Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea (FP), a anunțat ieri că numărul de acțiuni OMV Petrom (SNP) care va fi vândut in cadrul ofertei publice accelerate va fi de 1,7 miliarde acțiuni, reprezentând 3% din capitalul social SNP. Prețul stabilit este de 0,3 lei pe acțiune, ridicând valoarea tranzacției la 561 milioane lei. (Comunicat bvb.ro).
După ce s-a apreciat cu 14,3% în luna august, acțiunile Băncii Transilvania (TLV) și-au continuat creșterile și în primele două săptămâni din septembrie, reușind să urce cu 9,2% (la prețul de inchidere de ieri). Creșterile au venit atât pe fondul apropierii datei de includere în indicii piețelor emergente cât și a datelor de înregistrare pentru dividende și acțiuni gratuite. Banca Transilvania rămâne cel mai lichid emitent de la BVB, iar capitalizarea acestuia se ridică la 13,2 miliarde lei. (Zf.ro).
Operatorul portuar Comvex Constanţa (simbol CMVX) se pregăteşte să inaugureze cel mai mare terminal de cereale din Portul Constanţa, cu o capacitate de 200.000 tone şi să devină un hub cerealier, în urma unei investiţii de 56 mil. euro începute în 2017 şi finanţate de un consorţiu de bănci format din Raiffeisen Bank şi Exim Bank. (Zf.ro).
FED a anunțat în urma ședinței de ieri că va menține rata dobânzii în jurul nivelului de zero “pentru încă un timp” însă investitorii au fost dezamăgiți din cauza faptului că FED nu a oferit prea multe informații legate de revenirea economică a SUA. Astfel, indicele Dow Jones a înregistrat o creștere de doar 0,13% în timp ce S&P 500 și Nasdaq s-au depreciat cu 0,46% respectiv 1,25%. Totuși, FED a anunțat reducerea la jumătatea proiecției de scădere economică SUA în 2020, de la 6,5% la 3,7%. (Investing.com, biziday.ro).
Snowflake (SNOW), care oferă servicii cloud, a încheiat IPO la un preț de 120 dolari pe acțiune, peste cel din intervalul stabilit de 100-110 dolari pe acțiune, ajungând la o valoare de 33 miliarde de dolari, dublu față de evaluarea înregistrată in cadrul plasamentului privat care a avut loc în acest an. (Zf.ro).
Oracle va primi acces integral la codurile de sursă și actualizări ale Tik Tok, pentru a se asigura că compania chineză nu va folosi nicio “fereastră” pentru obținerea de date, potrivit unor surse. Aceste detalii au fost stabilite în cadrul înțelegerii dintre cele două companii. (Investing.com).
BVB:
FP, SNP TLV, CMVX
Extern:
SNOW, ORCL- simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring
Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.
BET | 9,232.90 | -1.80% |
BET-XT | 831.24 | -1.56% |
BET-FI | 42,923.70 | -0.19% |
BET-NG | 677.32 | -2.43% |
BET Plus | 1,382.58 | -1.74% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | % DIN VALOAREA TOTALĂ |
TLV | 2.4950 | -1.58% | 37.84% |
SNP | 0.3490 | -5.93% | 15.01% |
BRD | 12.9400 | 0.15% | 6.46% |
FP | 1.2900 | -1.15% | 3.75% |
SNN | 17.0000 | -0.47% | 2.03% |
EBS | 99.6000 | -0.24% | 1.41% |
SIF5 | 1.9800 | 0.25% | 1.16% |
SNG | 29.0000 | -0.17% | 1.03% |
TGN | 289.0000 | -1.37% | 0.88% |
SIF3 | 0.3860 | 1.58% | 0.75% |
DOW 30 | 28,032.38 | +0.13% |
VIX | 26.04 | 1.76% |
S&P 500 | 3,385.49 | -0.46% |
NASDAQ | 11,050.47 | -1.25% |
DAX | 13,255.37 | +0.29% |
WIG20 | 1,738.10 | -0.33% |
BUX | 34,147.59 | -0.30% |
NIKKEI | 23,310.50 | -0.70% |
SHANGHAI | 3,277.15 | -0.21% |
SUA 10Y | 0.676% |
SUA 5Y | 0.271% |
SUA 2Y | 0.135% |
Canada 10Y | 0.573% |
Germania 10Y | -0.487% |
Franța 10Y | -0.226% |
Japonia 10Y | 0.012% |
Hong Kong 10Y | 0.530% |
RO 10-YR | 3.375% |
RO 5-YR | 3.280% |
RO 2-YR | 2.850% |
România | 1.50% |
SUA | 0.00%-0.25% |
UE | 0.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 4.35% |
Aur | 1,952.85 | -0.90% |
Argint | 27.045 | -1.57% |
Petrol Brent | 41.76 | -1.09% |
Cupru | 3.0312 | -1.22% |
EUR/RON | 4.8548 RON | +0.09% |
USD/RON | 4.1251 RON | +0.46% |
GBP/RON | 5.3389 RON | +0.28% |
EUR/USD | 1.1768 USD | -0.38% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.
This will close in 0 seconds