Proiectul de Contraparte Centrală este în întârziere cu şase luni din cauza crizei Covid-19, iar procesul de autorizare şi implementarea acestuia va începe la 1 octombrie, a declarat, joi, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Adrian Tănase. BVB este acţionar majoritar cu 59,52% din acţiuni, în urma unei contribuţii de 47,5 milioane lei (10 milioane euro), cea mai mare investiţie realizată de BVB în cadrul unui singur proiect. Acest proiect ar urma să asigure o creștere a activității pe piețele locale. (FinancialIntelligence.ro)
Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor instituţional din România, aşteaptă până pe 21 octombrie 2020 depunerea de oferte pentru o instalaţie de detriere, investiţie de 190 milioane de euro la Cernavodă. Din această sumă, 150 milioane de euro urmează să fie finanţată printr-un împrumut de la BERD. (zf.ro)
Procesatorul german de plăţi electronice Wirecard (WDI), în insolvenţă după recentul scandal, a scos la vânzare subsdiara din România, ofertele finale fiind aşteptate săptămâna viitoare. Compania a încheiat anul 2019 cu un profit net de 18,5 mil. lei, în creştere de nouă ori faţă de cel din anul precedent, când era de 2 mil. lei, arată datele publicate la Ministerul de Finanţe. Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei s-a majorat cu 30% la circa 43,4 mil. lei. (zf.ro)
Piețele americane nu au reușit să continue revenirea după scăderile de la începutul săptămânii, indicii principali ai pieței fiind în scădere, indicele Dow s-a depreciat cu 1,45%, S&P500 a scăzut cu 1,77%, în timp ce Nasdaq a scăzut cu 2%. Scăderile vin după ce datele privind noile cereri de ajutor de șomaj au ratat așteptările analiștilor, 884.000 de cereri în ultima săptămână, iar un nou pachet de stimuli ai economiei nu a obținut destule voturi în senat. (investing.com)
Prețul petrolului continuă deprecierile după ce datele au arătat o creștere a stocurilor de petrol în SUA. West Texas Intermediate(WTI), indicatorul cheie a prețului petrolului în SUA, a pierdut săptămâna trecută 6,8%, iar î această săptămână a cunoscut o depreciere de încă 7,5%. De asemenea, benchmark-ul mondial Brent a scăzut 6,6% săptămâna trecută și 5,3% în săptămâna curentă. (investing.com)
Oracle (ORCL) a publicat rezultate trimestriale peste așteptările analiștilor, cu un profit pe acțiune de 0,93$, față de 0,86$ estimat și venituri de 9,37 mld. $, comparativ cu 9,17 mld. $ previzionat. Creșterea se datorează în principal segmentului cloud și a serviciilor oferite către Zoom, iar estimările companiei pentru perioada următoare se arată a fi optimiste. În urma publicării raportului, acțiunile Oracle au crescut cu 5%. (investing.com)
BVB:
BVB, SNN
Extern:
ORCL – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring
Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.
BET | 9,159.00 | 0.85% |
BET-XT | 826.50 | 0.76% |
BET-FI | 42,292.23 | 0.87% |
BET-NG | 691.65 | 0.62% |
BET Plus | 1,370.82 | 0.84% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | % DIN VALOAREA TOTALĂ |
TLV | 2.3900 | 0.21% | 5.05% |
SNN | 16.9000 | 0.00% | 3.40% |
FP | 1.2500 | 2.04% | 1.94% |
SNP | 0.3735 | 2.33% | 1.35% |
BRD | 12.5000 | 0.81% | 0.69% |
EBS | 100.5500 | 1.30% | 0.40% |
EL | 11.2000 | -2.18% | 0.39% |
SNG | 29.0000 | 0.35% | 0.37% |
SIFS | 1.9650 | -0.76% | 0.19% |
TRP | 0.3600 | 0.56% | 0.13% |
DOW 30 | 27,534.58 | -1.45% |
VIX | 29.71 | +0.00% |
S&P 500 | 3,339.19 | -1.76% |
NASDAQ | 10,919.59 | -1.99% |
DAX | 13,202.42 | -0.26% |
WIG20 | 1,764.86 | -0.48% |
BUX | 35,142.74 | +0.30% |
NIKKEI | 23,362.50 | +0.56% |
SHANGHAI | 3,237.70 | +0.09% |
SUA 10Y | 0.677% |
SUA 5Y | 0.269% |
SUA 2Y | 0.143% |
Canada 10Y | 0.563% |
Germania 10Y | -0.440% |
Franța 10Y | -0.150% |
Japonia 10Y | 0.022% |
Hong Kong 10Y | 0.482% |
RO 10-YR | 3.595% |
RO 5-YR | 3.320% |
RO 2-YR | 2.905% |
România | 1.50% |
SUA | 0.00%-0.25% |
UE | 0.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 4.35% |
Aur | 1,964.30 | 0.48% |
Argint | 27.291 | 0.77% |
Petrol Brent | 40.06 | -1.79% |
Cupru | 2.9985 | -1.74% |
EUR/RON | 4.8554 RON | 0.05% |
USD/RON | 4.1102 RON | -0.05% |
GBP/RON | 5.2623 RON | -1.56% |
EUR/USD | 1.1813 USD | 0.09% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.
This will close in 0 seconds