Depozit sau Investiție

De la începutul pandemiei suntem asaltați de o multitudine de știri, atât pozitive cât și negative, urmărirea informării zilnice a Grupului de Comunicare Strategică de la ora 13:00 a devenit un obicei consfințit. În lumea finanțelor personale se remarcă însă două știri, în prima aflăm că economiile populației au crescut față de perioada dinaintea crizei, iar din a doua aflăm de creșterea depozitelor bancare ale persoanelor rezidente în România. Nivelul depozitelor în lei a crescut cu 13,7% în septembrie 2020 față de septembrie 2019, iar cele în valute cu 16,6%. La prima vedere ambele știri sunt pozitive, dar la o analiză mai aprofundată observăm că doar prima, cea referitoare la economiile în creștere, este una pozitivă. Creșterea depozitelor bancare poate părea o știre pozitivă, însă analizând în profunzime vom observa că inflația ne erodează capitalul, iar costul de oportunitate este unul foarte mare.

Înainte de a trece la exemple concrete, menționez că nu sunt împotriva depozitelor bancare. Ele au o menire foarte clară și trebuie folosite conform acesteia, fondul personal de siguranță este indicat să fie ținut în depozite, dar pentru a ne putea spori capitalul și a ne putea bucura de fenomenul ”banii lucrează pentru noi, nu noi pentru bani” trebuie în primul rând să investim în educația noastră, doar așa vom sesiza oportunitățile investiționale și vom putea pune banii în mișcare.

Ideea studiului a venit de curând, după ce la începutul anului am devenit investitor activ la BVB și am început să văd beneficiile oferite de piața de capital. O parte din banii de început, cei pentru deschiderea de cont, au fost din ”spargerea” unui depozit bancar deschis în 2011 cu suma de 1.000 lei. La începutul anului 2020 eram fericitul deținător al sumei de 1.254 lei. Banii au fost un cadou de absolvire al unui master în economie, neavând o idee mai bună (spre rușinea mea, datorită studiilor efectuate) și nici sfatul unui mentor, am făcut ceea ce am învățat de la părinți: să am grijă de banii și să am ”banii albi pentru zile negre”, așa am ajuns să îmi deschid un depozit la Banca Transilvania.

Analizând randamentul depozitului meu bancar am fost curios să aflu cum își răsplătește Banca Transilvania acționarii, pentru ca datele să fie cât mai fidele realităților economice, perioada analizată a fost 01.01.2007-22.10.2020, perioadă care pe lângă creșteri spectaculoase a avut parte și de criza financiară din 2008-2009 și de actuala criză sanitară Covid-19, ambele aducând corecții severe piețelor de capital și nu numai.

Dacă în 1 ianuarie 2007 am fi constituit depozitul bancar cu suma de 1.000 lei, în 22 octombrie 2020 suma primită la final ar fi 1.877,69 lei, randamentul de 88% actualizat cu rata inflației ar face ca valoarea reală de la final să fie doar 1.156,03 lei, adică un randamentul real de 15,60%.

Dacă în schimb investeam 1.000 lei în acțiunile BT, valoarea actuală a portofoliului era de 23.071 lei, randament de 2.107% actualizat cu rata inflației ar face ca valoarea reală a portofoliului să fie de 14.204 lei, adică un randament real de 1.220%. În ambele cazuri, am avut în vedere capitalizarea dobânzii respectiv reinvestirea dividendelor primite.

Acest exemplu se poate aplica și la alți emitenți prezenți la Bursa de Valori București, la societății a căror servicii/produse le consumăm în mod frecvent și am putea recupera o parte din cheltuieli prin distribuirea profitului societății.

 

György Demeter,

Broker Goldring