fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 24.09.2020

Evenimente Interne

Vicepreședintele Franklin Templeton, Marius Dan, a afirmat că “atâta timp cât discountul prețului acțiunilor FP față de VUAN rămâne semnificativ, în prezent de 23%, Fondul va continua să răscumpere acțiuni proprii. În plus, Fondul dispune de cash suplimentar în urma vânzării unei părți din participația la OMV Petrom. Astfel, Marius Dan spune că nu se pot justifica investiții noi, atâta timp cât aceste răscumpărări generează randamente bune pentru investitori. (Zf.ro)

Tranzacțiile deal cu acțiuni Electrica ce au avut loc săptămâna trecută au reprezentat transferuri ale fraților Pavăl de la Dedeman SRL la Pavăl Holdings. Prima tranzacție de 124,3 mil. lei și a doua tranzacție de 165,7 mil. lei, au fost notificate ulterior de către Electrica prin comunicate BVB. (ZF.ro)

Patria Bank (PBK) a anunțat ieri la bursă că va lansa o emisiune de obligațiuni de minim 3 mil. euro și maxim 5 mil. euro, cu o dobândă care poate varia între 6% și 6,5% pe an, în funcție de subscrierile primite. Valoarea nominală a unei obligațiuni va fi 500 euro. (zf.ro, comunicat BVB)

Evenimente Externe

Bursele americane au înregistrat din nou scăderi, după ce în ultima ședință dăduseră semne de revenire. Cele mai mari deprecieri s-au înregistrat din nou în rândul acțiunilor companiilor tehnologice. Există un oarecare pesimism legat de intensificarea răspândirii coronavirusului, care afectează în continuare activitățile economice, chiar dacă revenirea a fost semnificativă. Ieri, indicele Nasdaq, reprezentativ pentru companiile tehnologice, s-a depreciat cu peste 2%. (Investing.com)

Potrivit unor surse, JP Morgan (JPM) este pe cale să plătească o compensație de 1 miliard dolari pentru a opri unele investigații legate de acuzații de manipulare a pieței de metale dar și de titluri de stat. Se pare că este vorba de spoofing, o abordare prin care traderii “inundă” piața cu ordine pe care nu au nicio intenție să le execute. Această mișcare a fost interzisă după criza financiară din 2008. (Cnbc.com)

O mare parte dintre angajații Google doresc să se întoarcă la birouri însă nu în mod zilnic. Astfel, compania intenționează să implementeze un program flexibil, care să le ofere posibilitatea angajaților să muncească atât de acasă cât și de la birou, după nevoi. (Cnbc.com)

In Focus

BVB:
FP, PBK
Extern:
NASDAQ, GOOG, JPM, – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET9,110.461.01%
BET-XT819.6 0.79%
BET-FI42,706.630.44%
BET-NG663.170.14%
BET Plus1,364.190.97%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
EBS89.7600-2.01%17.31%
FP1.31501.94%15.55%
SNP0.33950.44%5.79%
TLV2.41001.47%4.17%
BRD12.80002.56%3.74%
SNG28.50000.00%3.25%
EL11.10000.45%2.53%
SNN16.66000.00%1.92%
TGN284.00000.00%1.88%
DIGI32.9000-1.50%1.49%

 

 


Extern
DOW 3026,763.13-1.92%
VIX28.586.40%
S&P 5003,236.92-2.37%
NASDAQ10,632.99-3.02%
DAX12,642.97+0.39%
WIG201,685.40-0.45%
BUX32,515.39+0.68%
NIKKEI23,080.00-1.14%
SHANGHAI3,230.45-1.49%

 


Obligațiuni
SUA 10Y0.674%
SUA 5Y0.274%
SUA 2Y0.139%
Canada 10Y0.555%
Germania 10Y-0.512%
Franța 10Y-0.246%
Japonia 10Y0.005%
Hong Kong 10Y0.438%
RO 10-YR3.500%
RO 5-YR3.330%
RO 2-YR2.970%

 


Dobânda de referință
România1.50%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,858.00-0.55%
Argint22.183-4.07%
Petrol Brent41.66-0.26%
Cupru2.9672+0.32%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8664 RON+0.07%
USD/RON4.1754 RON+0.11%
GBP/RON5.3059 RON+0.00%
EUR/USD1.1659 USD+0.00%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA