din România, Romgaz (SNG), companie care a suferit o corecție semnificativă de la începutul anului, ajungând să testeze minimele ultimilor 4 ani în câteva cazuri. Scăderile au venit în urma pandemiei COVID-19, fiind susținute și de rezultatele financiare în scădere atât pe partea de venituri (-23%), cât și pe partea de rezultat (-20,5%). După cum am menționat și mai sus, prețul a testat minimele ultimilor 4 ani, dar zona de suport de la nivelul de 26 lei/acțiune s-a dovedit una importantă, prețul reacționând cu un ”bounceback” după atingerea acestui nivel.

Dacă analizăm graficul de mai sus sesizăm mai multe indicii care ar putea sugera un scenariu pozitiv în perioada următoare. Un prim indiciu ar fi intersecția generată de indicatorul MACD (linia albastră) care s-a intersectat cu linia de semnal (linia roșie) și a trecut peste în teritoriul pozitiv al histogramei, sugerând un potențial de creștere. Un alt indiciu ar fi o nouă intersecție, de această dată linia DM+ (linia albastră) trece deasupra liniei DM- (linia roșie) și oferă un semnal de cumpărare, în timp ce linia ADX (linia neagră) se află în jurul zonei de 20, care sugerează momentan o lipsă a unei direcții clare, ca urmare a trendului lateral prezentat în ultimele luni. Este important de semnalat și faptul că în ultima perioadă volumele tranzacționate pe acest simbol au fost mult peste media anului, confirmând tendința ascendentă recentă.

Acestea fiind spuse, există două scenarii posibile pentru evoluția viitoare a acțiunilor SNG. Un prim scenariu ar fi cel pozitiv, cu o probabilitate mai mare în acest moment, prețul ar putea continua ascensiunea, marcând o formațiune de tip double bottom, formațiune care se întâlnește în momentul unei inversări de trend. Un al doilea scenariu, mai puțin probabil, ar fi respingerea prețului din zona de rezistență de 28,5 lei/acțiune care e evidențiată și de nivelul 0,236 al retragerii Fibonacci. În cazul acesta, am putea vedea o nouă testare a suportului aflat la 26 lei/acțiune.

Emitentul ar urma să fie în următoarele 12 luni beneficiarul unor intrări de capital atât din partea fondurilor de investiții străine axate pe piețe emergente, în baza promovării operate de FTSE Russell, cât și de la instituționalii nerezidenți activi pe piețele de frontieră unde MSCI a majorat ponderea României în cadrul indicelui său pentru bursele periferice la 10,26%, de la 8%.

 

Radu Cojoc

Broker Goldring

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA