fbpx

GOLDRING SA


CLS

Celestica
  11.03.2024

Celestica, Inc. este o companie care furnizează soluții globale producătorilor de echipamente. Acesta operează prin următoarele segmente: Advanced Technology Solutions (ATS) și Connectivity and Cloud Solutions (CCS). Segmentul Advanced Technology Solutions deservește piețe multiple, incluzând servicii pentru industria aerospațială și de apărare, energia industrială și inteligentă, tehnologia sănătății și cea a echipamentelor industriale. Segmentul Connectivity and Cloud Solutions oferă comunicații pentru întreprinderi, telecomunicații, soluții de platforme hardware incluzând stocare, servere și rețele. Compania are sediul Toronto, Ontario, Canada

Celestica

Compania a raportat rezultatele financiare aferente trimestrului IV din 2023 peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit de 0,76$ (față de estimările de 0,68$), în creștere cu 36% față de profitul net pe acțiune din trimestrul IV din 2022. Firma nu distribuie dividende către acționari.

Acțiunea Celestica este listată la New York Stock Exchange și pe bursa canadiană  Toronto Stock Exchange, sub simbolul bursier CLS. Compania are în prezent o capitalizare de piață de 5,5$ mld., iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din mai 2023 și până în prezent cu peste 335%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 2,21 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 121% mai volatil decât piața.

 

Perspectivă pe termen mediu 

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long55$20%38$

celestica

 

De la minimele din mar. 2020, prețul acțiunii Celestica a crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, nivel situat la circa 2,6$, ieșind deasupra norului încă din luna aug. 2020, ceea ce denotă că trendul anterior al prețului acestei acțiuni s-a schimbat. Prețul a reușit apoi să se mențină deasupra norului, cu excepția corecției din aug.-sept. 2022, ieșind din nou deasupra norului în ian. 2023 și de atunci se află într-un raliu deasupra acestuia. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change (linia violet) ce arată modificarea procentuală a prețurilor este pozitiv. Din mai 2020, linia ROC s-a mișcat în cea mai mare parte între nivelul -25 și un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 100), în funcție de evoluția prețului. Linia ROC a depășit un nivelul supra-cumpărat (nivelul 50), ceea ce indică o presiune la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat ultimul semnal de cumpărare la începutul lunii iun. 2023, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), aproape de nivelul zero. Linia indicatorului a trecut de un nivel supra-cumpărat (nivelul 4), fapt ce indică o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Celestica are un trend ascendent de la minimele din mar. 2020. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

 

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Buy55$20%38$

 

celestica

Pe graficul zilnic al Celestica observăm cum prețul se află într-un raliu parabolic de la minimele de la începutul lunii mai 2023, ele atingând noi maxime în mar. 2024 (la sfârșitul săptămânii trecute), ușor sub 50$. Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 zile a servit drept suport pentru corecțiile suferite de preț. Acțiunile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Celestica este reflectată în linia puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 500. Linia RS a avut o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimele de la începutul lunii mai 2023), confirmând mișcarea prețului. Linia RS se pregătește să viziteze un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (linia de culoare roșie).

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea acțiunii Celestica. Indicatorii direcționali au trimis ultimul semnal în luna ian. 2024, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Ultimul raliu este foarte puternic, cum linia ADX a depășit nivelul 40.

 

Concluzie finală:

Pe termen scurt și mediu este posibil să vedem o continuare a mișcării ascendente a prețului acestei acțiuni și atingerea unor noi maxime.

Se recomandă ca investitorii să intre din nou la cumpărare numai dacă prețul va depăși nivelul de 50$ .

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA